Alesii locali bacauani au aprobat o Hotarire a Consiliului Local Bacau prin care s-a declansat procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publica a terenului in suprafata de 1.249 metri patrati, situat pe strada Oituz, in zona pasajului subteran Oituz – Stefan Guse. Suprafata de teren este amplasata intre strazile Oituz 113 – Ionita Sandu Sturza 112 si Ionita Sandu Sturza 116. In momentul de fata, in municipiul Bacau este demarat obiectivul de investitie „Pasajul rutier subteran Str. Oituz- Str. General Stefan Guse”, investitie ce va creste gradul de siguranta rutiera si va reduce timpul de calatorie dinspre si inspre centrul municipiului Bacau, permitind legatura rutiera directa a traficului de pe strada Stefan Guse cu centrul orasului – strada Garii, eliminindu-se astfel ruta ocolitoare pe la bariera de cale ferata. In zona insa s-a depistat o bucata de teren, aflata in posesia a doi bacauani, care se suprapune cu perimetrul afectat de constructia pasajului. Despagubirea se va face din bugetul local al municipiului Bacau, imobilele expropriate fiind evaluate la 1.206.040 de lei.
Lasă un răspuns