Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Bacău cercetează un comisar de poliție pentru luare de mită. Ofițerul Vasile Călin, de la Poliția Onești, este reținut deja în alt dosar, cu acuzația de favorizare a grupării Mârza.
Comisarul Vasile Călin lucrează la Poliția Onești din 2005 și este cercetat în stare de arest pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. Polițistul este acuzat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău că ar fi ajutat o grupare de infractori extrem de periculoasă.
Potrivit unor surse neconfirmate oficial, ofițerul de poliție este acum cercetat și de DNA Bacău, fiind suspect de luare de mită de la aceeași grupare infracțională pentru care ar fi aranjat dosarele de cercetare penală.
Așa cum Ziarul de Bacău a mai anunțat, infractorii ar fi fost sprijiniţi de poliţist, în legătură cu instrumentarea mai multor dosare, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a membrilor grupării „Mârza” şi în vederea îngreunării cercetărilor. Comisarul Vasile Călin ar fi falsificat probe rezultate din anchetă şi ar fi omis, cu intenţie, să administreze unele probe, ceea ce a avut drept consecinţă, în unele cazuri, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Vom reveni.
dan bucur a zis
A suparat tare pe cineva
Candea a zis
Nu e singurul de la Politia Onesti, complice cu infractori. Vedeti pe la conducere, pe la Sectia 3 Politie Rurala! Dosare dosite la sertar de ani de zile, clasate , inchise pentru a acoperi fapte grave de coruptie, amenintare cu moartea, distrugere de probe informatice, fals in i scrisuri oficiale, fals in declaratii etc.
Cetatean a zis
Numai la Onesti sunt? La Bacau sunt gainari dintr-astia marunti cu duiumul. Se leaga de cetateni nevinovati daca ii plateste cineva cu obida. Nu cerceteaza nimic cu atentie si nu-i intereseaza sa faca dreptate.
Alina Bujor a zis
Să își dea demisia de onoare!