Mihai BUZNEA
De vreo 14 ani încoace ne lamentăm că pușculița guvernamentală e tot mai goală, iar sărăcia românului e din ce în ce mai lucie. Există și vinovații pentru starea asta: moștenirea dezastruoasă lăsată de regimul comunist și tranziția spre un nou sistem economic. Sub paravanul acestor motivații, afacerile obscure de tot felul, de tip mafiot, ne-au secătuit resursele și au provocat un fenomen social extrem de păgubitor și de periculos: bipolarizarea. Sărăcia pentru cei mai mulți și bogăția pentru o mînă de profitori.
Aprecierea nu e nouă, iar constatarea nu rezolvă mai nimic. Încă un semnal ce se pierde în pustiul fără-de-legilor. Imuni la orice tratament anti-virus, îmbogățiții-căpușă ai neamului românesc își continuă „opera” în liniște și nestingheriți de nimeni și de nimic. Sfidînd legile naturii, se umflă la infinit, nepîndiți de primejdia de a le exploda pîntecele nesățioase.
Un mega-scandal scos la iveală de presă într-unul din orașele istorice de pe malurile Bahluiului readuce în discuție mult -mediatizata problemă a privatizărilor abuzive, sinonime – prin dimensiune și efecte, cu furtul la drumul mare. Un potent om de afaceri ieșean, psalmist de conjunctură al formațiunii politice abonată la putere, a devenit multimiliardar în mai puțin de un an de zile. Printr-o metodă simplă și extrem de productivă: propteaua și abuzul politic. Plătind doar a zecea parte din valoarea unui IAS, a reușit să-l mulgă în cîteva luni cu de peste 65 de ori mai mult. Bani care în loc să meargă la teșchereaua publică, după cum ar fi fost cazul, au burdușit conturile personale ale distinsului parlamentar cu trandafirii roșii la butoniera hainei. Așa curs de revenire a unei investiții de succes, mai va!
Al cîtelea caz de acest gen este, n-aș putea spune. Rămîne unul dintre cele foarte multe. Pentru că, nu-i așa, devalizarea a devenit talent național și politică (neoficială) de stat. Ea stoarce și omoară, îmbogățește și crează ierarhii. AVAB-ul, Garda Financiară și Curtea de Conturi aleargă într-o competiție a recuperărilor, lipsite de orice șansă de a prinde vreun loc pe podium. Din cîte s-au furat, abia dacă vreun sfert s-a reîntors la matcă. Fără a socoti costurile unor asemenea activități, pe care tot omul sărac le suportă. Vorba ceea: cu o mînă iei, cu cealaltă dai, dar se cheamă că te pricopsești. Respectivele sume conțin un mesaj edificator: cît de mare este jaful public. Pentru protagoniștii lor, legea nu are soluții, ori acestea sînt greoaie și inoperabile. Mai cade, pe ici, pe colo, cîte-un cap, așa, ca să se mai liniștească spiritele. Devalizarea marilor bănci, devastarea codrilor, privatizările frauduloase, furturile la drumul mare, mita pe post de sesam-deschide-te, țin de practicile cu succesul garantat. Prinde cine poate. Membrii haitelor!
Nu au bani românii? Ba au! Întrebarea e: la cine sînt aceștia și ce se întîmplă cu ei? Priviți în jur și veți avea răspunsul: vile luxoase, mașini ultra-moderne, conturi bancare grase (acasă, dar mai ales în străinătate), dar și muritori de foame cu mîna întinsă spre speranța de a mai împinge o zi din calvarul fără de sfîrșit al unei existențe serbede, inumane. Dacă abuzul și hoția „la vedere” nu ar fi depășit orice limite ale acceptabilului condiționat, datoria externă a țării practic nu ar mai exista.
Unde-s banii? Iată-i! Întrebarea și răspunsul sînt pur retorice. Dați-vă cu gașca (dacă vi se eliberează permisul de intrare) și-i veți avea și voi. Încă mai este de furat, iar legea anticorupție e o dulce poveste pentru copii și naivi!
Lasă un răspuns