Ziarul de Bacău a obținut, pe surse, lista completă cu echipa de coordonatori ai campaniei electorale a lui Mircea Geoană, în județul Bacău. Pe listă se regăsesc nume importante din Bacău, precum fostul șef al SIF Moldova, patronul hotelului Decebal sau șefi de instituții precum Dan Stoica (CJAS) sau Mădălin Pârâianu (Spitalul de Penumoftiziologie).
Lupta pentru funcția de președinte a României a început, iar candidații se pregătesc pentru un scrutin tensionat. Unul dintre candidații cu șanse reale, Mircea Geoană, care nu are sprijinul unui partid politic, a început deja recrutarea de membri pentru campanie. În județul Bacău, acesta a strâns deja o echipă considerabilă, de pe care nu lipsesc nume „grele”.
Ziarul de Bacău a obținut în exclusivitate lista de coordonatori stabiliți până la această dată, conformată de mai multe surse, pe care o redăm mai jos:
Costel Ceocea – fost șef al SIF Moldova, profesor universitar este coordonator județean
Cezar Ivanof – patronul Decebal SA este responsabil pe mai multe orașe din județ
Laurențiu Chiciu – avocat, consilier local PSD în mandatul 2020 – prezent se va ocupa de partea juridică
Theodor Agachi – fost director AJPIS, va coordona partea de ONG-uri
Dan Stoica – director Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) se va ocupa de secretariat
George Bogatu – fost consilier PSD, coordonator pe municipiul Bacău
Viorel Toma – fost șef al ANPM și consilier județean ALDE, coordonator rural
Minodora Cliveti – fost parlamentar PSD, coordonator juridic
Mădălin Pârâianu – director la Spitalul TBC, sănătate
Vasile Platon – coordonator Onești
Cristian Cojocaru – consilier si candidat la Primărie din partea ALDE, coordonator Buhuși
Mirela Romaneț – fost ziarist și purtătoare de cuvânt la SJU Bacău, relații cu presa
Gheorghe Hură – fost prefect al Bacăului, coordonator pe mediul rural
Laurențiu Rău – director SSPM Bacău, relația cu ONG-urile
Daniela Țîțaru – fostă șefă la DGASPC Bacău, responsabil Comănești
Ciprian Iulian Neacșu – medic Moinești, coordonator sănătate
Adrian Ghinea – inginer economist, responsabil tineret
Andreea Huțu – responsabil tineret
Nelu Niță – prof. universitar, responsabil mediu unoversitar
Danuț Stegaru – economist
Gabriela Oprea – economist, responsabil Onești
Adrian Vatamaniuc – economist
Cristian Godea – economist
Alexandru Ambăruș – inginer
Ionel Condurat – inginer
Lista este în continuare deschisă și sunt așteptate alte nume cunoscute să se înscrie în echipa lui Mircea Geoană.
Conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, Mircea Geoană ocupă primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, cu o cotă de 26,7%, fiind urmat de Marcel Ciolacu care ar obține 17,8% și Elena Lasconi care ar lua 14,3 dintre voturi. Diana Șoșoacă este pe locul patru în clasament, înaintea lui Nicolae Ciucă şi George Simion. Aproape trei sferturi dintre români spun că în mod cert vor merge la vot.
Guru Ion a zis
Ce adunatura de trista amintire… cu astia in frunte la Bacau, mai bine votez Ciolacu decat Geoana. Stiu una si buna.
Echipa expiraților a zis
Dacă PSD se hotărăște să-l susțină pe Geoană, atunci să-i vezi pe expirații ăștia. Dacă Geoană se bazează pe ei, înseamnă că Geoană n-a învățat nimic din perioada de șef adjunct la NATO.
Dinu a zis
Suferi de frumusete anticipata.
voica a zis
Ynii din ei din veche trupa a raposatului Hrebenciuc licheaua Bacaului !
Dragostea mea Secu a zis
Oare ce-i „leagă” pe acești indivizi, notele informative la „Secu”?
Boston Blues a zis
Eu stiu ca nimeni nu se duce nici macar pana la coltul strazii, daca n-are ceva de castigat. Geoana este clar un mafiot, din moment ce din salariul sau de bugetar fie si la sediul NATO a reusit sa stranga zeci de milioane de euro, sa isi marite fata dupa o nunta care a costat sume considerabile. Salariul lui nu depaseste 200.000 de eurpo brut, anual, deci pe undeva la vreo 10.000 de euro bani gheata, pe luna.
Fiu de general securist, un ingineras obscur scos din productie si facut pe repede-nainte diplomat la MAE, Prostanacul este cea mai proasta gluma a inventatorilor de fumigene penibile si dezgustatoare. Tac’su lui Geoana, ala de a incuiat usile care dadeau spre tunelul secret de sub Palat, stie mai bine ce si cum a fost cu fi-su si ce dil a facut cu alde Nicolaescu, autorul regiei si sunetului. Ceausescu il cauta si acum pe Geoana al batran prin Iad, ca sa ii traga o sfanta de bataie, din moment ce l-a tradat…
Lista clovnilor de mai sus nu face decat sa confirme ca Romania nu mai este in mainile poporului, ci a unei clici postsecuriste, a unor indivizi care sug sangele tarii asteia si care asa supravietuiesc, spijinind mortaciuni politice.
Doru a zis
Adevarat 100% ….
Gica Contra a zis
Atata am sa-ti mai zic: Mihaela dragostea mea, am infrant!
Victor Stanculescu a zis
Frumos comentariu!
Este adevarat ce spuneti, in decembrie 1989 a fost o lovitura de stat, a unei parti din securitate, pentru a prelua puterea.
Astfel, resursele tarii au fost impartite la securisti precum Nicolae, Tiriac, Patriciu, Voiculescu, Catarama… si restul clicii de securisti din toate judetele…directorasi pe la combinate si uzine ajunsi azi mari oameni de afaceri…
Insa as putea adauga, faptul ca este o stare a natiei romane coruptia si hotia, responsabili de decaderea tarii si preluarea resurselor si industriei, a unor sectoare economice importante de catre alte tari, nu se datoreaza doar acestor tradatori si celor ce i-au urmat… insa se datoreaza si multitudinii de primari, sefi de consili judetene, sefi si directori de institutii publice centrale si deconcentrate, ale institutiilor de forta, magistratura…30 ani de generatii de hoti, majoritatea negustori cinstiti neprinsi, ce au secatuit loaclitatile rurale, au furat terenuri, paduri, au praduit bugetele locale, ajutand la depopularea si devalizarea tarii, degradarea infrastructurii si a tot ce a construit Ceausescu.
In taras asta o mare felie de bugetari, in special conducatorii unitatilor si a celor 7 servicii secrete, secatuiesc necontenit tara si traiesc sugand din bugetele publice pe spatele celor ce muncesc cinstit in tara si a celor ce au fost nebvoiti si siliti sa plece in pribegie pentru a putea castiga decent pentru a intretine familia ramasa acasa.
Avem macar 1 milion de lepre in Romania, care sper putrezeasca in iad si neamul sa le fie starpit de chinuri si necazuri, pentru cat a suferit o natie intreaga.
In ce hal am ajuns, niste pungasi in fruntea tarii de 30 ani si in continuare se inghesuie covrigari si spagari aserviti intereselor straine.
Gana Roza a zis
O pasarica mi-a soptit ca e si Ghinghes cooptat de Geoana, dar direct in echipa de la Bucuresti. El de ce nu e pe lista?
Stelu a zis
Ce securisti in ,,haita,, din jurul lui Geoana! E clar ordinul primit de Ciolacu si PSD, santajabilii de serviciu in favoarea candidaturii lui Geoana! Speram sa nu fie atat de tampiti romanii sa aleaga astfel de tradatori si slugi din gasca lui Hrebenciuc !
Dinescu a zis
Geoana vrea sa-si reactiveze relicvele cu care a colaborat bine in PSD. Cei care au tras sforile si au beneficiat de privatizari si functii vin acum simtind miros de ciolan.
Un coleg mai mic in grad a zis
Un plagiator care sprijina un alt plagiator.