Luminița Muscă, băcăuanca în vîrstă de 30 de ani care marți noapte s-a aruncat în gol de la etajul al treilea al blocului în care locuiește a fost transferată de urgență în Clinica de Neurochirurgie din Iași. Cu toate că a scăpat cu viață după ce a plonjat de la peste opt metri înălțime și s-a izbit de pămînt, femeia, mamă a trei copii, a suferit o dublă fractură a coloanei vertebrale, traumatism care i-a secționat măduva spinării. Paralizată de la mijlocul toracelui în jos, femeia va rămîne pentru toată viața într-un scaun cu rotile. „Pacienta a fost transferată la Iași întrucît va trebui supusă unei intervenții chirurgicale care să o ajute să poată sta cît mai repede în scaunul pentru invalizi”, ne-a declarat medicul neurochirurg Viorica Russu. Luminița Muscă, femeia care a vrut să-și pună capăt zilelor și s-a ales cu o infirmitate pe viață s-a aruncat de la etajul III al blocului în care locuia din cauza bătăilor pe care soțul ei i le administra de fiecare dată cînd era beat. (C.D.)
Lasă un răspuns