Un număr de 33 de localități din județul Bacău se află, de miercuri, în situația dramatică, de a fi îngropate în propriile gunoaie, deoarece Romprest SA, operatorul de salubritate, va suspenda activitatea. Cauza sunt restanțele de 4,3 milioane de lei, însă datoriile totale ale localităților către Romprest SA depășesc 8,1 milioane de lei.
Așa cum Ziarul de Bacău a mai anunțat, zeci de primării refuză să plătească circa 19.000 de tone de deșeuri efectiv transportate de Romprest SA, firma cu care 65 de localități ale județului au contract de salubrizare încheiat prin intermediul ADIS (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare). Situația s-a transformat într-o adevărată criză a deșeurilor.
Localitățile (UAT-urile) cu datorii au primit pe 23 octombrie 2017 notificări de la Romprest SA, referitoare la suspendarea activității, începând de miercuri, 1 noiembrie 2017. În total, 36 de comune, orașe și municipii au primit aceste notificări, pentru datorii ce însumează aproape 1 milion de euro (4,3 milioane de lei). Merită menționat că acestea sunt restanțele la plată la nivelul lunii august 2017, însă totalul datoriilor este acum de 8,1 milioane de lei.
Topul datornicilor
De la emiterea notificărilor, 3 localități s-au „extras” de pe listă, pentru că și-au achitat din datorii: Mănăstirea Cașin, Valea Seacă și Ungureni. Celelalalte 33 însă rămân fără salubrizare, nu va mai strânge nimeni gunoaiele. Totuși, de la momentul notificărilor și până marți, 31 octombrie, datorinicii nu au achitat decât 217.000 de lei. În aceeași perioadă, au plătit 340.000 de lei localități bune platnice, ca municipiul Onești, care oricum sunt cu plățile la zi.
În topul datornicilor, sunt municipiul Moinești, cu 1,75 milioane de lei, orașul Dărmănești, cu 626.000 de lei, comunele Stănișești (266.000 lei), Corbasca (199.000 lei), Blăgești (190.000 lei), Gura Văii (118.000 lei), Brusturoasa (94.000 lei), Dealu Morii ((87.000 lei), Podu Turcului (83.000 lei) șamd.
De remarcat, peste jumătate de lei din restanță aparține Moineștiului și Drmăneștiului. De altfel, cei doi au contestat aceste datorii în instanță, iar Valentin Vieru a declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că „ADIS și Romprest nu vor încasa niciodată acei bani!”.
Localitățile unde se suspendă activitatea de salubrizare
Practic, de miercuri se vor îngropa în gunoaie următoarele localități: Balcani, Blăgești, Bârsănești, Berzunți, Brusturoasa, Căiuți, Cașin, Colonești, Corbasca, Dărmănești, Dealu Morii, Filipeni, Găiceana, Glăvănești, Gura Văii, Huruiești, Izvoru Berheciului, Lipova, Moinești, Motoșeni, Negri, Oncești, Pâncești, Plopana, Poduri, Podu Turcului, Sănduleni, Sascut, Secuieni, Stănișești, Urechești, Vultureni, Zemeș.
ADIS: alt operator nu poate fi angajat
Contactat de Ziarul de Bacău, Bogdan Seto, directorul executiv al ADIS, a criticat atitudinea localităților rău-platnice. „Din păcate, acestea sunt consecințele atitudinii unora dintre membrii ADIS, care nu își asumă responsabilitatea Hotărârilor de Consiliu Local anterior adoptate, a prevederilor contractuale și nu în ultimul rând a legislației. Cauzele sunt raportarea nejustificată, cu documente probatorii a numărului beneficiarilor, încălcarea cu bună știință a Hotărârilor AGA ADIS și a Consiliilor Locale anterioare referitoare la taxa de salubritate aferentă proiectului de management al deșeurilor”, a spus directorul executiv.
„Acesta este doar un prim pas, fiind previzibil demersul ulterior al Romprest, care va putea solicita inclusiv rezilierea contractului. În acest caz, vor avea de suferit inclusiv cetățenii buni platnici și localitățile care și-au achitat la timp obligațiile, cum ar fi Onești, Dofteana, în general zona de munte a județului. Datoria este a UAT-urilor, nu a ADIS, și reprezintă deșeuri efectiv colectate. Așa cum unele localități sunt cu plata la zi, absolut toți ar putea proceda la fel”, a precizat Seto. Acesta și-a mai exprimat speranța că „deși este o situație neplăcută, printr-un efort comun va putea fi depășită”.
Directorul executiv al ADIS a făcut și câteva precizări referitoare la „alternativele” la care unii primari de localități cu datorii s-ar putea gândi. „Contractul nu este reziliat, ci doar este suspendată activitatea, pentru neplată. Orice încercare a unui primar de a apela la serviciile altor operatori de salubritate constituie o încălcare gravă a contractului de delegare încheiat cu Romprest, fapt care poate da dreptul operatorului să rezilieze contractul. De asemenea, este interzisă explicit în legislația de Mediu încheierea unui alt contract de către autoritățile administrației publice locale. Romprest SA este singurul operator de salubritate licențiat ANRSC, cu drept de exclusivitate de prestare pe aria UAT-urilor”, a precizat directorul Bogdan Seto.
Nicu a zis
Pai la Berzunti sunt familii scutite cu acceptul primarului si viceprimarului pentru a fi votati la alegeri. Gunoaiele nu sunt declarate la adevarata cantitate. Ar trebui verificat numarul real de familii, nu cel fictiv.
Florin a zis
Seto face afirmatii de o gravitate extrema: ,,primarii nu respecta Hotararile de Consiliu Local,,. Pai DNA-ul ce face? Asta-i adevaratul Abuz in serviciu care ar trebui sa-i infunde in puscarie pe primarii corupti, abuzuvi, mincinosi, falsificatori, ciorditori etc.
Gopo a zis
„cu drept de exclusivitate de prestare pe aria UAT-urilor”, a precizat directorul Bogdan Seto.” arata faptul ca acest monopol detinut va fi aplicat dupa bunul plac. Stim ca concurenta este mama progresului si stimuleaza dezvoltarea. Acum transportul gunoiului este o afacere politica mulsa de cei ce care au gandit-o ca fraiele totale sa fie in mainile lor, precum era in comunism, sa nu poti iesi de sub cortina rosie.
Onestean a zis
Sa plătească țărănoii de primari ca si așa este mai ieftin decât la Onesti! Nenorocitii ALDE!
Dada a zis
Asta se intampla datorita monopolului creat de Adis in colaborare cu Romprest. Nu s-a mentionat deloc in articol ca datoriile de datoreaza faptului ca UAT -urile trebuie sa plateasca gunoiul la numarul de locuitori si nu la cantitatea de gunoi cantarita la groapa de gunoi. E ca si cum consumi energie electrica in apartament de 1 kw…dar esti obligar sa platesti 5 kw ca urmare a faptului ca sunt t membri in familie. Asta este o clauza abuziva…Nu e normal sa platesti pe cat consumi???? Se pare ca nu..la ADIS trebuie sa platesti la numarul de locuitori! Este un abuz…ce-i drept acceptat politic de catre unii primari cu mult timp in urma.
Fabian a zis
Acceptat de primari santajabili, ca si asa prostimea plateste.