Societatea Transport Bistrita SA Bacau a sistat eliberarea de abonamente de calatorie pe mai multe rute din judet din aceasta luna. Masura a intrat in vigoare de la 1 mai 2012, data de la care salariati din diferite domenii de activitate care trebuie sa faca naveta pina la locul de munca sint obligati la cumpararea, zilnic, de bilete pentru transport. Decizia operatorului a stirnit un val de nemultumire in rindul a numerosi cetateni aflati in postura de navetisti, de la salariati in diferite unitati private, la medici si cadre didactice, ale caror cheltuieli cu transportul aproape ca se vor dubla, lunar. „Decizia a fost luata ca urmare a faptului ca drumul pe mai multe relatii a devenit aproape impracticabil, dar si din cauza pirateriei, transportatori neautorizati efectuind ilegal curse pe trasee. Am facut demersuri cu privire la aceste aspecte atit la Consiliul Judetean, cit si la primariile din judet, dar n-am primit nici un raspuns favorabil cu privire la solutionarea lor. Nu putem merge pe pierdere, astfel incit am ajuns in situatia de a sista abonamentele. De altfel, eliberarea sau sistarea de abonamente este un drept de-al operatorului, nu o obligatie”, a spus Sebastian Andone, directorul Autogarii Bacau. Potrivit acestuia, se va putea discuta despre reluarea eliberarii de abonamente pe trasee in conditiile unei „revitalizari” economice a societatii, aceasta daca nu cumva se va ajunge in situatia anularii totale a curselor din cauza drumurilor din judet care prezinta „adevarate cratere”. Printre drumurile afectate sint Bacau -Traian – Calugareni, Satu Nou, Racatau etc. (M. Rotaru)
Cetateanca calatoare a zis
Stimabilul de la autogara minte cu tupeu si nerusinare in cel mai pur stil comunist posibil, crezand probabil ca are de-a face cu cretini! Explicatiile pe care noi le-am primit au fost diferite. Din cate ne-a povestit o tanti, intr-un stil destul de agresiv, societatii i s-a luat licenta de transport pe mai multe traseie din cauza ca au autobuze mai vechi de 5 ani. Desigur ca a omis sa explice si ce legatura exista dintre acest fapt si eliberarea abonamentelor.
Asta a fost una dintre explicatiile primite.
De ce nu a zis nimic acest domn si de autobuzele “ultimul racnet” la moda in anii 40 care circula pe aceste traseie? Au pretentii la drumuri dar ei ce mijloace de transport ne baga pe gat?
De soferii care nu elibereaza bilete pe traseiele scurte nicio vorba?
Am pierdut numaratoarea curselor de asta iarna in care autobuzele veneau cu usi care nu se inchideau, cu plastic in loc de geam si cu un ger de iti crapa capul? Toata iarna nu s-a dat caldura in aceste sicrie, dar banii erau buni? In timp ce noi faceam turturi la fund patronul era in Dubai la plaja.
Eu cred ca, daca societatea ar fi in faliment, el nu si-ar permite astfel de excursii. Probabil acum strange bani sa plece pe luna.
Exista un singur dumnezeu, si el va avea grija de toate. Nu cred ca aceasta crima – practic este o crima ceea ce fac acesti indivizi – va ramane nepedepsita de justitia divina!
Crabu a zis
Hotie pe fata, vrea sa-si dubleze venitul golanul. Si uite ca a gasit scuza. Drumuri proaste, piraterie.. Hai sa fim seriosi, lacomia-i mare. Sa asigure curse mai dese, cu vehicule mai mici, nu hardughii de autobuze, si atunci oamenii n-ar mai fi nevoiti sa apeleze la pirati pentru a ajunge la destinatie in timp util. Ceea ce se intampla in cazul de fata se numeste jaf din comoditate..
E U a zis
Problema pirateriei este nerezolvata de ceva ani. Cum sa pateasca acesti priati ceva din moment ce unii ditre ei sunt CONSILIERI LOCALI si miliardari de ceva vreme. Va rog sa verificati informatia deoarece veti descoperi lucruri surprinzatoare.
Ma intreb cum vor ajunge elevii la cursurile scolilor din Bacau, cum vor ajunge navetistii la lucru si medicii care fac naveta spre aceste zone retrase? Cui ii convine sa dea peste 400 de lei pe bilete de calatorie in conditiile unor salarii mizere?!
Traim in tara in care tot asupritul suporta hotia altora. Pana cand!?
Politia, prefectura, primariile consiliile locale ale acestor comune, ce pazesc? Mai dorm mult pe banii prostimii?
In timp ce patronul isi face revelioanele in Dubai,fraierii „redreseaza” societatea si ii imbogatesc pe soferi, si pe nemernici.
PS: ma intreb care este comisionul perceput de primari si politisti pentru tolerarea priateriei?