• cele de 145 de ferme nu acoperă nici 20% din terenurile agricole
Nici 20% din terenurile agricole ale județului Bacău nu sînt exploatate în mod organizat. Județul are nu mai puțin de 145 de exploatații agricole funcționale la această oră, dar suprafețele agricole incluse în acestea sînt încă mici. În zootehnie lucrurile diferă de la specie la specie. Creșterea păsărilor, de exemplu, este în mare parte apanajul fermelor organizate. Fermele de vite însă nu depășesc, de regulă, cîteva sute de capete. Porcii sînt relativ egal împărțiți între exploatații și gospodăriile individuale.
Deși fărîmițarea terenurilor este încă mare, asocierea între cei care au pămînt sau a celor care vor să cîștige bani din creșterea animalelor a prins încet-încet contur. Domeniile de activitate sînt diferite: culturi vegetale, livezi, vie, creșterea animalelor. Unele societăți sînt profilate pe o singură activitate, altele au activități mixte. De asemenea, și modul de concentrare a activităților este diferit. Cele mai multe sînt societăți comerciale, dar există și asociații familiale sau persoane fizice înregistrate ca atare.
Abia un sfert din suprafața agricolă este exploatată organizat
Numărul exploatațiilor agricole este mult sub posibilitățile existente la nivelul județului. Suprafața agricolă totalizează circa 324.000 de hectare (ha). Din acestea, aproape 185.000 de ha sînt teren arabil. Alte 7.600 de ha sînt vii, 3.471 de ha – livezi, iar pășunile și fînețele cumulează aproape 128.000 de ha. Fostele CAP-uri au fost desființate pompieristic, fără ca oamenii să-și dea seama că simpla proprietate asupra terenului nu rezolvă mare lucru. „Oamenii sînt marcați de ideea colectivizării forțate – ne-a spus Ghiță Burlui, directorul adjunct al Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Bacău. Acum încercăm să refacem exploatațiile de mare întindere, pentru că acestea sînt rentabile”.
Ideea fermelor de dimensiuni optime nu este nouă. Este expusă de specialiștii agricoli în toate împrejurările în care pot. Numai că abuzurile de dinainte de ’89 și altele produse ulterior au distrus încrederea oamenilor în ferme. „Riscurile în agricultură sînt relativ mari, întrucît depindem de vreme – este de părere și Ioan Melinte, directorul general al Direcției Argicole, care a avut o livadă. Dacă ai puțin teren, o grindină poate distruge oricînd munca de un an”.
Dar în concentrarea terenului există mai mulți factori determinanți, printre care se numără amplasamentul terenului, distanța față de căile rutiere, de locurile de depozitare etc. În plus, există și oameni care nu vor să se afilieze la astfel de ferme, întrucît au rămas cu ideea că astfel pierd terenul. Mentalitățile au jucat și joacă un rol nefast în concentrarea utilizării pămîntului. Dar agricultura pe suprafețe mici abia dacă asigură existența unei gospodării.
Fermele au activități care acoperă toate domeniile agricole
Cele mai mari exploatații le au societățile afiliate Agricola Internațional. SC Aicbac are culturi de cîmp pe 1.453 de ha, precum și 26 de ha de pajiști. Avicola Bacău are peste 2,2 milioane de păsări, iar Suinprod Nicolae Bălcescu are peste 87.000 de porci. Distanța între aceste firme și altele este mare atunci cînd este vorba de suprafața cultivată sau de numărul de animale, dar faptul că oamenii au ajuns la concluzia că nu se poate face agricultură cît de cît performantă în gospodării individuale este deja un pas înainte.
Există și alte ferme care au activitate în agricultură. Cele mai mari exploatații agricole de teren sînt cele ale Romagria, care are culturi pe 845 de ha. Altele sînt de mai mică întindere. Unele au doar culturi de cîmp, altele au activități complexe. SC Carlacton SA Onești are și cultură de cîmp, și 220 de vaci, și 270 de porci. O altă firmă cu activitate diversificată este Seron Onești, care are și sere, și cultură de cîmp, dar crește și animale. În județ mai există și livezi la nivel de exploatație, cum este cazul Fructoprod Tîrgu Trotuș, Fructex Bacău sau al societății Benești. De asemenea, există și vii pe întinderi mai mari, cum este cazul Afor SRL Vultureni, cu 157 de ha. Există și exploatații de cîteva zeci de ha de culturi, iar numărul acestora este mult mai mare.
În sectorul zootehnic, SC Broiler SRL, cu sediul în comuna Nicolae Bălcescu, are în jur de 41.000 de pui. În rest, mai sînt ceva exploatații de porci de mică întindere. Creșterea vitelor – fie pentru lapte, fie pentru carne – este oarecum deficitară chiar la nivel de județ. Efectivele de vite nu depășesc, de regulă, cîteva sute de capete pe fermă. Dar există și asociații care cresc cîteva zeci de vite sau porci.
Un agricultor în toată regula este Ioan Răuță, primarul de la Sascut. El are nu mai puțin de 1.200 de oi, 335 de vaci, 150 de porci și are culturi de cîmp pe 700 de ha. Pe lista celor care au devenit întreprinzători în agricultură se numără și fostul director general al Prefecturii, Dumitru Nadă. Acesta are iazul de pește de la Horgești. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns