Mihai BUZNEA
Luna ianuarie a acestui an are toate șansele de a deveni recordmanul absolut în materie de statistică: depășirea celor mai sumbre pronosticuri (sau evaluări) în ceea ce privește factura de plată la energia termică. Aceasta dublează chiar și „vîrfurile” înregistrate în iarna precedentă, trimițînd indicatorul respectiv pe lista fenomenelor paranormale ce tind, astfel, să devină cît se poate de normale prin depășirea, cu de două ori egalul său, a salariului mediu net pe economie.
De ani buni, să tot fie vreo treisprezece (cifră cu ghinion), obsesia românului a devenit căldura. Tot gîndindu-se la ea ca la capriciile unei amante înșelate în amorul propriu, îl apucă transpirația rece. De unde să dai, dacă nu ai? Și-apoi, de ce să dai, dacă nu face? Vorbe multe, devenite fără rost în absența faptelor concrete. Pe băcăuani i-a apucat deja, amocul, nu fără motiv: 50.000 de lei metrul pătrat încălzit; unii, mai băftoși, scapă cu 40.000, chiar cu 30.000 de lei, dar nu sînt mulți aceștia; ba chiar puțini. Sistemul de termoficare al orașului tinde să sară în aer (la figurat), precum prețurile scăpate de sub control, din cauza datoriilor acumulate – circa două sute de miliarde de lei. Cam cîte două milioane de căciulă, de la sugar la nonagenar. Sume ce fac să-ți stea inima-n loc. Un oraș întreg terorizat de cea mai modernă armă de distrugere în masă inventată vreodată: gigacaloria. Perspectiva ca „fericiții” beneficiari ai sistemului comun de încălzire să se debranșeze, „liberi, dar siliți de împrejurări nefaste”, de la caneaua prin care curge căldura izbăvitoare de parale. Asta-i ceea ce ne paște încă de la toamna viitoare. Dumnezeu cu mila!
Un sfat: nu vă lăsați cuprinși de disperare. Salvarea poate veni în orice clipă, de unde nici nu vă duce gîndul. Ca un băcăuan onest ce mă socot a fi, mi-am pus mintea la contribuție, îndemnat și de un vers celebru dintr-un poem norvegian vestit în toată lumea. Deci, și la noi. Soluția am găsit-o, unde credeți?, într-o culegere de basme japoneze, dar ce vă propune ea nu e deloc o poveste pentru adormit copiii sau pentru înveselit babele pe la clăcile din fața porților. Aveți răbdare cîteva clipe pentru a o citi și sînt sigur că-mi veți da dreptate, odată cu felicitările de rigoare. Drepturi de autor nu pretind, o fac din spirit civic, cu atît mai mult cu cît eu însumi și ai mei vom fi beneficiari. Așadar: „Mînat de curiozitate, un prieten se duse într-o seară să vadă cum își chivernisește zgîrcitul averea. În casă era întuneric beznă, puteai să-ți bagi degetele-n ochi. „Pesemne că face economie la ulei, dacă stă cu opaițul stins”, se gîndi oaspetele. Intră în casă pe bîjbîite și după ce se mai obișnui cu întunericul, mare îi fu mirarea văzîndu-și prietenul așezat în pielea goală pe rogojină, în mijlocul camerei. – De ce stai așa, dezbrăcat?, îl întrebă plin de uimire. – Păi, de ce să-mi tocesc îmbrăcămintea de pomană, prin casă? – Așa o fi, nu zic ba. Numai că afară e toamnă tîrzie și poți să te alegi cu o răceală. – Ei, aș! Mie nu mi-e frig defel. Dimpotrivă, mă trec sudorile. – Cum asta?! – Ia privește colo, zise zgîrcitul arătînd spre tavan. Omul se uită și văzu cu mirare un bolovan cît toate zilele spînzurat de o sfoară subțire, care se legăna chiar deasupra locului în care ședea prietenul său. – Toată vremea mă gîndesc: „Aoleo, acuma cade! Acuma se prăvălește și-mi sparge capul!” Iar de frică mă trec căldurile, îl lămuri zgîrcitul. „Grozav le mai ticluiește”, se minuna musafirul în sinea lui, uitîndu-se cu spaimă la pietroiul spînzurat de tavan. Iar în vremea aceasta gazda îi povestea pe îndelete cum în casa lui lucrurile țin o veșnicie, datorită înțelepciunii cu care le păstrează. În cele din urmă, oaspetele își luă rămas bun și voi să plece, dar pe întuneric nu izbutea să-și găsească sandalele pe care le lăsase la intrare. – Fii bun și luminează-mi puțin, se rugă el. Nu-mi găsesc sandalele. Zgîrcitul veni în bucătărie cu un retevei în mînă și-i dădu prietenului o lovitură zdravănă în cap. – Aoleu! Ce ți-a venit? Văd stele verzi de durere! răcni bietul om. – Atunci dă-i zor și caută-ți încălțămintea la lumina lor!”
Vedeți, așadar, ce simplu și la îndemînă ne e pentru a scăpa de obsesia iernii, a frigului? Ba, se mai pot face și economii la bugetul personal dacă nu mai plătești nici curent electric și nici haine. Trecem pe „excedente” și ne petrecem, cu toții, concediile pe plajele însorite ale lumii. Unde nu ai nevoie de calorifere și de agent termic. Cică să nu crezi în povești!
Lasă un răspuns