Un eveniment aparte şi într-o oarecare măsură inedit pentru Bacău se va desfăşura în intervalul 1 – 7 august, Săptămâna Mondială a Alăptării, prin Asociaţia „Centrul Părinţii Spun Prezent” (CPSP) şi partenerii. Începând de vineri, 1 august, printr-o adunare a proaspăt mămicilor din municipiu, în Parcul Cancicov, pentru o alăptare în tandem, în public, şi până joi, 7 august când mămici doritoare vor beneficia, în cadrul unui grup specific, de sprijin emoţional, se vor derula activităţi similare având ca scop schimbarea mentalităţilor privitoare la alăptarea în public şi promovarea alăptării ca alimentaţie naturală pentru nou-născuţi.
„Statisticile îngrijorătoare privind alăptarea în România trag un semnal de alarmă in privința informării gravidelor şi a mamelor asupra acestui drept fundamental al nou-născutului – a spus psiholog Celina Ivan, reprezentantul CPSP Bacău. Săptămâna Alăptării în Bacău ne dorim a fi o modalitate de a schimba puțin din mentalităţi, cu privire la importanța alăptării, despre subiectul tabu – alăptatul în public şi despre dreptul mamei de alege o alimentație naturală pentru copilul ei, inca din primele zile de viață”.
Din programul săptămânii mai fac parte, luni, 4 august, un curs de alăptare destinat gravidelor, susţinut de Ștefana Bosoancă, asistent Samas, iar marţi, 5 august, de la ora 18, o proiecţie naţională, simultană în mai multe oraşe, a documentarului „Îndrăznesc să alăptez”, realizat de Irina Thiery și Asociația Lion Mentor.
Evenimentele se vor desfăşura la Clubul Oblio din Bacău (str. Miron Costin, nr.11).
Ziarul de Bacău este partener media al evenimentului.
Lasă un răspuns