„Aviaţia dă senzaţia” este un vers al unui cântec românesc de succes, pe care îl cântam la petreceri, pe sol, în siguranţă. Trecând peste senzaţiile provocate de mersul cu avionul sau elicopterul spre diferite destinatii, trebuie să ştim că în spatele acestui transport stau o gramadă de specialişti foarte bine pregătiţi (piloţi, ingineri, supraveghetori de trafic şi mulţi alţii) care veghează ca zborul nostru să decurgă în condiţii de siguranţă maximă.
Deşi mijlocul de transport cel mai sigur din lume este avionul, din nefericire se mai întâmplă şi accidente.
Totodată, modernizarea flotei aeriene civile, creşterea numărului orelor de zbor, a valorii mărfurilor şi a numărului pasagerilor transportaţi au condus la accentuarea nevoii de asigurare a riscurilor aviatice. În plus, numărul de accidente înregistrat în acest domeniu a determinat companiile aviatice să ia măsuri în scopul evitării posibilelor catastrofe.
Asigurarea aeronavelor este o asigurare complexă, ce include următoarele secţiuni:
– asigurarea pentru pierderea sau avarierea navei (CASCO);
– asigurarea de răspundere faţă de pasageri şi pentru bagajele acestora sau mărfurile transportate;
– asigurarea de răspundere civilă faţă de terţi.
Piaţa asiguratorilor de aviaţie din România este destul de restrânsă din cauza numărului redus de companii de transport aerian. Din pricina răspunderilor foarte mari, se practică sistemul de reasigurare, în cele mai multe cazuri reasiguratorul fiind companie internaţională.
Asigurările de aviaţie reprezintă o categorie de asigurări extrem de specializată, aparută în secolul XX, cu un caracter internaţional mult mai accentuat decât orice altă modalitate de transport.
La început, asigurările de aviaţie au fost considerate asigurări de accidente, dar ulterior, datorită complexităţii lor şi a diversităţii nevoilor de protecţie, au devenit o categorie distinctă.
Dezvoltarea şi deversificarea asigurărilor de aviaţie sunt în mare masură datorate pieţei Lloyd’s, prin sindicate specializate, prima asigurare de acest fel fiind încheiată în anul 1911.
În aviaţie, la fiecare contract de asigurare se examinează calităţile pilotului, tipul aparatului de zbor, dotarea electronică de la bord şi aspectele geografice ale zborurilor, precum şi scopul folosirii aparatului de zbor.
Ingineria aviatică este deosebit de complexă, având în vedere concepţia, construcţia şi condiţiile de funcţionare. Numărul avioanelor expuse la pierderi este relativ mic, în comparaţie cu alte tipuri de bunuri (autoturisme, case etc.). De aceea, societăţile de asigurare nu dispun de suficiente unităţi expuse la risc pentru anumite clase de risc, pentru a realiza calcule statistice corecte pe baza cărora să se stabilească probabilitatea producerii riscului.
Asigurarea aparatelor de zbor
Obiectul asigurării:
În funcţie de scopurile pentru care sunt utilizate, aparatele de zbor se clasifică în cinci categorii:
– aeronave ale liniilor de transport aeriene;
– aeronave propietate personală;
– aeronave proprietate comercială;
– aeronave de închiriat;
– aeronave speciale (utilitare).
Riscuri acoperite:
– toate riscurile în timpul zborului, rulării la sol sau staţionării la sol – este cea mai cuprinzătoare acoperire, oferind protecţie împotriva oricărei clase de risc, indiferent dacă avionul se află la sol sau în aer. În poliţa de asigurare, timpul de zbor este prevăzut ca fiind perioada de timp în care avionul se află în aer, imediat după decolare. Se poate considera ca moment iniţial cel în care au fost pornite motoarele avionului pentru decolare, iar momentul final cel al opririi motoarelor după aterizarea avionului.
– toate riscurile în timpul staţionării la sol – sunt acoperite riscurile care pot apărea la sol atunci când avionul nu se află în mişcare sau când se mişcă prin alte mijloace decât prin propria forţă de propulsie (avionul este tractat sau împins de un vehicul atunci când este scos sau introdus în hangar).
În poliţa de asigurare se menţionează:
– tipul aparatului de zbor;
– sistemul de propulsie;
– echipament de bord pentru navigare şi transmisuni radio.
Excluderi:
– uzura (deteriorarea treptată);
– roţile şi parbrizele. În asigurare, roţile sunt acoperite numai în cazuri de furt, vandalism sau alte evenimente care sunt prevăzute în contractul de asigurare. Societatea de asigurari nu va plăti pentru parbrizele care se sparg ca urmare a îngheţării lor şi nici pentru explozia anvelopelor roţilor ataşate trenului de aterizare.
– deturnarea navei;
– confiscare, război;
Asigurarea de răspundere civilă în aviaţie
Orice avion, ca orice maşină care circulă pe drumurile publice trebuie să deţină o răspundere civilă.
– asigurarea de răspundere civilă a proprietarului sau utilizatorului unei aeronave;
– asigurarea de răspundere civilă pentru vătămări corporale suferite de alte persoane decât pasagerii;
– asigurarea de răspundere civilă pentru avarierea bunurilor;
– asigurarea de răspundere civilă pentru aeroporturi – este o asigurare standard, adaptată specificului activităţii unui aeroport.
Asigurarea de răspundere civilă în aviaţie vizează şi activitatea acelor firme care desfăşoară activităţi pe aeroport legate de existenţa şi exploatarea aparatelor de zbor. Firmele în cauză sunt denumite prestatori de servicii aviatice şi efectuează activităţi precum: vânzări de aparate de zbor, reparaţii şi întreţinere pentru aparatele de zbor, închirieri de avioane pentru cursele charter, vânzare piese de schimb şi combustibil, închirierea spaţiilor din hangare.
Vă doresc zboruri plăcute şi în siguranţă!
Paul COJOCARU
Broker de asigurare
www.conectasigexpert.ro
Lasă un răspuns