Asociaţia pentru o Europă Unită şi autorităţile locale din Corbasca vor să reînvie tradiţiile culturale rome, printr-un proiect lansat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Renaşterea tradiţiilor culturale rome – calea spre dezvoltare armonioasă a comunităţii locale” este o iniţiativă finanţată prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul programului Fondul ONG în România. Proiectul se va derula pe o perioadă de 24 de luni, iar costul total eligibil este de 73.200 de euro. „Prin acest proiect, 50 de copii şi tineri vor fi instruiţi în deprinderea tehnicilor instrumentale şi, împreună cu alţi instrumentişti cu experienţă din comunitate, vom încerca să reînviem tradiţia «Fanfarei de la Băcioiu»” – ne-a declarat Vasi Onisei, managerul de proiect.
Ideea a venit în contextul în care lăutăria – cea mai cunoscută şi mai admirată meserie tradiţională a romilor încă din cele mai vechi timpuri, care le asigura şi principala sursă de venit – a dispărut treptat. Autorităţile locale din Corbasca au reuşit deja să cumpere instrumente, tot printr-un proiect cu finanţare nerambursabilă, iar în luna septembrie urmează să fie organizată o selecţie a copiilor şi tinerilor care vor fi instruiţi, în cadrul proiectului, de către profesori de specialitate.
La finalul perioadei de studiu, cei mai talentaţi cursanţi vor intra în componenţa „Fanfarei de la Băcioiu”.
Lasă un răspuns