Licitația pentru finalizarea lucrărilor la pavilionul „Spital Municipal” și integrarea acestuia în Spitalul Județean de Urgență Bacău este blocată, după ce, în ultima zi posibilă, SSAB AG, a depus contestație. Firma fostului viceprimar Mihai Șlic a blocat în acest fel mai multe investiții în țară, una dintre cele mai sonore fiind construirea noului stadion „Gheorghe Hagi”, din Constanța.
Consiliul Județean Bacău a obținut circa 50 de milioane de euro din PNRR pentru finalizarea lucrărilor la clădirea fostului Spital Municipal, începute în 2007 şi pe care trei primari aleși și doi interimari nu au reușit să le ducă la capăt. Spitalul nu a fost finalizat niciodată, stadiul lucrărilor fiind de circa 85%, când au fost preluate de Consiliul Județean. Contractul de finanțare s-a semnat în iunie 2023, iar în august a fost lansată licitația, cu termen de depunere a ofertelor luna octombrie.
Au depus oferte trei asocieri de firme: Synergy Construct, cu subcontractanții Dacorum Grup, D&D Eurocom, D.Z. Medicale, Agriconstruct, Dasitrade, IFMA, Fast Technical Assistance, Marste, Popaescu & Co, Synergy Construction Hungary Kft; MTE Yapi Ticaret, cu subcontractanții Hospital Technical Solutions, M Infra Design & Management, MHT Experience, Zoom Mimari Tasarim Proje Uygulama, GHS Danișmanlik Mühendidlik Sa Sağlik Hizmetleri SAN.TİC; SSAB-AG, Acer Proje İnşaat A.Ş. și UNITH2B, cu subcontractanții Zoork, Hospital Technical Solutions, SSAB International Electric, Kone Ascensorul, Rotherm Grup, Vangaz Instal, Quattro Engineering Solutions, Iproplan Planungsgesellschaft mbH.
În urma verificării îndeplinirii condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate, oferta MTE Yapi Ticaret a fost declarată inacceptabilă de către comisia de evaluare. De asemenea, a fost declarată câștigătoare a licitației asocierea condusă de Synergy Construct SRL București. Rezultatul evaluărilor a fost publicat pe 24 ianuarie 2024 și, în ultima zi posibilă, asocierea condusă de SSAB AG a depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
SSAB AG SRL este o obișnuită a contestațiilor. În ultimii ani, a blocat în acest fel lucrările de 66 de milioane de euro de la Stadionul „Gheorghe Hagi”, Constanța (detalii AICI), Spitalul de Pediatrie “Mama şi Copilul” Constanța (detalii AICI), Aeroportul Internațional Sibiu și Spitalul din Lugoj (detalii AICI).
Asociați în cadrul SSAB AG sunt afaceriștii Mihai Șlic, Corneliu Saftiuc și Nistor Gabriel. Mihai Șlic a fost viceprimar al municipiului Bacău în prima parte a administrației „Stavarache”. Pentru trei contracte cu firmele lui sau ale familiei, ANI l-a declarat pe Șlic incompatibil, decizie confirmată de Curtea Supremă în 2010.
Vom reveni.
Cristea a zis
Din ce motive, ziaristului???
T ROTH a zis
Citiți contestația și după aceea scrieți ,,specialiștilor ” in toate !!! Vai de mama voastră !
veteranul a zis
daca de altceva nu sunt in stare, macar in contestatii sa se remarce. Sunt o multime de firmulite, de obicei firme mici cu realizari miniscule care si-au facut un obicei in a bloca investitii absolut necesare. Astfel de firme nu ar trebui admise la licitatii.
John a zis
Contestațiile astea se fac pe bani, nu i așa? Și nu putini.
Așa ca ori omul are un motiv real și speră să câștige, ori bani de aruncat!
PNL ul a zis
Ssab oricum face presiuni la CNSC printr-un asociat ca să îi dea câștig de cauză . Oricum în majoritatea contestațiilor făcute de aceștia au pierdut , dar au reușit să blocheze . Banii nu îi pierd dacă îi depun pe cauțiune așa ca , nu reprezintă o garanție ca au dreptate !