Regulamentele de acordare a finantarilor europene, care obliga fermierii la asociere, dar si exemplul de bune practici dat de cooperativele agricole de productie deja infiintate, aduna, in jurul celor din urma, tot mai multi producatori agricoli, persoane fizice sau juridice. Cooperativa „Sfinta Maria Magdalena”, din satul Ciucani (comuna Racaciuni) are, in prezent, 27 de noi membri din judetul Bacau, unul din Vaslui, altul din Bucuresti si unul din Jaristea (Vrancea).
Trei dintre bacauanii care au cautat cooperativa din Ciucani sint persoane juridice – doua persoane fizice autorizate, Stefan Umbrarescu, din Saucesti, Mihai Tabacaru, din Vultureni, si societatea Zooagro, din Bacau. „Atit de hulite cu numai citiva ani in urma – spune directorul Camerei Agricole a Judetului Bacau, Vasile Aichimoaiei -, cooperativele agricole de productie sint, acum, cele mai cautate. Ramin, insa, singulare in peisajul agricol romanesc, pentru ca mentalitatea, poate si saracia, se pun de-acurmezisul ideii de asociere. Noi am demonstrat, de atitea ori, ce avantaje are asocierea fermierilor. Am beneficiat si de consiliere din partea unor organizatii din strainatate in acest sens, dar si unii dintre marii producatori agricoli au refuzat ideea de asociere, cind s-a pus problema”.
Cooperativa pentru un sat sarac
Oficiul Registrului Comertului Bacau a eliberat in anul 2006 documentele de atestare a celei de a doua cooperative agricole din judetul Bacau, „Sf. Maria Magdalena”. Iulian Pascaru, preotul paroh din Ciucani, s-a asociat pentru infiintarea cooperativei cu alti patru consateni. La eveniment au fost de fata si Hiroshi Terunuma, expert al Agentiei Japoneze pentru Cooperare Internationala – JICA, cel care a consiliat infiintarea cooperativei. Infiintarea acesteia a fost planuita de mult timp, impreuna cu fostul Oficiu Judetean de Consultanta Agricola (acuala Camera Agricola). „A fost o dorinta a satenilor – spunea, atunci, Vasile Aichimoaie. Noi n-am fortat deloc nota in acest sens, dar am dat tot sprijinul, constienti ca o asemenea forma de asociere poate contribui la dezvoltarea economica a acestei comunitati rurale. Cei din Ciucani sint agricultori din tata in fiu, dar acum aveau o oportunitate foarte importanta, aceea de a cultiva plante medicinale, pentru parteneri din strainatate”. Parintele Iulian are preocupari agricole serioase. El a pus in aplicare un proiect Sapard, pentru o stupina cu 150 de familii de albine, a facut cursuri de apicultura si floricultura si a pregatit tineri din sat in aceste domenii.
Asocierea si cofinantare
Un CAP de astazi nu seamana cu unul de acum 25 de ani. Regulile asocierii si le fac fermierii. Ei pot pune in comun bunurile materiale si financiare, iar roadele (profitul) il pot imparti dupa contributia fiecaruia. Un avantaj imens il constituie, insa, sistemul organizat de marketing, desfacerea greoaie a marfurilor fiind deseori reclamata de fermieri. El poate fi fructificat si de membrii aflati la distanta. In judetul Bacau mai functioneaza alte doua cooperative agricole, una la Rachitis (Ghimes-Faget), alta la Sascut. Uniunea Europeana indeamna agricultorii sa se asocieze, in cooperatiuve sau in grupuri de producatori, dar numarul lor este inca foarte mic. Asocierea nu este, insa, singura conditie pentru a obtine fondurile europene mult dorite. Fermierii au nevoie de bani pentru cofinantare, iar multi nu dispun de ei.
Lasă un răspuns