• în timp ce spitalale se golesc de medici care preferă munca în străinătate sau la firme private, doctorii de peste Prut emigrează ca să obțină un loc de muncă la Bacău • 13 medici moldoveni lucrează deja în sistemul sanitar băcăuan, iar alți șase fac demersuri pentru obținerea unui post
Medicii basarabeni se înghesuie să ocupe locuri în spitalele din județul nostru. Unul dintre cei care au dorit să se stabilească la Bacău, deși trecuse de 50 de ani, este chirurgul pediatru Mihail Babin. În 1996, doctorul venit de la Chișinău a obținut un post la Spitalul Județean, loc în care, spune, a fost primit cu mare căldură. „Bariera lingvistică a fost primul obstacol care mi s-a părut foarte greu de trecut. Un doctor este o persoană fizică, pentru care înscrisurile din actele medicale pot atîrna în unele momente foarte greu. Colegii din secția de Chirurgie Pediatrică m-au primit cu foarte multă prietenie și m-au ajutat ca să trec peste acest obstacol”, spune doctorul Babin. Dorința de a ajunge să muncească în România a fost pentru el singurul proiect prin care își putea ajuta familia, atît financiar, cît și din punct de vedere al perspectivelor. „Am lucrat în spitalele de la Bălți, Chișinău și la Institutul Oncologic. Nu regret deloc pasul făcut, pentru că, oricît aș fi muncit, nu puteam să-mi susțin familia cu un salariu de 30 de dolari. Mai mult, am preferat ca băiatului celui mic să-i ofer o altă perspectivă studiind în România, unde sistemul de învățămînt este unul recunoscut ca foarte bun. Nicolae are 17 ani și învață la Liceul Vrînceanu”, mai spune doctorul Mihail Babin.
Drumul e greu, însă medicii basarabeni trag cu dinții
Zecile de posturi vacante destinate medicilor și scoase la concurs de doi ani încoace în județul Bacău nu mai adună puzderia de candidați de altădată. Peste jumătate dintre locurile vacante nu sînt căutate nici măcar de un singur absolvent de Medicină, generații întregi de licențiați chinuindu-se să obțină burse în Occident, sau locuri de muncă la firme private care plătesc regește. Criza de medici din spitale, policlinici și cabinete școlare dovedește că foarte mulți dintre ei reușesc, iar opinia potrivit căreia un medic se împlinește profesional numai într-o instituție medicală de stat este greșită. Un loc de muncă mai bine plătit și mai puțin apăsat de crize este și aspirația doctorilor de peste Prut. La fel ca și medicii români, doctorii moldoveni ajung să-și vadă visul cu ochii. Un loc de muncă într-un spital din Bacău a devenit pentru 13 medici basarabeni o realitate.
Primii dintre medicii de peste Prut care au emigrat în România și și-au găsit un loc de muncă în spitale au venit în Bacău în 1993. De atunci și pînă acum, numărul acestora a crescut vertiginos. În afara spitalului TBC, a celui de Pediatrie și a sanatoriului Slănic Moldova, în toate instituțiile medicale ale județului este angajat cel puțin un medic basarabean. Există chiar și un top al spitalelor în care lucrează cei mulți medici emigrați din Republica Moldova. Pe primul loc se află Spitalul Județean, în care lucrează doi chirurgi și doi anesteziști școliți la facultatea de Medicină din Republica Moldova. Următorul pe listă este spitalul din Onești, unde lucrează trei medici moldoveni. Unul dintre ei a obținut și funcția de șef al secției de Anestezie și Terapie Intensivă. La Buhuși, tot la spital, un alt medic care și-a făcut studiile peste Prut este șef de secție. De această dată, la Pediatrie. Următorul pe listă este spitalul din Comănești, unde un medic basarabean a optat pentru un post dintr-un cabinet școlar.
Medicii basarabeni și-au făcut loc și în rețeaua medicilor de familie și a stomatologilor. În tot județul, în acest moment lucrează opt medici de familie născuți în Republica Moldova și doi stomatologi. „De cîțiva ani, posturile din spitalele băcăuane sînt căutate de medicii din Republica Moldova, cu toate că demersurile pe care aceștia trebuie să le facă sînt destul de anevoioase. Înainte de toate, ei trebuie să obțină cetățenia română, echivalarea diplomei de medic, iar apoi a specialității. De exemplu, pentru echivalarea specialității de chirurgie, medicii basarabeni stau șase luni într-un centru universitar, după care Ministerul Sănătății le dă avizul pentru participarea la un concurs de ocupare a unui post”, ne-a declarat Adam Jofa, șeful serviciului Resurse Umane al Direcției de Sănătate Publică (DSP). Toți acești pași pot dura și un an de zile, dar asta nu-i împiedică să-și ducă planurile la bun sfîrșit.
Doctorii tineri vin din urmă
De vreo doi ani, locurile de muncă din spitalele băcăuane, considerate de moldoveni drept o replică la scară mai mică a Occidentului, sînt tot mai căutate de medicii tineri. „Apar acum tinerii de peste Prut, care au făcut liceul și facultatea în România și care pentru un post într-un spital nu mai pierd vremea cu cetățenia și echivalarea studiilor. Ei participă la concursuri ca toți ceilalți colegi ai lor”, mai spune șeful departamentului Resurse Umane de la DSP. Pe lista medicilor născuți în Republica Moldova și care vor să ocupe un post în județul Bacău s-au mai înscris recent șase medici. Toți și-au făcut studiile în România și vor să rămînă definitiv la Bacău. Dacă exemplul lor va fi urmat și de alți medici basarabeni, spitalele băcăuane vor deveni un El Dorado pentru absolvenții Universității de Medicină din Chișinău. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns