O afacere
Mihai BUZNEA
Despre covrigi, numai de bine. Afacere națională tradițională, dintotdeauna prosperă și, la fel, de permanentă perspectivă. Cine investește în ea, nu se păcălește. Definește bogăția unora și amăgirile altora. Ne-a adus la covrigi – sună o veche zicală. Cine? Sărăcia, guvernanții, copiii, ce mai contează! Adică, la calicie. Pentru a scăpa de ea, unii își iau picioarele la spinare și se tot duc prin cele țări unde, cred ei, cîinii umblă cu covrigi în coadă. Să tot trăiești! Ai prins potaia, i-ai luat covrigii și-ai mai împins un prînz de mîncare, după care te poți întinde mulțumit la umbră, liniștit și satisfăcut.
Constat, în ultima vreme, o proliferare nemaiauzită a cuptoarelor pentru copt covrigii. Se construiesc ori se amenajează în draci, ca într-o competiție de alergare pe suta de metri. Pe aproape orice străduță a urbei noastre apar, peste noapte, miraculoasele vetre în care se coc apetisanții covrigi. Rubricile de mică publicitate ale tuturor ziarelor abundă de oferte de muncă pentru frămîntători-modelatori-cocători de covrigi. De unde să faci rost de atîția „specialiști”? Asta-i altă întrebare! Dar se caută.
Am încercat să aflu secretul acestei proliferări a gustului și preferințelor pentru comerțul cu covrigi. Una din explicații ar fi aceea că, în timp ce americanul își înfulecă din mers hot-dogul, românul nostru preferă să ronțăie dumicații, crocanți, de covrigi. Mai ieftini și mai sănătoși, pansament gastric pentru stomacul chinuit de atîtea suferințe! Mută un prînz cu-n pumn de mărunțiș, doar cîteva mii de lei. Experiență veche și convingătoare prin rezultate. O afacere ca atîtea altele, și totuși mai aparte. Un calcul simplu ne arată cît de profitabilă poate fi. Dintr-un kilogram de făină de panificație, care costă în medie 10.000 de lei, se pot împleti 20 de covrigi cu greutatea de 50 de grame, care, vînduți cu 2.500 de lei bucata, aduc un venit de 50.000 de lei, adică de cinci ori valoarea investiției în materia primă. Scăzînd și celelalte cheltuieli – gazul, curentul electric, salariile, chiria spațiului, impozitul pe profit – se poate rămîne cu un cîștig net de circa 25-30 la sută pentru investitor. La o vînzare medie de 1.000 de covrigi pe zi, ar rezulta cam un milion și jumătate „scama” patronului. Nu e foarte bine, dar nici nu se poate spune că nu ar merita. Astfel că încărcătura de cuptoare de covrigi pe „cap” de băcăuan crește continuu, precum cel al numărului de automobile de lux din import.
Pe vremuri, tații le aduceau copiilor, seara, acasă, șiraguri de covrigi. Proaspeți și crocanți, presărați cu semințe de susai. Își permiteau. Costau 5 bani „snopul”. Astăzi, treaba e mai complicată, luxul ar fi prea mare. Un șirag ar putea să le scoată din buzunare cîștigul pe-o zi, așa că le-aduc trei-patru bucăți. Să-și „prindă pofta”. Alții se amăgesc folosindu-i ca înlocuitori de mic dejun sau cină. Chestie de buget sau (și) de năravuri. „Cu puținul faci plinul” – mai zice o vorbă. Cît se poate de adevărat. Prin anii ’60-’70, la pasajul „Telefoane” doi evrei în vîrstă au făcut avere vînzînd covrigi. Cei vîrstnici și-i mai amintesc. Avea, fiecare, cîte o cotigă din lemn și sticlă, în care încăpeau taman 1.000 de covrigi „mari”, împletiți, a 80 de bani bucata. „Bătaia” era pentru ora 5 dimineața, cînd începea mișcarea în oraș, spre și de la locurile de muncă, la școli. Motoscuteristul care îi aproviziona își avea, la rîndul lui, partea din afacere. Venea clientul, da leul, lua covrigul și dispărea. Nimeni nu aștepta restul: 20 de bani. Ba nu se găsea mărunțișul (?!), ba omul era grăbit. Banul rămînea covrigarului. Într-o lună cîștiga, numai din ciubuc, cam cinci salarii ale unui muncitor, plus simbria lui legală, că doar era angajat la stat. Săracul Ițic! Săracul Șloim!, cum se scoală ei în zori, înaintea tuturor!, îi mai căinau cîte unul, altul. Dar ei, săracii, săreau din paturi precum cătanele la auzul goarnei, nu cumva să scape ciubucul! Fiindcă erau destui cei care jinduiau să le ia locul.
Deunăzi, un sătean venit cu treburi la oraș îl întreabă pe covrigarul care tocmai își frigea mîinile cu prima șarjă scoasă din cuptor: zi-mi și mie, nene, cît costă un covrig, ca să știu cîți pot să cumpăr. I se răspunde: 2 500, gaura e gratis, din partea firmei. Păi, dacă e gratis, de ce n-o faci mare? Că cu cît are covrigul, mi-ar trebui v-o zece să-mi astîmpăr foamea! Rîd oamenii, înșirați precum covrigii, ca pe sfoară, la rînd. Covrigarul tace. Patronul, absorbit de ale lui, își face socotelile zilei trecute. Și zîmbește. Oare de ce?!
Lasă un răspuns