Patru copii, cu vârste de 4 luni, 7, 8 și 10 ani, au ajuns în plasament la Protecția Copilului Cluj. S-a întâmplat asta la Huedin, după ce părinții lor au fost reținuți de către procurori pentru 24 de ore, anunță ziarclujean.ro.
Familia din județul Bacău a fost oprită în trafic de oamenii legii. Mama copiilor, care se afla la volan, era beată, la fel și tatăl lor care i-a agresat pe agenții de la circulație.
Duminică seara, familia din județul Bacău circula prin orașul Huedin, județul Cluj, cu intenția de a ajunge la Bacău. Polițiștii de la rutieră și-au dat seama că ceva nu este în regulă, dat fiind faptul că mașina rula în zig zag. După ce au oprit autovehiculul, bărbatul din mașină l-a lovit pe unul dintre agenții de la rutieră. În încăierarea creată un alt agent a fost mușcat de gleznă de același bărbat.
Femeia, care se afla la volan, a fost testată de oamenii legii. Ea avea o alcoolemie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Dată fiind situația, anchetatorii de la Huedin i-au reținut pe cei doi adulți pentru 24 de ore, iar copilașii au intrat în protecția DGASPC Cluj. Unul dintre minori, având doar 4 luni, a fost internat la Spitalul Orășenesc Huedin.
„Confirmăm că este vorba despre săvârșirea unei infracțiuni de ultraj. În această cauză au fost reținute, pentru 24 de ore, două persoane. Una dintre persoane este cercetată pentru ultraj, iar alta pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. A fost sesizată DGASPC Cluj pentru dispunerea măsurilor care se impun”, ne-a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj. (sursa: ziarclujean.ro)
Lasă un răspuns