Fenomenul de îmbătrânire a populației s-a accentuat la nivelul județului Bacău. Vârsta medie a crescut cu 1,3 ani, față de recensământul de acum 10 ani.
Vârsta medie a populației rezidente din județul Bacău a crescut la 41,7 ani, față de 40,4 ani la RPL2011. Față de vârsta medie pe țară (42,4 ani), vârsta medie a județului nostru este mai mică cu 0,7 ani. În ierarhizarea crescătoare a județelor, după vârsta medie la RPL2021, județul Bacău se plasează pe locul 12, alături de județele Maramureș și Harghita.
În Regiunea de Nord Est, din care face parte și județul Bacău, vârsta medie este de 40,8 ani, fiind regiunea cu cea mai tânără populație. Așa cum se poate observa și din graficul de mai jos, Bacăul se poziționează pe locul 5 în regiune.
Indicele de îmbătrânire demografică: 108,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere
Indicele de îmbătrânire demografică (numărul persoanelor vârstnice de 65 ani şi peste care revine la 100 de persoane tinere, sub 15 ani) în județul Bacău este 108,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, mai mic cu 12,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere decât media națională care este de 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere.
Fenomenul de îmbătrânire demografică este relevat și prin prisma raportului de dependență demografică care, pentru județul nostru are valoarea de 57,4 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte, mai mare decât raportul de dependență demografică la nivel național de 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte.
Lasă un răspuns