Noaptea de marți spre miercuri a fost una gălăgioasă pentru cetățenii municipiului Bacău. Mai multe elicoptere au survolat pentru câteva ore cerul orașului, la intervale foarte scurte de timp.
Mai mulți băcăuani s-au plâns pe rețelele de socializare de zgomotul continuu de pe cer, începând cu ora 23.00 și până după ora 1.00 noaptea. Unii erau nedumeriți, alții supărați că nu pot dormi.
Reprezentanții Bazei 95 Aeriene „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” au dat asigurări că nu este vorba despre nimic deosebit și băcăuanii nu trebuie să își facă griji, în ciuda contextului geopolitic actual.
„Sunt doar exerciții de noapte, nu este nimic ieșit din comun. În cazul în care ar fi ceva neobișnuit, am anunța din timp”, a declarat Roxana Cioroabă, reprezentant al Bazei 95 Aeriene Bacău.
Andrei a zis
Nu zboara in fiecare noapte…. Este normal sa faca astfel de antrenamente, asta este meseria lor…. Dar na…. Sensibili mai este unii!
INA a zis
Au survolat pana la 02.30 noaptea si zburau destul de jos.Zgomot f mare ,combinat cu caldura de afara,caini care au program de latrat doar pe racoare,reteta perfecta sa vii tahui la serviciu.Nu exista saptamina fara avioane ,dar totusi pina la 2 noaptea?
Dorina a zis
Da’ cand va babarditi la bujaverca pana la 2 noaptea, asta nu se pune ? Latra cainii, de aia latra.
INA a zis
Ce haz ar mai avea rubrica asta fara comentariile tale pline de miez si inteligenta debordanta?Apreciez vastitatea vocabularului , usurinta in exprimare ,faptul ca ai o parere in toate.Cetatean model!.Bravo,tine o tot asa din penibil in mai penibil!
Ana a zis
Ar trebui sa sunam cu totii la 112, unii avem copii mici pe care ii culci cu greu odata ce ii trezesc elicopterele la 11 noaptea….or fi avand sens exercitiile astea da chiar trebuiesc facute numai deasupra orasului??
Dincolo de asta, cele cateva elicoptere care fac doar foarte mult zgomot si ard gazul de pomana, in eventualitatea unii conflict ar fi puse jos in primele 15 min…
Mihai a zis
Uite ca au gasit o solutie sa indobitoceasca lumea si dupa ce inchizi televizorul. Efectele speciale continua si cu televizorul inchis.
Ce antrenamente, ce aparare…astia nu au nicio sansa daca sunt implicati intr-un scenariu real, totul e spectacol.
Gelu a zis
Ai Perfectă Dreptate
Judge Jude a zis
Avem dovada video, o filmare de circa o ora a survolului elicopterului deasupra zonelor civile ale Bacaului, exercitiul terminandu-se aproape de ora 2 fara 20 . Zgomotul a ajuns dincolo de 80 de decibeli la sol, masurat pe telefon. Aeronava a zburat foarte jos, circa 120 de metri altitudine. Survolul a fost circular, cu o perioada de circa 4 minute si 40 de secunde si o raza de circa 2 km fata de centru.
Acesta nu a fost un exercitiu militar. Nicaieri in lumea asta nu se fac exerctii de acest gen deasupra zonelor civile, asta cu exceptia statelor bananiere. A fost un exercitiu imbecil si ticalos de testare a gradului de reactie a populatiei la inca un act de agresiune asupra drepturilor civile.
Bilic a zis
Asa e, corect. Pai dacă zboară ăștia pana la 2.30 riscul sa se trezească proprietarul când intrati peste el în casa e imens. Sa sa treacă elicopterele pe deasupra când lucrezi sa demontezi catalizatoare într-o parcare… Nu se mai respecta drepturile astea deloc.
Corina a zis
Este o idiotenie din partea autoritatilor sa terorizeze populatia cu acel zgomot infernal dupa ora 22! Unii din noi ne trezim la ora 6 sa mergem la munca pentru a contribui la bugetul statului din care sunt si ei platiti…deci va rog lasati ne sa ne odihnim! Se pot face toate „exercitiile” astea in cele 14 ,15 ore ramase in afara orelor de somn….ca nu i problema..oricum nu va ajuta la nimic