Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău și-a cerut insolvența. SSPM Bacău a rămas fără cashflow, după ce a pierdut administrarea mai multor servicii municipale, iar lucrările de la Primărie au început să fie din ce în ce mai puține.
Cererea a fost făcută de conducerea SSPM în luna iulie, Consiliul de Administrație hotărând intrarea în insolvență în august și transmiând solicitarea către Tribunalul Bacău. De altfel, insolvența a fost cerută și de firmele Fast Tehnical Assistance și Tref Sistem Instal, pe data de 30 august.
„Gaura” la care SSPM a ajuns este în jur de 1,3 milioane de lei, iar tocmai Primăria Bacău, acționarul unic, este cel care a contribuit decisiv la situația creată. Astfel Primăria a luat de la SSPM administrarea iluminatului public, administrarea parcărilor din oraș sau semaforizarea din oraș, care aduceau societății o mare parte din venituri.
Cosmin Necula, directorul societății, a confirmat situația pentru Ziarul de Bacău, făcând apel la administrația locală să îndrepte lucrurile. „Sunt convins că unicul acționar va începe să aloce responsabil lucrări către propria societate. Nu e normal că am ajuns subcontractor la alte firme care au contracte cu Primăria Bacău. Insolvență nu inseamnă faliment! Înseamnă reorganizare și unicul acționar nu mai poate să își bată joc cum a făcut-o până acum”, a declarat Cosmin Necula.
De altfel, SSPM nu are prea multe opțiuni de revenire pe linia de plutire, având în vedere că nu poate obține contracte cu entități private decât în limita a 20% din totalul lucrărilor.
Relu a zis
Un apendice inutil care adună toți puturoșii și incompetenții care au deținut funcții publice.
Vscone a zis
O firma care se duce de rapa.
Multi sefi toti dau ordine striga la tine de parca ai fi pe plantatie
Twduci la un obiectiv ,li se scola si. Dupa ora 12 sau 14 te is repede sa mergi la alt obiectiv
Eu ii dau zile putine acestwi firme
veteranul a zis
daca Necula nu a mai votat cu viziteu, s-au dus si contractele. Inca o dovada a incompetentei si relei vointe a acestei administratii dispusa sa sacrifice totul dupa toanele si interesele faraonului de braila. Cea mai slaba administratie dupa anii 90, pe departe cea mai corupta si mai incompetenta.
John a zis
Asa se vede managementul adevarat.
Cand primesti contracte de a moca si tu doar dai cu pixul de pe scaun, ala nu e management.
Sa lupti pt compsnia ta, sa cauti in permanenta furnizori, clienti si noi contracte, eeee, asta e alta mocheta!
Din pacate asta e managementul a orice ruleaza ban public in bacau!
Vascodagama a zis
O firma de kakat
Nu ai nici cele mai minime conditii
Unde te,mchimba.de haine.apa de spalat de baut nici vb vii cu ia in traista,bonuri de masa transport decontat nimic
#vizitiu-brailean a zis
Noapte mintii… Noapte mintii #hastagului brailean….
Emil a zis
Măi Necula, dacă ești așa competent, caută ți tu lucrări, ce vrei de a gata doar afaceri cu statul….S au cam golit sacii
Bacauan a zis
Una s-a dus mai ramane una, Politia Locala e cealalta capusa platita inutil din banii nostri.
Intr-o lume normala ar fi utili, dar in contextul actual, personal, imagine, rezultate etc, nu, nu au ce cauta
Relu a zis
Poliția locală e cancerul care pleacă din piața centrală.
:-) a zis
CATEGORIG.TREBUIE CA BĂCĂUANI SĂ CEARA DESFINTAREA POLIȚIEI LOCALE BACAU
veteranul a zis
Se pare ca aceasta societate nu poate executa lucrari pentru terti decat in proportie de 20% din toata activitatea sa. De asta a si fost infiintata, ca sa lucreze pentru municipalitate, sa nu mai ajunga banii la tot felul de smecheri, etc. Numai ca e o problema aici, cum naiba sa ti se mai intoarca parandarat tocmai de la firma primariei?
Liza a zis
Mai are voie sa mai lucreze,dacă are 3 ani cu suspendare?
veteranul a zis
Mai are voie sa traiasca cu trei ani de suspendare?
Arcadia a zis
Bineînțeles! Doar sa nu mai fie șef!