Mihai BUZNEA
Din cugetările adînci ale unui ilustru om de fotbal
Cîtă onoare este în fotbal, numai bunul Dumnezeu poate ști. În ce mă privește, cred că a fost cîndva, de mult de tot, cînd meciurile erau de plăcere, jucătorii intrau pe teren să facă spectacol autentic pe gratis, nu pe prime astronomice în valută forte, iar oficialii se dădeau de ceasul morții cum să le facă rost de friptură după meci pentru compensarea efortului. Stadionul era scena care exercita o atracție ca de magnet pentru actorii – fotbaliști și spectatorii – suporteri.
Astăzi începe o nouă ediție de campionat „sub semnul fair-play-ului”, spun seniorii acestui sport-rege. O declarație – șoc a celui mai mare „maestru român al combinațiilor” în domeniu, gloriosul Jean Pădureanu, a făcut marți seara ocolul țării, stîrnind surpriză, ilaritate, dar și suspiciune. Poanta anului, demnă de un trofeu: s-a terminat cu blaturile, cu meciurile strategice, cu reciprocitățile. Cooperativele, dragilor și beneficelor cooperative din fotbalul românesc le-au sunat clopotele a îngropăciune. De-acum încolo vom avea parte doar de meciuri curate, cinstite, exact cum ne spun codurile manierelor elegante. Le-am cîntat prohodul generalilor și coloneilor, finanțatorilor și impresarilor de tot soiul! Campionatul iese, gol-goluț, în fața cortinei, la vedere, nu se mai joacă în spatele ei, prin culise și cabine.
Dac-aș fi naiv și complet străin de fenomen, mai că l-aș crede pe maestru. Dar nu sînt. Am ochi să văd, urechi să aud și creier să judec. Și-apoi m-am obișnuit de mult „să rumeg” vorbele înainte de a le înghiți, nu de alta, dar nu vreau să mă înec cu ele. Totul este fum, funingine, plesneală pentru proști și păcăleală pentru creduli. Un meniu în ton, artistic asezonat, care servit ca atare ar putea crea iluzia unui festin original oferit în premieră națională românească. N-am idee cît de bun dribleur pe terenul de fotbal a fost, la vremea lui, stimabilul Jean Pădureanu de Bistrița, dar pe cel al vorbelor – tîlc a cam dat-o în bară. I-am prins „păsărica”, i-am furat perla din cioc, ce să-i fac, l-am fentat! Fiindcă a spus onorabilul, în fața cîtorva zeci de microfoane tv-radio plus reportofoane: gata cu blaturile, pornim de la kilometrul zero, asta pentru că nu mai sînt oameni de fotbal care să-și respecte cuvîntul cînd vrei să faci un aranjament; asta-i, au dispărut oamenii de onoare! Nu mai ai în cine să pui bază!
Grav! Stai, onorabile și stimabile, că nu prea mai pricep ce spui! Ori, poate, te exprimi în șarade, ca romanii în versuri la vremea lor, sau matale nu prea ai controlul gurii, te fentezi singur! Păi, cum vine asta: dacă ar avea onoare, omologii dumitale „ar pune botul” la aranjamente, care înseamnă nimic altceva decît, e, ai priceput? Dezonoare. Asta-i chestia cu poarta și bășica, cu latul și blatul, cu pupatul și luatul (de bani, de puncte, de jucători, titlul, cupa, supercupa, bătăi de la echipe „adevărate” ș.a.m.d.). Simplu: dacă onoare (așa cum o-nțelegi matale) nu e, atunci se cheamă că-i dezonoare. Și dacă-i dezonoare, n-are cum să fie onoare. Așa nici că ajungem la vreun rezultat. Normal. La unul-surpriză, însă, da. Curat – murdar cu onoarea asta dezonorată! Cuget adînc, de-o nimerești numai în bară. S-auzim numai de bine în campionatul care începe. Și în următoarele.
Lasă un răspuns