• cîteva zeci de proiectile rămase neexplodate din timpul
războaielor au fost aruncate în aer de specialiștii de Protecție Civilă
Ceața și liniștea de pe malul Siretului au fost spulberate, ieri dimineață, de o explozie deosebit de puternică, produsă pe raza comunei Săucești, care a avut ca efect distrugerea unui mic arsenal de muniție rămasă nedetonată din primul și al doilea război mondial. Explozia a fost controlată de specialiștii Inspectoratului de Protecție Civilă al Județului Bacău, asistați de un ofițer de la Detașamentul pirotehnic Ciolpani, de la București. „Vedetele” acțiunii de ieri dimineață au fost trei proiectile cu totul speciale. În primul rînd, o bombă de aviație de 100 de kilograme, de producție germană, descoperită întîmplător la Răzeși-Mărgineni. După cum ne-a declarat maiorul Corneliu Cozmei, de la Detașamentul pirotehnic Ciolpani, bomba este denumită și „bombă-mamă”, pentru că, după lansare, se desface și lasă să cadă alte zece bombe mai mici, distrugerile fiind astfel mult amplificate. Tot ieri și-a găsit sfîrșitul și o
bombă de aviație de producție rusească, în greutate de 50 de kilograme. Bomba a fost găsită în pădurea Frăsinaș din comuna Asău, de către un pădurar, la altitudinea de o mie de metri. Pentru a o recupera, inspectorii de protecție civilă au fost nevoiți să facă alpinism pe o pantă cu o înclinație de 70 de grade și să aducă obiectul, cu maximă atenție, pînă la bază, folosind doar ranița, după cum a relatat maiorul Cătălin Felegeanu, ofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Protecție Civilă Bacău.
Un alt proiectil deosebit este unul cu bile, provenind din primul război mondial și care, datorită distrugerilor pe care le cauza și a destinației sale exclusiv anti-individ, a fost interzis în luptă, fiind considerat un proiectil „inuman”. Mai exact, proiectilul a fost conceput în așa fel încît exploda în aer, chiar deasupra tranșeelor inamice și lansa cu mare viteză o mulțime de bile ucigătoare din oțel asupra militarilor.
Acțiunea de la Săucești s-a derulat pe un teren pustiu, ce îndeplinește normele de securitate necesare, aflat în imediata apropiere a albiei Siretului. Pentru derularea acțiunii a fost nevoie de o groapă de circa un metru adîncime, în care au fost așezate cu maximă atenție bombele amintite mai sus, alături de 14 proiectile de diferite tipuri și calibre, o bombă de aruncător, 57 de grenade de mînă defensive, 19 mine anti-infanterie și 32 de cartușe. Peste muniția din groapă au fost așezate 15 kilograme de trotil, iar după ce geniștii s-au asigurat că pe o rază de un kilometru nu există nici picior de om au inițiat detonarea. Valea Siretului a fost zguduită de explozia care a aruncat în aer o trombă de țărînă pînă la înălțimea unui bloc turn. Deflagrația a produs un crater de circa trei metri adîncime și șase în diametru.
Muniția a fost adunată în ultimele două luni de la Luizi Călugăra, Oituz, Comănești, Racova, Nicolae Bălcescu, Onești și Săucești, unde a fost descoperită. De regulă, muniția este găsită de țărani aflați la muncile cîmpului și provine ori din depozite abandonate în urma vreunei retrageri pripite, ori din timpul luptelor, cînd, din diferite motive, nu a funcționat. Din fericire, descoperirea întîmplătoare a muniției prin grădini sau curți nu a provocat nici o tragedie în județul Bacău, pe parcursul ultimilor ani. De altfel, după cum precizează maiorul Felegeanu, există o serie de obligații pe care oricine trebuie să le îndeplinească atunci cînd găsește astfel de muniție. Regulile minime impun ca proiectilele să nu fie atinse în nici un fel și să fie imediat anunțate Protecția Civilă sau Poliția. (Ovidiu PAULIUC)
Lasă un răspuns