Câteva zeci de mii de băcăuani au plecat la muncă în străinătate, în ultimii 20 de ani. Unii au reușit, alții încă muncesc să-și asigure un viitor, nu puțini s-au întors deja în țară. Succesul nu se măsoară neapărat în bani, ci și în cariera pe care și-au clădit-o de la zero. Un caz de succes este Mircea Iacobeț, fost jurnalist de televiziune în Bacău. Cum se obține un loc de muncă și cum te tratează angajatorii. Mircea Iacobeț ne-a răspuns pe larg, săptămâna trecută am publicat prima parte, azi publicăm partea a doua:
Interviu la Sotheby’s
Foarte puțini HR Directori, mai ales când e vorba de job-uri tehnice, te pot pune în încurcătură dacă îți stăpânești meseria. Au întrebările lor capcană, bineînțeles, de genul pe care le găsești pe website-uri dedicate celor care caută de muncă, dar în principiu interviul cu ei se rezumă la generalități: vor să vadă că exiști, că respiri, că ești întreg la minte și potrivit pentru job-ul anunțat, vor să-ți evalueze reacția sub presiune, sub stress, vor să-ți argumentezi poziția față de job și companie, te măsoară de sus și până jos ca să-și dea seama dacă meriți să accezi la nivelul următor și nu vei fi o pierdere de timp pentru nu știu care director.
Având acum ceva experiență în interviurile de gradul 1, am navigat cu ușurință în cele 45 de minute ale primei întâlniri și am plecat cu siguranța că al doilea pas îl voi face cât de curând.
Într-adevăr, după 2 săptămâni, am primit un email de la HR-ul meu, în care eram întrebat dacă vreau să-l întâlnesc într-un tete-a-tete pe Deputy Director of Telecommunications de la Sotheby’s!
Bineînțeles că am zis da și am început să mă pregătesc sufletește pentru adevăratul interviu, mai ales că aflasem că dintr-un total de 16 de candidați, doar 3 au reușit să fie trimiși la nivelul secundar. În general, cel de-al doilea interviu este „the real deal”, aici te întâlnești de obicei cu viitorul șef, cu o persoană care cunoaște meseria cel puțin la fel de bine ca și tine, cu cel sau cea care știe pe dinăuntru și pe dinafară toate cerințele job-ului pe care cu atâta ardoare ți-l dorești.
Așadar, într-o zi călduroasă de marți a lunii august, mi-am pus costumul cel mai bun și am pornit spre zona centrală renumită a Londrei, între Picadilly Circus și Oxford Circus, unde se află sediul Sotheby’s.
Am spus deja că locuiesc într-o zonă rezidențială a Londrei destul de cunoscută, Wimbledon, dar tot se află la o distanță de 20 de km de centru așa că, după o oră de călătorit în peak time cu trenul și cu metroul, am ajuns cam fiert la ora 9 fără un sfert dimineața în fața clădirii Sotheby’s. Eram programat pentru primul interviu al zilei.
Întotdeauna mi-a plăcut ca înaintea unui interviu să fac un rond al clădirii, să bat străzile dimprejur, să observ trecătorii din zonă, să ascult zgomotul traficului și să mă pătrund de mirosurile trotuarelor și clădirilor, mă calmează și mă face să mă simt ca o parte, ca un obișnuit al locului. Unii pot numi asta superstiție, eu cred că e o metodă excelentă de consolidare a încrederii în sine, a confidenței care orice angajator o caută în viitorul angajat.
Sotheby’s se află într-una din cele mai selecte locații din Londra, mai precis în Mayfair, City of Westminster și are ca vecini numai case (flagship houses) cu renume mondial: Christie’s (rivalul Sotheby’s), Vogue House (aici rezidă câteva din publicațiile de modă ca Vogue, Vanity Fair, GQ sau Glamour), o sumedenie de galerii de artă, care mai de care mai consacrate (cum ar fi Halcyon, Bonham ori Mayfair), bijutieri iluștri precum Patek-Philippe sau Faberge, ca și sediile multor alte companii cu nume de rezonanță mondială.
La 9 fix am intrat pe ușa Sotheby’s și am anunțat superba recepționeră că sunt acolo pentru un interviu și sunt așteptat. În câteva minute Deputy Director of Telecommunications a venit personal să mă conducă într-o așa numită cameră de conferințe, unde urma să aibă loc interviul. Surpriza mea a fost că în cameră eram așteptat și de Deputy Director of Information and Technology, dar asta nu m-a defazat deloc, pentru că eram deja în modul „totul pentru front, totul pentru victorie”.
După introducerile și amabilitățile de rigoare ne-am ales cu câte un ceai și ceva prăjiturele și am început discuțiile, care ar fi trebuit să dureze 45 de minute, fusesem anunțat în prealabil.
Mi s-a explicat întâi de ce acest rol a fost creat și ce se așteaptă de la cel care va ocupa această poziție, pe scurt Sotheby’s înțelege că trebuie să implementeze tehnica modernă de media și comunicare, dar inserarea echipamentului nou în „rândurile” celui vechi a dus la probleme de compatibilitate neașteptate, creînd astfel necesitatea personalului permanent în sediu.
Ca atare, deținătorul poziției trebuie să aibă expertiză în în ambele tipuri de echipamente și în plus trebuie să aibă și un rol de consultant în viitoarele upgrade-uri ale sistemelor.
Întrebările la obiect nu au întârziat să apară, așa că am dat din mine ce era mai bun, începând cu experiența în domeniul televiziunii câștigată în România, continuînd cu cea de broadcast TV, regie tehnică de teatru și team management de pe vasele de croazieră și terminând cu experiența în integrarea sistemelor audio-vizuale din UK, toate condimentate cu exemple clare și concise, câteodată anecdotice din situații întâlnite de mine de-a lungul timpului.
E dificil să concentrezi 20 de ani de experiență în scurtul timp dat la dispoziție și adevărul este că nu am reușit, dar am observat cu plăcere că cei doi nu numai că ascultau cu mare interes, dar renunțaseră la a-și privi ceasurile de la mână și începuseră să-și arunce ocheade aprobatoare, ceea ce mi-a dat curajul să vin chiar cu idei și adnotații verbale la responsabilitățile noului rol, care au fost primite cu un entuziasm nedisimulat.
Am discutat apoi despre câteva aspecte neavând legătură imediată cu tehnica audio-vizuală, dar pe care se pune foarte mare preț în companiile de succes, cum ar fi: Incident Management (cum atac o problemă apărută, cum o administrez și ce măsuri iau să nu mai aibă ocurențe, exemple personale), Client Management (cum gestionez o situație neplăcută cu un client important, cum creez și păstrez un bun relațional cu clienții, exemple personale), Time Management și autoadministrare, ce înțeleg prin Leadership și ce metode folosesc în a conduce o echipă.
Spre final, interviul se transformase într-o discuție foarte cordială pe tema dezvoltării noului departament și cu toții am observat surprinși că trecuse o oră și jumătate de la începerea interviului, timpul alocat acestuia practic dublându-se. Am plecat zâmbind, bucuros că le-am captat interesul într-un mod atât de drastic și sigur că le făcusem o impresie excelentă.
Următoarele zile au fost un chin, cu suișuri și coborâșuri, zile în care gândeam pozitiv, închipuindu-mă lucrând pentru Sotheby’s, altele în care negativitatea câștiga teren datorită lipsei de vești și mă îngrozeam la gândul că trebuie s-o iau de la început.
Dar cele mai intense clipe le-am trăit la o săptămână și jumătate după interviu, când HR-ul de la AVMI, firma pentru care lucram, mi-a trimis un mesaj sec prin care mă ruga să mă prezint în biroul lor… când am timp. Cred că a durat aproape un minut până am ajuns acolo, dar în secundele acelea pulsul mi-a ajuns la 180, cu toate gândurile negative copleșindu-mă.
Am luat loc pe scaun și HR-ul mi-a spus zâmbind că Numărul 2 în Sotheby’s, Senior Director, Worldwide Head of Logistic vrea să mă vadă personal pentru al treilea interviu a doua zi la 5 pm. Nu e nevoie să spun că m-am abținut cu greu să fac tumbe și să chiui de bucurie, dar trebuia să mențin un aspect profesional, nu-i așa? Bănuiam că în marea majoritate a cazurilor al treilea interviu și mai ales un interviu dat unei persoane cu rang atât de înalt într-o companie, nu poate fi decât o binecuvântare a deciziei luate după al doilea interviu deci, dacă nu făceam greșeli capitale, puteam să mă consider ca și angajat!
Într-adevăr, întâlnirea de a doua zi a fost o formalitate, dar asta nu înseamnă că nu m-a ascultat cel puțin 30 de minute povestind câte ceva din experiența proprie de-a lungul anilor și apoi discutând cordial pe tema noului departament și a felului cum văd eu dezvoltarea acestuia.
Un aspect oarecum curios al întâlnirii a fost faptul că deși nici o decizie nu fusese făcută în mod oficial, felul cum mi se adresa lăsa să se înțeleagă că avusesem succes în demersurile mele, ceea ce nu putea decât să mă bucure. Când am plecat, în timp ce ne strângeam mâinile, m-a asigurat că voi auzi în curând de spre decizia luată, ceea ce s-a și întâmplat chiar a doua zi, când în sfârșit am primit noul contract de muncă!
Conform clauzelor vechiului contract, a trebuit să stau la AVMI încă o lună de zile, pentru a le permite găsirea unui înlocuitor, timp care, după părerea mea, a trecut foarte încet!
Dar ziua de 19 septembrie, data începerii lucrului la Sotheby’s a sosit și iată-mă prins în vâltoarea primelor zile într-un nou loc de muncă, cu vizitarea tuturor galeriilor pe care Sotheby’s le deține, un adevărat labirint al cărui pereți sunt acoperiți cu artă de la Andy Warhol la Matisse, de la Banksy la Albrecht Durer, cu „security screening” ce s-a finalizat în eliberarea unei chei (card electronic) ce îmi permite accesul în varii zone ale clădirii, cu „introducerea” mea sistemului Audio Vizual al companiei, cu un training despre riscurile unui incendiu și ce trebuie făcut în caz de incendiu, cu prezentarea mea tuturor colegilor cu care voi colabora frecvent, cum ar fi șefilor de departamente, inginerii IT, sau electricienii și luminiștii.
Din păcate pentru acest articol, experiența mea de numai o săptămână în acest rol nu este suficientă pentru a exprima complexitatea locului acesta atât de faimos, pe care eu abia încep să o descifrez.
Mult succes, Mircea!