Benoni Beca face public conținutul casetei care îl incriminează pe Iosif Pop
Benoni Beca, patronul firmei Amapolla, arestat în noaptea de 30 spre 1 octombrie pentru înșelăciune bancară, fals, uz de fals, folosirea banilor în alte scopuri, spălare de bani și emitere de file CEC cu date nereale în dosarul Banca Transilvania s-a destăinuit în exclusivitate redacției noastre. Transcriem în continuare integral conținutul scrisorii pe care Benoni Beca ne-a remis-o și pe care a acceptat să o publicăm.
Destăinuirile încep cu istoria firmei Amapolla Prest
„Am înființat firma SC Amapolla Prest încă din anul 1996. Relațiile mele cu Banca Transilvania sucursala Bacău au început încă de la înființarea acesteia. Am plecat de la un credit de 300 de milioane de lei. Afacerile firmei erau abia la început, cumpărasem vin de la podgoriile mari din țară, îl îmbuteliam și apoi îl vindeam diverselor societăți comerciale ce funcționau în sistem en-gross în Baău. Am început să creștem în vînzări, cererile erau mari, trebuia să achiziționăm mai multă marfă, așa că am făcut o linie de credit la bancă (Banca Transilvania – n.r) de un miliard de lei, aprobat de banca centrală de la Cluj. Afacerile se dezvoltau, creșteau pe piață extinzîndu-se și în alte județe ale țării. S-a mărit linia de credit la trei miliarde de lei. Între timp, în afară de vin, am început și afacerile cu băuturi spirtoase, totul decurgea foarte bine, am mărit vînzările și am mărit linia de credit la nouă miliarde de lei, aprobată tot de centrala din Cluj a Băncii Transilvania. Ne repectam întotdeauna obligațiile față de bancă, plătindu-ne la timp dobînzile. Sucursala Bacău a Băncii Transilvania începea să urce în clasamentul sucursalelor din țară. Satisfacție totală, în anul 2000, se organizează microrevelionul băncii, la care au participat angajații băncii de la Bacău și invitați de onoare președintele băncii Iosif Pop, directoarea serviciului credite de la cluj și Benoni Beca, administratorul firmei Amapolla Prest SRL Bacău, firmă care, după rafinăria Dărmănești, avea cel mai mare rulaj din bancă, plătind dobînzi frumoase și comisioane pe măsură.
La microrevelion am fost felicitat de domnul Pop, care mi-a spus că, în acest moment, datorită faptului că SC Amapolla Prest achiziționase centrul de vinificație Faraoani și eram în măsură să producem singuri vin și să mărim capacitatea de producție, ar fi cazul să ne extindem afacerile și, dacă colaboratorii sînt oameni demni de încredere, să începem o distribuție a vinului și băuturilor alcoolice spirtoase în toată țara. I-am explicat că pentru aceasta ne trebuie depozitele noastre în principalele județe din țară și ne-ar trebui o groază de bani. Domnul Pop mi-a spus că, dacă este în continuare seriozitate, ne putem baza pe sprijinul băncii.
Am intrat în anul 2001 și firma mea a mai achiziționat un centru de vinificație, la Dealu Morii, Bacău, pe care, ca și pe cel de la Faroani, l-am adus la standarde de occident. Totul mergea foarte bine, numai că la la băuturile spirtoase au intervenit reglementări ale legilor în domeniu și atunci mi-am propus să construiesc o fabrică de alcool după ultimele norme existente în străinătate. Era o investiție îndrăzneață, de aproximativ un milion de dolari, dar aveam toate atuurile în mînă pentru a o realiza. Cel mai important: o piață de desfacere ce ar fi asigurat comercializarea întregii cantități de marfă produsă, apoi materia primă, respectiv cerealele, care la noi în Moldova erau la cele mai joase prețuri. Am apelat la un expert care mi-a întocmit un studiu de fezabilitate, care dovedește că ceea ce doream să fac este o investiție rentabilă, ce ar fi putut să-și scoată banii în cel mult doi ani.
M-am adresat băncii de la Bacău, și aici se vede marele meu aranjament cu directoarea Negoiță Carmen, adică refuzul total de a mă sprijini, spunîndu-mi că cei de la Cluj nu vor agrea un credit de investiții de acestă anvergură. Am amenințat că-mi voi muta conturile la o altă bancă să mă spijine. Fără ajutor bancar, mizînd pe faptul că seriozitatea de care am dat dovadă în afaceri îi va determina pe constructori și pe furnizorii de utilaje necesare
construcției fabricii să mă sprijine, dîndu-mi termene mai lungi la plată. Am început construcția din bani proprii și, cu ajutorul celor în care îmi pusesem speranța că mă vor ajuta (constructorii), fabrica a început să prindă ușor contur. Am investit aproape cinci miliarde de lei și, la un moment, dat m-am blocat. Prin luna aprilie 2001, a venit domnul director de credite de la Cluj, Zaharia, care a solicitat în mod expres să vorbească cu mine. M-am prezentat la bancă, i-am explicat că am pornit investiția pentru construirea unei fabrici de alcool și i-am arătat și lui tot ceea ce am relaltat mai sus. Mi-a promis că voi fi sprijinit de centrala de la Cluj (prostia mea că n-am cerut s-o facă scris) dacă toate operațiunile se vor desfășura prin intermediul Băncii Transilvania, deoarece, după refuzul celor de la Bacău, am apelat la Banca Comercială Română, cu care am început să lucrez în condiții excelente, îmi acordau descoperiri de cont (credite pentru nevoi temporare, acordate pe termen scurt, n.r) pe documente de încasare (CEC-uri și bilete la ordin de la clienți). La promisiunea domnului Zaharia, m-am reîntors la Banca Transilvania Bacău cu operațiunile bancare, deși am fost avertizat de cei de la BCR că o să mă întorc la ei. Însă, nici o veste privind creditul de investiții. Nu aveam bani, dar aveam atîtea bunuri mobile și imobile și stocuri de marfă, și atunci m-am hotărît să înființez rețeaua de distribuție despre care vorbisem cu domnul Pop, pentru a valorifica mai repede marfa din stoc și a o transforma în bani. Colaboratorii cu care aveam să realizez această rețea, cine aveau să fie dacă nu cei care îmi erau angajați și care aveau societăți sau care puteau înființa societăți, oameni în care aveam încredere că plățile vor fi făcute fără riscul de a rămîne cu mulți bani pe piață sau chiar pierduți.
Societățile nou înființate, cît și celelate, au contractat credite de la Banca Transilvania Bacău, avînd garanții reale, bunuri mobile, imobile și stocuri de marfă care aparțineau SC Amapolla Prest și persoanelor fizice care au avut încredere să gireze pentru ele. S-au încheiat contracte de încheiere în participațiune ale acestor societăți cu Amapolla Prest, urmînd ca fiecare societate să aibă procente de unu pînă la zece, funcție de vînzările pe care le-ar fi realizat, în parte, fiecare. Dacă din împrumuturile luate, avînd garanții stocurile, nu s-ar fi achitat marfa cu care se aproviziona fiecare de la firma mea, atunci s-ar fi putut spune că banii au fost folosiți în alt scop, dar aceștia au fost folosiți conform destinației. S-au făcut contracte de custodie a mărfii, deoarece societățile respective nu aveau capacități de depozitare a vinului, pînă în momentul în care societățile respective aveau să se autorizeze cu autorizații speciale emise de Ministerul Finanțelor. Între timp, SC Amapolla Prest a folosit banii încasați, la continuarea construcției fabricii de alcool. Am investit aproximativ 28 de miliarde de lei, justificați băncii mai apoi la o următoare ședință. Mai aveam puțin, dar dobînzile (conform contractelor de asociere) erau suportate și trebuiau achitate de Amapolla Prest pînă cînd celelalte societăți aveau să vîndă din marfă și să producă singure. În acest caz, firma mea, pentru a achita dobînzile către bancă, a vîndut marfa din stoc în ideea că, în luna septembrie a anului 2001, urma să completeze stocurile după campania de vinificație de toamnă. Dobînzile erau foarte mari, deoarece creditele erau acordate pe început de activitate și atunci am intrat din nou în blocaj financiar. Am solicitat sprijinul băncii de la Bacău, însă nu mi-a fost acordat. Mi-am luat inima în dinți și m-am prezentat iarăși la BCR Bacău. Am găsit din nou înțelegere și am lucrat aproximativ o lună de zile cu ei. Mi s-a acordat și un credit de 3,5 miliarde de lei, promițîndu-mi-se un credit de investiții și mai mare, dacă aduc garanție fabrica de alcool la stadiul în care se afla (o investiție de 28 de miliarde de lei). Nu mi s-a părut corect față de Banca Transilvania și am adus la cunoștință conducerii băncii acest lucru. Directoarea Negoiță a luat legătura cu centrala de la Cluj și a explicat faptul că m-au pierdut de client. Imediat, președintele Iosif Pop, împreună cu Nicolae Tarcea, cosilierul juridic al centralei de la Cluj, i-a solicitat directoarei să mă cheme la o ședință la care să participe tot Comitetul de credit de la Bacău, ei doi de la Cluj și cu mine. La sfîrșitul anului 2001, eram prezenți cu toții în biroul directoarei de la Bacău. Sătul de plimbări și de promisiuni verbale, eu am luat un reportofon pentru a înregistra convorbirea, cu scopul ca, mai tîrziu, să le pot arăta celor de la Cluj înregistrarea, în cazul în care ceea ce se spunea la această ședință nu s-ar fi respectat”, ne-a scris Benoni Beca.
Relatare de pe casetă
„Domnul Pop și cu domnul Tarcea întreabă care este situația societății Amapolla Prest la ora respectiva: expunere și gajuri existente. I se arată că societatea are o linie de credit de nouă miliarde de lei, gajată cu un apartament al subsemnatului și un centru de vinificație de la Valea Mare, evaluat la 18 miliarde de lei. Pop spune: Bine, aceasta este expunerea lui Amapolla Prest, dar eu aș dori expunerea pe întreg grupul de firme cu care v-ați asociat (uitînd să vă spun că ,între timp, datorită faptului că autorizarea societăților nou înființate ar fi fost de lungă durată și nu erau vinovate de blocajul firmei mele s-a hotărît fuzionarea acestora cu Amapolla, care urma să preia toate datoriile, precum și activele lor; fuzionarea a fost făcută publică în Monitorul Oficial și a fost adusă și la cunoștința băncii). Atunci se spune suma totală, care era de aproximativ 45 de miliarde de lei.
Pop spune: Hai să vedem ce garanții avem pentru toate acestea! Moderatorul de credite, domnul Eduard Colos arată: apartament, centrul de vinificație Faraoani, mașini și un stoc de vin existent la Dealu Morii de aproximativ 450 – 500 de vagoane de vin. Pop întreabă dacă stocul de vin a fost verificat. I se răspunde că da, atît de cei de la Bacău, cît și de doamna Crișan și de doamna vicepreședinte Iliescu de la Cluj. Aceștia au fost la Centrul de la Dealu Morii și au urcat personal pe rezervoarele de depozitare a vinului, constatînd în urma calculelor că totul este în ordine. Bine, a spus președintele Pop, să trecem la nevoile societății Amapolla Prest, pentru a termina investiția și pentru a fi la zi, atît firma aceasta, cît și celalalte din grup, cu dobînzile restante și ratele scadente, ca la sfîrșitul lunii decembrie să fim în grafic, cu toate achitate. Eu explic că pentru investiție aș mai avea nevoie de aproximativ șase miliarde de lei. Restul aș putea să-l susțin din încasările pe care le-aș fi făcut de pe urma unor produse alcoolice de lux cu care abia ieșisem pe piață și pentru care cheltuisem deja aproximativ patru miliarde de lei (bani necesari producerii lor). Pop a întrebat dacă în afară de bancă mai am și alte datorii către perosane fizice și la ce sumă s-ar cifra. Îi explic că mai am datorii de aproximativ 300.000 de dolari, dar că sînt personale și o să mi le achit.
Pop a spus: Nu, mărim garanțiile bancare și cu centrul de vinificație de la Dealu Morii (ipotecă rang 4) și cu fabrica de alcool în stadiul actual și îți vom acorda un credit de 15 miliarde de lei. Șase miliarde de lei vor fi pentru investiție și încă nouă miliarde îi vei scoate pentru a-ți plăti datoriile la negru, urmînd ca, dacă din orice motiv s-ar întîmpla ca în luna decembrie, la sfîrșit, să nu fii cu plățile la zi, atunci ai să te împrumuți din nou și vom vedea ce vom mai face.
Eu am fost de acord cu toate acestea, dar i-am spus: Domnule președinte, cu acești bani mai rău mă împovărați, mai bine nu mi-i dați dacă nu-mi creați o normă ca aceea de la BCR Bacău, adică descoperirile de cont. Am dezbătut cu toții ce înseamnă asta și, împreună, Pop și Tarcea, au spus că vor convinge Consiliul de Administrație al acționarilor de la Cluj să înființeze și această normă”. Aici se opresc relatările de pe casetă.
Destăinuirile continuă
Îmi era mai mult decît necesară această normă, deoarece, cu banii respectivi, îmi puteam achita furnizorii de materie primă, repctiv must și struguri, plăți ce trebuiau făcute începînd cu luna decembrie. S-a aprobat absolut totul, mi s-a dat și prima tranșă de bani pe descoperiri de cont și totul a început să meargă, cînd, la următoarea descoperire de cont, m-am lovit de refuzul doamnei Crișan și a domnului Zaharia, care, deși ei erau cei care trebuiau să semneze cererea depusă de a-mi mai acorda o nouă tranșă, au spus că nu au aprobare. Am intrat în interdicție bancară cu firma Amapolla Prest, apoi cu încă alte două societăți, și furnizorii m-au amenințat cu darea în judecată. Am fost contactat telefonic de domnul președinte Pop, căruia i-am spus că nu au fost respectate promisiunile făcute de ei la Bacău. I-am explicat că nu pot achita dobînzi și restanțe, deoarece trebuia să-mi achit furnizorii. El mi-a spus că nu știe de nici o altă cerere de descoperire de cont, dar că se va informa și-mi va comunica măsurile luate. Măsuri s-au luat prin plecarea doamnei Crișan din Banca de la Cluj, dar de o altă
descoperire de cont nici nu mai putea fi vorba. Așa am rămas blocat total, trebuind să-mi achit furnizorii și să-mi mai achit și din datoriile făcute la alte societăți cu care aveam contracte și ai căror administratori sînt acum arestați.
Aceasta este marea înșelătorie făcută de mine și ceilalți administratori Bancii Transilvania. Am plătit în toți acești ani zeci de miliarde de lei, dobînzi și comisioane bancare, am ipotecat apartamente, mașini, centre de vinificație, fabrică de alcool, toate depășind cu mult creditele acordate. Centrala a știut absolut totul, a efectuat zeci de controale și nu a constatat nereguli. N-a fost asociere la înșelăciune. N-a fost spălare de bani. N-a fost folosirea creditelor în alte scopuri. N-a fost obstrucționare aflării adevărului. Vreți să știți ce a fost? Vă spun eu! Răzbunare! La începutul anului 2002, urma să aibă loc Adunarea Consiliului de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor și Pop trebuia numit din nou președintele. Cu rezultatele acestea, președintele Pop n-ar mai fi fost reales, mai ales că era săpat de doamna Iliescu, vicepreședintele băncii, pentru a-i lua locul. Dumnezeu este sus, dacă mă simt vinovat de ceva, mă simt vinovat că am vrut să fac treabă, să dau de mîncare la 180 de angajați. Dacă mă simt vinovat față de cineva, mă simt vinovat față de soția mea și copii pentru că nu mai pot fi lîngă ei, față de un singur prieten ce sper să fie prieten pînă la capăt și față de acești oameni nevinovați care au crezut în mine, pornind afacerile cu mine și cărora le-am răpit ce-i mai de preț: libertatea. Dumnezeu să mă ierte!”, a încheiat Benoni Beca destăinuirile”.
Scrisoarea care ne-a parvenit a fost redată integral. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru veridicitatea celor relatate de Benoni Beca. De aceea ne-am mărginit doar la a o transcrie integral. Restul este treaba justiției. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns