Expat în Marea Britanie – Un băcăuan la Sotheby’s (I)

Câteva zeci de mii de băcăuani au plecat la muncă în străinătate, în ultimii 20 de ani. Unii au reușit, alții încă muncesc să-și asigure un viitor, nu puțini s-au întors deja în țară. Succesul nu se măsoară neapărat în bani, ci și în cariera pe care și-au clădit-o de la zero. Un caz de succes este Mircea Iacobeț, fost jurnalist de televiziune în Bacău. În trecut, el a mai povestit în Ziarul de Bacău despre cum a văzut lumea muncind pe vase de croazieră, acum i-am solicitat să ne povestească aventura sa în Marea Britanie. Cum se obține un loc de muncă și cum te tratează angajatorii. Mircea Iacobeț ne-a răspuns pe larg, publicăm azi prima parte.

Londra nu este pentru cei slabi de inimă

Am să spun câteva lucruri despre locul meu actual de muncă și despre cum am ajuns să lucrez aici, dar n-aș reuși să fac o descriere cît de cât completă a situației fără să pun lucrurile puțin în perspectivă.

Așadar aș începe cu faptul că Londra nu este pentru cei slabi de inimă, dacă nu ești pregătit, dacă nu ești specializat, dacă nu stăpânești limba și dacă nu ești încrezător în puterile tale, orașul ăsta te scuipă ca pe un sâmbure stricat și sfârșești îngroșând rândurile păturii de jos a societății, alergând în fiecare zi după un job, locuind cu alți douăzeci de nefericiți la grămadă într-o casă cu două camere și trăind din muștar pe pâine și tutun ieftin la foiță, spălând astăzi mașini, mâine vase și, dacă ai baftă, poimâine împingând roabe cu mortar pe vreun șantier aiurea.

Nu mă înțelegeți greșit, munca e nobilă, te înalță, câteodată te liberează, așa că nu-i nici o rușine în a spăla vase, dacă nu ai mari așteptări de la viață.

În decembrie, se fac doi ani de cînd am aterizat în Londra, doar cu un costum și-o valijoară carry-on, umplută mai ales cu laptopul, aparatul foto și câteva lentile, gândind că dacă nu reușesc, măcar să mă aleg cu ceva poze de pus pe Facebook. La vremea aceea, aveam aproape 18 ani de experiență în domeniul audio-vizualului și eram chiar mândru de cunoștiințele mele extinse în mai toate aspectele acestei industrii, începând de la filmatul și editatul știrilor de televiziune, până la regia tehnică a unui show de tip Broadway, cu 15 dansatori și orchestră de 10 piese.

Timp de mai mult de zece ani, lucrasem ca Entertainment Technical Manager pentru cea mai mare companie de croaziere din lume și de cel puțin un an mă pregăteam pentru pasul acesta, studiind cam tot putusem despre Londra, cultura, politica și economia britanică, viața ca expat în UK, locuri de muncă, salarii, prețul locuințelor, nivelul și felul de trai, obiceiuri și, lucrul cel mai important, strângând bani pentru noul start-up.

Marea majoritate a românilor care se lovesc aici cu capul de pragul de sus o fac pentru că nu s-au pregătit absolut deloc în privința asta, cumpărând un bilet de avion și crezând că ”Anglea” îi așteaptă cu brațele deschise.

La recomandarea unui prieten vechi, fost coleg de la una din televiziunile prin care am lucrat în România, AVMI, cea mai puternică firmă de Audio-Visual din UK și în urma unui interviu via Skype, a fost destul de amabilă să mă invite pentru un interviu final la sediul lor din Londra, în vederea angajării mele ca audio-video tehnician într-una din băncile renumite din districtul financiar al metropolei.

Ca o mică paranteză, trebuie să menționez că domeniul serviciilor este unul din cele mai dezvoltate domenii din economia britanică. De exemplu, o instituție bancară nu are în personalul ei un chef de cuisine sau ospătari, personal pentru curățenie sau tehnicieni audio-video, așa că angajează firme specializate care se ocupă de aceste aspecte secundare ale unei bune funcționări a instituției. AVMI exact asta face, începând cu proiectarea și construirea sistemelor complexe audio-video și până la operarea acestor sisteme cu ajutorul personalului propriu specializat.

Interviul a avut loc la sediul băncii, pe 5 decembrie 2014, după o noapte în care am învățat febril atât cât am putut de pe Internet despre video și teleconferințe, un domeniu în care nu aveam nici măcar un gram de experiență, dar care era baza activității unui tehnician video într-o asemenea locație.

Nu vreau să intru în prea multe amănunte, dar am ieșit după o oră și jumătate, fiert și epuizat, încrezător totuși că am impresionat plăcut pe cei doi directori care m-au intervievat.

National Insurance Number

A doua zi am primit un email de la firma AVMI prin care mă anunțau despre succesul meu total de la bancă și mă invitau la sediul lor pentru un interviu final și pentru formalitățile de rigoare, cerându-mi-se printre altele să aduc două documente obligatorii pentru angajare, așa numitul National Insurance Number și de asemeni numărul de cont al unei bănci din UK, folosit pentru plata salariului.

Cum eram venit de doar două zile, bineînțeles că nu posedam nici unul din aceste documente așa că am ajuns la ultimul interviu cam dezumflat și cam lipsit de speranță. Cu toate acestea am reușit să impresionez și pe angajatorii mei de-facto, așa că atunci când au aflat că nu dispun încă de actele necesare, au pus jobul oferit în stand-by și au spus că mă așteaptă două săptămâni până îmi fac actele.

Din nefericire, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg și, datorită sărbătorilor de iarnă care a trimis în vacanță mulți lucrători guvernamentali, actele mele au sosit abia după o lună. Asta a dus bineînțeles la pierderea poziției oferite, numai că se pare că firma a fost impresionată destul de mult de experiența mea, așa că mi-a fost imediat oferit un alt job, fără interviu, similar cu cel pierdut, dar plătit puțin mai prost.

În februarie 2015 am devenit astfel Cover Technician în cadrul AVMI, principala mea îndatorire fiind să înlocuiesc temporar tehnicienii bolnavi, aveau zile libere sau care erau în concediu, sau să acopăr diverse funcții necesare în evenimentele audio-video ale clienților firmei.

Cam tupeist după numai două luni, nu-i așa?

Pentru aproape două luni am avut ocazia să lucrez în unele din cele mai renumite locații financiare și nu numai din Londra, printre care aș aminti Citi Bank, Deutsche Bank, UBS, Bloomberg, BlackRock sau British Telecom Tower, adunând de peste tot tone de aprecieri și mulțumiri pentru aportul meu profesional și clar superior multora dintre colegii mei.

Pare că mă laud, dar chiar așa a și fost, iar asta m-a împins să vreau mai mult, așa că, aflând de eliberarea unei poziții în echipa de audio video ingineri a firmei am cerut firmei o renegociere a salariului și a rolului meu în firmă. Cam tupeist după numai două luni, nu-i așa?

N-am fost surprins așadar atunci când am fost invitat practic a doua zi la firmă pentru un alt interviu, care s-a transformat în două interviuri pe parcursul unei săptămâni și a culminat prin promovarea mea ca Test & Commissioning Engineer al Departamentului Operații…

Nu mi-a trebuit mult să realizez că mă legasem la cap fără să mă doară, pentru că nu eram prea bine pregătit profesional pentru acest rol, dar nici nu mai putea da înapoi. Ca să înțelegeți, dintr-un foarte bun user al unui sistem audio-video, oricât de complex ar fi fost el, video-conferință sau broadcast de televiziune, devenisem brusc un builder, un implementator de sisteme audio-video și nu oricare: jobul meu era să configurez, să testez și să aprob instalarea sistemelor audio video construite de echipe întregi de proiectanți, de ingineri, de constructori-tehnicieni etc.

Drept să spun, pentru primele două luni am fost complet pierdut într-o lume ciudată și străină, aveam impresia că 18 ani de experiență de care eram așa mândru pot să-i arunc liniștit la gunoi, pentru că numic nu mai semăna cu ceea ce știam. Nu mai conta că pot filma profesional cu orice cameră, că pot edita non-liniar în cel puțin 5 aplicații majore, că am talent în motion-graphics, că pot ”face” sunet live la o orchestră de 15 instrumente sau regiza un broadcast live de televiziune, toată experiența asta a pălit dramatic în fața noilor cerințe…

Iată o mostră a responsabilității cu care m-am trezit pe cap: să zicem că un client foarte important, Bank of America de exemplu, comandă un sistem complet broadcast, plus video conferință și prezentare în auditorium, un sistem care se ramifică în zeci de locații pe câteva etaje ale aceleiași clădiri.

Timp de luni de zile se poartă discuții, se fac estimări, se iau decizii, apoi alte luni de zile se proiectează sistemul pe hârtie, după care se construiește în cîteva săptămâni. La final, toată hardughia asta ajunge la mine, iar eu trebuie să măsor, să verific, să updatez, să configurez, să programez și să testez acest sistem, astfel încât, după alte cîteva săptămâni de instalare la locația clientului, băgat în priză trebuie să meargă!

Ce să zic, am fost cam depresiv câteva luni bune, dar încetul cu încetul am învățat, m-am cerut la cursuri de specializare (care costă imens și care mi-au fost oferite gratuit de către firmă), obținând tot felul de certificări și diplome, devenind astfel în scurt timp un bun specialist în sisteme de integrare, de transport și de control audio-video, într-un final cam întârziat toate în jurul meu începând să capete sens și să formeze un tot unitar.

A trecut așa un an de când mi-a fost oferit rolul de Test & Commissioning Engineer, timp în care am lucrat cu zeci de proiecte și de sisteme ale unor mari companii, recunoscute pe plan mondial, sisteme care au ajuns în locația lor finală în New York, în Paris sau Geneva, Sydney sau Taipei, Roma și Varșovia, dar cele mai multe în Londra sau prin celelalte orașe din Marea Britanie.

Unele sunt sisteme mici și simple, altele mari și complexe, dar toate au o etichetă pe undeva prin măruntaiele lor semnată Alex M. Iacobeț, care dovedește că sunt bune de lucru!

Dar viața nu-i făcută numai pentru a merge la muncă și trebuie să te gândești și la latura personală. Pe scurt, eu și logodnica mea (originară din Slovacia și lucrând ca arhitect) am hotărât că trebuie să face un efort să cumpărăm o casă sau un apartament, pentru că aici în Londra chiriile sunt enorme… noi locuim în Wimbledon și plătim chirie lunară pentru o casă în jur de 1.400 de lire sterline și probabil că am plăti similar pentru o rată la bancă dacă am face un împrumut să cumpăram ceva.

Dar și prețurile sunt de pe altă planetă, un apartament cu un dormitor, un living room, bucătărie și baie, undeva pe la periferii, ajunge la 300.000 de lire sterline și vorbesc de ceva modest.

Ei, la vârsta noastră, ca să obținem un împrumut de valoarea asta în bancă, trebuie să dovedim că avem salarii suficiente să ne putem permite pasul acesta. Ca urmare, am cerut firmei o renegociere a salariului sau a poziției, explicând motivul și minimul de salariu necesar. Mi s-a explicat scurt și concis că bugetul companiei pentru rolul deținut de mine este foarte puțin negociabil și deja am atins maximum de salarizare, iar eu am replicat la fel de scurt că va trebui să caut în altă parte.

Mi-am refăcut CV-ul și m-am înscris la câteva agenții de lucru specializate, care în scurt timp mi-au găsit destul de multe oportunități, de a trebuit să-mi iau concediu ca să pot ajunge la toate interviurile aranjate. Partea dificilă este că în Londra te bați cu cei mai buni dintre cei mai buni, veniți de prin toată lumea și mai ales din Europa, așa că într-o primă fază am cam dat chix, nu pentru că nu eram pregătit, dar pentru că am atacat interviurile cu prea multă nonșalanță și durere de spate, nici eu nefiind sigur de ce vreau.

Până la urmă, când am văzut că nu sunt chemat deloc la o a doua evaluare (obiceiul pe aici e cam de trei interviuri pentru un post, fiecare dat cu șefi din ce în ce mai șefi), am strâns din dinți și am plătit un serviciu profesional de redactare a CV-ului, cam scump, dar care a meritat, care alături de o schimbare drastică de atitudine, a provocat primele strigări la interviuri secundare.

Cam după vreo două luni, cei de la compania la care lucram, văzând că mă apropii destul de mult de găsirea unui alt post (al treilea interviu ca Technical Event Manager la Deutsche Bank, tot un al treilea interviu pentru Commissioning Engineer pentru o firmă rivală și încă vreo două interviuri secundare cu alte două bănci), au cam intrat în panică și au dezbătut ei că nu ar fi bine să mă piardă așa că mi-au propus să preiau „acontul” cu Sotheby’s, unul nou pentru AVMI și un post nou creat de Sotheby’s pentru serviciile AV ale firmei, asta bineînțeles dacă treceam de furcile caudine ale interviurilor.

Cum cerințele mele financiare erau îndeplinite și având în vedere prestigiul firmei, am zis da fără să stau prea mult pe gânduri.

Primul interviu a fost cu amândoi directori de Human Resources, de la AVMI și de la Sotheby’s. (autor: Mircea Iacobeț – Marea Britanie)

• Va urma