Casa „Vasile Alecsandri”, monument istoric important al municipiului Bacău, va fi reabilitată de Consiliul Județean. Proiectul va fi susținut de Dedeman, în urma unui protocol de colaborare care va fi semnat între CJ Bacău și compania băcăuană. Proiectul de hotărâre privind aprobarea respectivei colaborări urmează să fie supus votului în ședința de CJ.
La momentul actual, a fost demarată procedura de achiziţie pentru execuţia lucrărilor de restaurare în vederea finalizării şi punerii în siguranţă a imobilului.
Pentru amenajarea şi punerea în valoare a „Casei Vasile Alecsandri”, pe lângă investiţiile pe care Consiliul Judeţean Bacău le demarează, este necesar ca, în spaţiul din proximitatea imobilului, să existe un ambient specific, astfel încât monumentul istoric să fie promovat conform valorii culturale pe care o are şi, implicit, să schimbe pozitiv estetic şi funcţional zona în care acesta este amplasat, pentru creşterea atractivităţii. Iar de acest lucru ar urma să se ocupe Dedeman.
„În acest sens, considerăm că societatea DEDEMAN S.R.L., ca investitor privat, poate contribui la amenajarea și punerea în valoare a monumentului istoric ,,Casa Vasile Alecsandri și implicit la dezvoltarea culturală a judeţului Bacău. Parteneriatul aprobat prin protocolul de colaborare se va constitui pe principiile cooperării loiale între parteneri, angajamentului şi responsabilităţii, cu respectarea standardelor profesionale şi de etică în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acest protocol ori care derivă din implementarea acestuia”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
Concret, DEDEMAN SRL ar urma să creeze în zonă spaţii Iimitrofe de relaxare, atractive pentru vizitatori și utile pentru promovarea monumentului istoric, să doteze casa „Vasile Alecsandri” cu mobilier și alte obiecte de artă și deruleze investiţii specifice, care să asigure o schimbare pozitivă din punct de vedere estetic și funcțional a zonei în care este amplasat monumentul istoric. Bugetul pentru aceste lucrări va fi stabilit unilateral, de către Dedeman.
Despre „Casa Vasile Alecsandri”
Monumentul istoric ,,Casa Vasile Alecsandri este o clădire remarcabilă prin stilul conacelor boiereşti şi prin coloanele în stil grecesc, fiind construită la sfârşitul secołului al XVIIIlea, fiind cea mai veche clădire de patrimoniu din municipiul Bacău. Aceasta a aparţinut familiei poetului Vasile Alecsandri, apoi a fost achiziţionată de generalul Dragomir Badiu, cel care a înfiinţat aici, în 1919, primul centru de cultură din oraşul Bacău (Casa de Sfat şi Citire Vasile Alecsandri).
A fost naţionalizată în perioada comunistă, iar după 1989 a fost, pentru o scurtă perioadă de timp, sediul unei grădiniţe. In 1991, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice (cod BC-IIm-A-00763).
În anul 2018, Consiliul Judeţean Bacău a aprobat Hotărârea nr. 238/17.12.2018 privind aprobarea cumpărării imobilului „Casa Vasile Alecsandri” înscris în lista monumentelor istorice la pozitia 129, având codul BC-1 1-M-A-00763.
edi a zis
sa vorbeasca viziteu cu ei sa il ajute si pe el sa faca naibii mai repede parcarile plutitoare. stau alegatorii lui sufletul la gura ca nu sunt gata inca si e pacat. e
Novac a zis
Ce treabă are Viziteu în acest caz? Te-a trimis partidul sa mănânci rahat aici? Obiectivul aparține de CJ cum se menționează la sfârșitul articolului.
adi a zis
novac, tu bubui nu alta :)))) te-ai bagat ca musca in cooru calului :)))) cu de astia care nu pricep ce citesc ajung primari tot felul de ciudati :)))))
Novac Iulian a zis
Alt rahat de partid care se baga în seama, mars la școală să înveți gramatică și apoi să comentezi, idiotule.
Novac Novac a zis
Alt idiot de partid s-a trezit comentând. Mars la scoala și învață gramatica apoi să comentezi. PS. îți recomand Gramatica elementară a limbii române.
Mihaela a zis
Mai cercetati arhivele si vedeti ca o buna perioada intre anii1960 -70,cladirea a fost camin pentru elevele de la Scoala Comerciala,apoi corpul B al Gradinitei 16 ,pana cand ,dupa revolutie a fost retrocedat,vandut,etc,etc.
Bine ca oamenii de cultura implicati au reusit sa miste inertia si indiferenta autoritatilor de orice culoare.
Felicitari Dlui Prof Danila pentru energia consumata pentru realizarea ideilor lui, iar colaborarea cu Dedeman este garantia transpunerii in fapt !
Nicu a zis
Așa este.
Tina a zis
Nu contează cum se ,,face”! Important, este că o să fie bine!!!
Lili a zis
Dacă se face așa cum s au făcut până acum toate proiectele consiliului județean ( Parcul Atletic, Biblioteca Județeană, început construcția unui muzeu nou, canalizări în toate comunele și satele județului, realizarea unui parc industrial care s au atras investitori, modernizarea aeroportului ) atunci o să fie minunat. E bine totuși că județul Bacău este un foarte bogat, își pot permite să realizeze atâtea proiecte, își pot permite să de a salarii și sporuri celor din administrație. Totuși să nu uităm că nu mai e mult și vin alegerile și actuali politicieni au nevoie de voturi, vor să fie aleși din nou.