Mihai BUZNEA
Sînt lipsit de puteri sapranaturale, nu-s nici prezicător, cu atît mai puțin sînt înzestrat cu harul de a face minuni. Cu toate acestea pot afirma, chiar dacă mă veți socoti ca lipsit de modestie, că am fost blagoslovit cu darul de a afla, deși cu o oarecare aproximație, de trei pînă la cinci ani, vîrsta oricărei persoane din țara asta, care nu a depășit 60 de ani și pe care n-am văzut-o vreodată. E totuși ceva, să recunoaștem, care nu se află la îndemîna oricui.
Citesc, într-o gazetă de prin părțile Moldovei, că o familie de rromi a ținut să-și boteze odrasla nou-născută cu numele de Binladen. Da’ bine, măi oameni buni, le-ar fi spus funcționara de la starea civilă, serviciul „nașteri”, voi nu știți că individul cu pricina e terorist de talie internațională, îl caută americanii cu armata și avioanele Phantom, Interpol și chiar noi, românii? Tocmai d’aia, s-ar fi răspuns, băiatul nostru nu-i oricine, vrem să-l cunoască toți, mînca-ți-aș gura, că las’ c-o să-ți arate el cînd o să crească ce poa’ să facă!
Mai acum cîtva timp vine unul la mine, c-o jalbă-n proțap cum că să-i aduc nevasta acasă, c-a fugit de lîngă copii. Ce rău ți-am făcut, îl întreb, am deja una și unul, mi-ajung, ce să fac și cu ai tăi? Nu, nene, zice să fii avocatul meu! Bine, cum îi cheamă pe băieți? Robertson și Vederson. Mai cum? Zamă. Păi bine, nene, te-ai dus tocmai pe meleagurile Tamisei să-ți fericești copiii? Pe Cașin nu era bine? Nu, că vreau să-i fac oameni! Mai zi ceva dacă poți!
Prin anii ’50 moda era pro Moscova, pro Paris, Delhi sau Madrid. Cei mulți atunci, Raj, Volodea, Natașa sau Carmen au astăzi copiii mari și chiar nepoți care n-au fost feriți de curentul cu pricina umblător prin alte părți toponimice. Douăzeci de ani mai tîrziu, se purtau Ben, Maxim, Colombo, Orlando, Sansiro, Prințesa, Rudy Regina sau Belmonda. Nume, să recunoaștem, cu sonorități aparte prin corturi și case transformate în padocuri pentru cai. Timpul trece și-aduce cu sine alte preferințe. Acum în vogă sînt Ossama, Saddam, Binladen. Rezonanțe occidentale. Muzicalitate. Chemarea străbunilor. Încă puțin și ne-am uitat rostul (am vrut să spun rădăcinile). Ne modernizăm, ne aliniem, ținem pasul cu vremea și tendințele. Ce nume sînt astea – Ion, Gheorghe, Smaranda, Frăsîna sau Filofteia, Nicolae, Elena ori Mihai. Poți intra cu ele în Europa sau măcar în spațiul Schengen? Da’ de unde! Cu atît mai puțin ai șansa de a traversa oceanul. Cum ar suna, de pildă, în Los Angeles sau San Francisco un nume precum Văsălie Nebunu sau Maricica Pleșuvu? Te-ar lua careva în seamă? Dar ia zi că te cheamă Michael Brown, să vezi cum îți pică totul ca pe tavă! În fond, fiecare cu-ale lui, ce-avem noi cu sticleții altora? Cei care sînt acum bunici își amintesc, cu siguranță, de o întîmplare care a făcut deliciul românilor în perioada interbelică: o jună de comersant, bogată full, dar cam săracă pe la inteligență, a vrut musai să intre în „lumea bună”. Cum crezi că or să te primească cu numele ăsta – Marghioala Prună? – au luat-o la fix cei consultați asupra șanselor. Schimbă-ți numele! Și l-a schimbat; în … Afrodita Ploșniță. Cam tot pe-aici sîntem și noi acum. De, ce să-i faci, timpul trece, dar nu ia cu el și năravurile!
Lasă un răspuns