În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ianuarie), Bisericile creștine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creștină. Tema din acest este „Oare s-a împărțit Hristos?”,. Cu această ocazie, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj.
„Cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate corintenilor „Oare s-a împărțit Hristos?” (1 Corinteni 1, 13), care constituie tema de reflecție a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, din anul 2014, au o profundă semnificație teologică, din perspectiva eclesiologiei creștine.
Biserica lui Hristos este Biserică slăvită, sfântă și fără de prihană (cf. Efeseni 5, 27), curățită și sfințită prin jertfa unică a Mântuitorului Iisus Hristos, Capul și Mirele Bisericii. Sfințenia Lui se comunică permanent Bisericii prin har, pentru ca ea să fie permanent Trupul tainic și sfânt al lui Hristos. Așa cum Iisus Hristos a luat trup omenesc din Fecioara Maria, prin pogorârea Sfântului Duh asupra unei persoane umane, în prezența lui Dumnezeu-Tatăl, tot așa Biserica, Trupul tainic al lui Hristos, se constituie la Cincizecime prin pogorârea Sfântului Duh, trimis de Tatăl la cererea Fiului, asupra mai multor persoane umane – Apostolii, în formă de limbi de foc, iar aceștia au început să boteze pe cei ce cred în Iisus Hristos, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. De aceea, Biserica lui Hristos este plină de prezența harului și a iubirii Preasfintei Treimi.
Deoarece în decursul timpului, din nefericire, creștinii s-au separat și împărțit în diferite confesiuni sau ramuri antagoniste, astăzi, când fenomenul secularizării și al relativizării valorilor creștine atinge proporții alarmante, lucrarea pentru refacerea unității creștinilor trebuie intensificată prin dialog și cooperare misionară. În fața multiplelor provocări secularizante, creștinii pierd din credibilitate când se află în stare de conflict, dar câștigă în credibilitate când au credință vie, dialoghează și cooperează unii cu alții, pentru ajutorarea semenilor aflați în suferință și sărăcie. Mai precis, Hristos Domnul ne cheamă astăzi să ascultăm Evanghelia Lui, să cultivăm iubirea de Dumnezeu și de semeni, sfințenia vieții, recunoștința, dărnicia și hărnicia, valoarea unică a persoanei umane și a familiei tradiționale, binele comun și frumusețea sufletului generos. Împlinind această vocație profund creștină, vom înțelege mai bine legătura dintre unitatea de credință eclesială și cooperarea în misiunea socială. Astfel, vom aduce mai multe semne de speranță în timp de suferință și criză”, se menționează în comunicatul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.
Boston Blues a zis
Sa va fie rusine. Isus nu a umblat cu Mercedes, ba din contra, avea vestminte ponosite si nu iubea aurul, precum popimea de azi. Sa va fie rusine, pentru ca denigrati cuvantul Domnului, cel adevarat, nu cel behait de acest diavol numit Daniel, cu cohorta lui de popi homosexuali, violatori de copii (sunt cazuri documentate, nu din auzite). Sa va fie rusine ca sprijiniti o biserica in care daca iti moare careva in familie, ai de platit bani grei ca sa multumesti pretentiile popii si ale babelor analfabete.