Festivalul „Avangarda XXII” a debutat vineri, 27 septembrie, prin vizita scriitorilor băcăuani și din țară în liceele din Bacău, a continuat în aceeași zi cu deschiderea Salonului de Carte la Centrul „George Apostu” și s-a încheiat sâmbătă prin – în prima parte a zilei – popasuri la obiectivele culturale din municipiu și colocvii la Biserica „Precista”, respectiv – în a doua parte a zilei – decernarea premiilor la Ateneu. Se poate spune că ediția a XII-a a Festivalului Concurs de Poezie „Avangarda XXII” a fost, mai mult ca în alți ani, un maraton poetic, muzical și religios. Un maraton la care s-au „înscris”, și de data aceasta, zeci de nume importante ale culturii băcăuane, din țară și de peste Prut, reprezentanți ai condeiului literar, ai vieții muzicale și religioase deopotrivă, pentru a se „întrece”, preț de două zile, în pertinente idei. În cadrul itinerariilor scriitorilor la colegiile băcăuane, tema propusă de aceștia pentru elevi, „Rolul scriitorului în formarea spiritualității de mâine” s-a transformat în adevărate dezbateri în care „conflictul între generații” a devenit, din nou, punctul central, tinerii simțindu-se pe undeva nedreptățiți de către consacrați, atunci cănd cei din urmă nu contenesc să susțină că nu mai există interes pentru cultură în general. După dezbateri, încheiate prietenește de către cele două generații, vineri după-amiază, la Centrul de Cultură „George Apostu”Bacău, în cadrul Salonului de Carte „Avangarda XXII”, scriitorii băcăuani și invitații au avut de trecut peste o nouă probă a maratonului, cea de lectură publică din propriile creații, totul presărat cu momente muzicale. Nu au lipsit ironiile și, din nou, criticile la adresa poeziei tinere care, pe nedrept, e considerată „moartă din fașă”.
Sâmbătă, maratonul a continuat printr-un nou popas de lectură publică la Casa poetului „George Bacovia” în prima parte a zilei și, la orele amiezei, printr-un popas cultural-religios la Biserica „Precista”din Bacău, acolo unde organizatorii Festivalului au propus derularea colocviului „Rolul creației literare în creștinism” și momente de lectură a creațiilor proprii de către creatorii de poezie religioasă, moderatorul evenimentului fiind scriitorul Paul Aretzu, redactorul șef al revistei „Ramuri” din Craiova.
Maratonul s-a încheiat apoi, cu veseile, sămbătă după-amiază, la Sala Ateneu, printr-un spectacol oferit de soliști de muzică folk și populară, precum și de ansambluri folclorice băcăuane, urmat de festivitatea de decernare a premiilor anuale ale Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov”Bacău – organizatorul Festivalului – precum și de decernarea premiilor Festivalului propriu-zis. Parteneri ai organizatorului au fost, în acest an, Consiliul Județean Bacău, Direcția Județeană pentru Cultură, Protopopiatul Bacău, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, Centrul de Cultură “George Apostu”, Muzeul de Artă Ceramică “Anton Ciobanu”, Filarmonica “Mihail Jora” Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău și colegiile băcăuane “Ferdinand I”, “Ștefan cel Mare”, “Anghel Saligny”, “Henri Coandă”, “N. V. Karpen” și “Vasile Alecsandri”.
Mădălina ROTARU
Lasă un răspuns