Băcăuanii au și în acest an, în apropierea Sărbătorilor Pascale, prilejul de a fi alături de persoanele minore sau adulte din centrele de protecție socială sau beneficiare ale unor organizații nonguvernamentale cu profil de activitate în asistența socială din județ.
Pentru joi, 17 aprilie, în municipiul Bacău, în Piața Tricolorului, este programată desfășurarea celei de-a VII-a ediții a expoziției cu vânzare „Cel mai frumos ou de Paște”, eveniment organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău și partenerii, având ca scop motivarea și stimularea persoanelor cu dizabilități prin valorificarea produselor realizate de ei în cadrul activităților de terapie ocupațională, precum și informarea opiniei publice asupra problematicii persoanelor cu dizabilități și integrarea lor în comunitate. Băcăuanii vor avea ocazia, astfel, în ziua amintită, între orele 14.30 – 17.30, nu doar de a admira munca realizată de beneficiarii centrelor și ai ONG-urilor partenere, copii și adulți, ci și de a susține efortul, talentul și abilitățile lor creative prin achiziționarea, la prețuri modice, de produse artizanale realizate de aceștia.
Participanți la cea de-a VII-a ediție a manifestării sunt beneficiarii și instructorii de terapie ocupațională din 17 centre de protecție din județ, aflate sub coordonarea DGASPC Bacău și beneficiari ai unui număr de 11 ONG-uri care activează în domeniul problematicii persoanei cu dizabilități și a persoanelor vârstnice din județ. Programul evenimentului ar putea suferi modificări, în funcție de condițiile meteorologice.
Lasă un răspuns