Continuăm seria dezvăluirilor despre „lanțul slăbiciunilor” care a torpilat cu acuzații de corupție administrația Lucian Daniel Stanciu Viziteu. Imediat după depunerea jurământului, acesta s-a grăbit să-și angajeze cei șase consilieri la care avea dreptul, toți apropiați de la USR Bacău. Dintre cei șase, doar trei aveau studii superioare, însă pentru unul dintre ei s-a modificat organigrama în Consiliul Local. Ceilalți doi au ajuns pe mâna DNA Bacău, pentru că nu ar avea studii superioare, deși au susținut că au. Inedit este că în timpul anchetei procurorilor anticorupție, Stanciu Viziteu s-a întâlnit cu fosta sa consilieră. Ulterior, a denunțat-o la DNA, pentru o presupusă încercare de șantaj.
În martie 2021, procurorii DNA Bacău au început să cerceteze legalitatea angajărilor de la cabinetul primarului municipiului Bacău. Verificările s-au încheiat în luna iulie 2021, odată cu trimiterea dosarului la instanța de judecată.
Între cele două perioade, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a făcut personal un denunț la DNA, în care și-a acuzat fosta consilieră că ar fi încercat să obțină bani de la el. Primarul – și șeful USR Bacău – s-a întâlnit cu fosta colaboratoare, chiar în timpul anchetei DNA, pe 10 mai 2021, în afara sediului Primăriei.
În denunțul pe care l-a făcut, primarul a susținut că, în timpul discuției, fosta consilieră i-ar fi spus că a contactat un avocat în legătură cu dosarul penal privind angajările de la cabinet, iar acesta i-ar fi spus că are posibilitatea să colaboreze cu anchetatorii, ca „să-i tragă pe alții în jos”. Conform consemnărilor procurorilor DNA, Viziteu a reclamat și că i s-ar fi vorbit despre sume de bani, pe care ar fi trebuit să le achite.
DNA: „Conținutul discuției purtate prin Whatsapp între cei doi relevă o relație apropiată, amicală, fără nicio referire la eventuale pretenții materiale”
Procurorii DNA Bacău au verificat afirmațiile primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu, însă nu au găsit dovezi și au clasat acuzația.
„Declarația dată de Lucian-Daniel Stanciu – Viziteu nu se coroborează cu alte mijloace de probă și, date fiind împrejurările concrete în care se presupune că a avut loc discuția dintre cei doi, nu mai pot fi administrate alte probe. Rezultatele percheziției informatice făcute asupra telefonului utilizat de (fosta consilieră -n.n) au confirmat susținerile lui Stanciu – Viziteu Lucian cu privire la întâlnire (…), însă conținutul discuției purtate prin intermediul aplicației Whatsapp între cei doi relevă o relație apropiată, amicală, fără nicio referire la eventuale pretenții materiale din partea (fostei consiliere – n.n)”, au concluzionat anchetatorii DNA.
Fosta consilieră a primarului și liderului USR Bacău nu a putut fi contactată, pentru un punct de vedere.
De asemenea, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu nu a răspuns încă întrebărilor adresate de Ziarul de Bacău.
Cetatean a zis
Caracter de joasa speță,un oportunist mincinos.
Andrei a zis
De ceva timp, toate „actiunile” acestui asa zis „primar” pe numele lui #mana caii Vizitiu, au intrat in acel calup de stiri „NO COMMENT!!!”. Efectiv nu mai ai ce sa comentezi, e pierdere de timp si energie cum de altfel, este din pacate si pentru aceasta urbe. Doamne scapa-ne de acesta cum stii Tu mai repede!
Elena a zis
Nu te scapa nici doamne doamne de hastagi. Se pregătește de mult treaba asta, nu se atinge nimeni de ei. Sansa era sa nu fie votati, dar acum e pre tarziu…
Maria Antoneta a zis
singura suparata va fi xxx Groza
Comentariu cenzurat
Marcela a zis
Dupa ce Popovici și Mihaila l-au denuntat indirect pe Viziteu la DNA, consiliera competenta Cochior , știind ca are o relație amicala cu acesta și supărată pe Groaza XX, i-a cerut bani.
Sa vezi comicarie când frații Tudor îl vor șantaja pe edil, asta dacă „ievaluatorul Luci Andrei, eminenta cenușie a acestei echipe, fost șofer al lui Stavarache și cu poze nud pe FB nu-i va da în primire.
NEURONUL a zis
A trecut un an in van pentru oras si nu numai,mda…..TOT PE LOC PE LOC PE LOC!!!
stanciu a zis
viata bate facebook, csf ncsf
Andrei a zis
Si din pacate nu rasare busuioc!
Adi a zis
Astia de ati votat plus usr viziteu, ce vedeti cand va uitati in oglinda?! :))))))) iihooo ihooo iiihooo :))))) se sparge oglinda :)))))) iiihooo ihooo ihoooo
Tot Inainte! a zis
Sa stii ca magarul e un animal mai inteligent decat tine! Noi ăștia care am votat cu USR-ul putem recunoaste ca Avram&consiliera au făcut o prostie.Includ aici primarul care a avut încredere în ei – mandria și prostia se plătesc-. Deasemenea recunoastem ca nu au administrat situația bine. Dar să păstrăm proporțiile, ce au făcut? Au încasat niște salarii pe care le-au dat înapoi și acum plătesc pentru prostia lor. Cand o sa fiți în stare sa va uitați și voi în oglinda o sa mai vorbim.
sebi a zis
iti dai seama cat de talambi sunt votantii usr plus doar urmarind pe @totinainte, atunci ce sa ne mai miram de alesii lor gen clotilde sau viziteu…ii reprezinta.
Marcela a zis
Pe inculpatul Tudor Claudiu unde l-ați găsit?
eugenia a zis
daca erau psdisti erati toti hastagii opariti cu curu pe asflat in strada ca revolutie ca penali ca hotii ca coruptia…asa …mucles…uite de aia sunteti nocivi pt romania…de aia alesii vostri nu fac nimic decat cairc, pt ca asta e nivelul vostru…va iau de prosti in aplauzele voastre.
STAN a zis
Caldura mare !!
Tot Inainte! a zis
Multa sanatate va doresc!
elena a zis
cu usr la conducerea ministerului sanatatii nici sanatate nu mai avem. cu vladut smecherul userist al medicamentelor si privatilor pe multi bani si cu userista de acu care zici ca e picata din luna, ce sanatate sa mai ai????
Marius a zis
Domnule Vezeteu,ai face un mare deserviciu acestui oras continuarea exercitarii functiei de primar al acestui oras!
adi a zis
nu trebuia sa il votati.
Vainer a zis
AVETI CEEA CE ATI VOTAT, bACAUANI !!!!
Suferiti, ca astea e, ati vrut schimbare, o aveti cu varf si indesat.
H ha ha ha ha ha
alin a zis
nu, ca lor le place, chiar sunt multumiti de ghinghes viziteu si alti unicorni de pe facebook
Erich von Lichtenstein a zis
Pe care il aud ca a votat USR si ca nu isi da palme, pe bune ca il scuip intre ochi. Bai nenorocitilor, din cauza voastra o sa ajunga orasul asta sa voteze jagardeke gen Sechelariu sau neterminatul ala chelbos de la Legiunea Franceza, sau mai stii, vreo parasuta blonda. Cum l-ati ales, mai neghiobilor, pe nataraul asta drept candidat la Primarie ? PNL Bacau, voi ce ati pazit, nu sunteti in stare sa cititi omul ? Va dari seama ca si ograda voastra se umple de injuraturi, atunci cand acest primar isi bate joc de bacauani ?
stanciu a zis
plususeristi sunt incantati de conducerea bacaului. serios. te crucesti da asa e. clotilda e eroina antimafia in bucuresti :)))))) viziteu si ghinghes sunt eroii bacaului pt hastagi.
Andrei a zis
Si frigiderul de carne!
Cristi a zis
Și dacă ieșea notarul Umbrarescu primar ce minuni apăreau prin Bacău? Chiar credeți că se revoluționa evoluția orașului, rupeau ușa investitori, nesimțiți se civilizau?
Alex a zis
La Bacau, e limpede-cred-muntele de competenta. La Timisoara e iarasi clar. La Bucuresti, nu mai zic. Cum Doamne iarta-ma de mai exista ultrasi Usr? Din ce realizari fictive se alimenteaza? Lamuriti-ma, va rog!
Adrian a zis
Sunt curios unde erau nostalgicii PSD iști, când Sechelariu, Hrrbenciuc et comp.(și întreaga gașca de oportuniștiși golani), devalizau orașul și județul Bacău.
FABRICI, RAFINARII, sute de mii de metri pătrați de pământ si zeci de clădiri intrate în posesia lor prin interpuși.
Ori suferiți de amnezie, ori de prostie incurabilă.
Pentru ca hoția o aveți în ADN.