Perla Moldovei devine, la sfârșitul săptămânii, rezidența meșteșugarilor și artiștilor populari din tot județul, aceștia reunindu-se vineri, sâmbătă și duminică, la Slanic Moldova pentru a da suflu celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Județean de Folclor.
Manifestare de tradiție și dragă întregii suflări băcăuane, organizată de Centrul Județean Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, Primăria și Consiliul Local Slănic Moldova, Festivalul din acest an va începe efectiv vineri, 19 iulie, la ora 15.00 cu primul Spectacol Folcloric din seria celor trei susținute de artiști, formații coregrafice și grupuri vocal-instrumentale de amatori din Ghimeș-Făget, Tărhăuș, Asău, Solonț-Cucuieți, Oituz, Podu-Turcului, Găiceana, Bacău, Gioseni, Sascut-Sat, Pâncești, Brusturoasa, Sărata, Moinești, Palanca, Hemeiuș, Sănduleni, Săucești și Faraoani. Sâmbătă, 20 iulie, sărbătoarea va continua cu deschiderea pe Terasa Cazinoului, la ora 11.00, a Târgului meșterilor populari din Asău, Ghimeș – Făget, Tărhăuș, Oituz, Palanca, Sănduleni, Strugari, Faraoani și Brusturoasa, urmată de cel de-al doilea spectacol folcloric, de la ora 15.00. Duminică, tot de la 11.00, publicul este așteptat din nou la Târg, iar de la ora 15.00, la scena pe care, premergător ultimului Spectacol Folcloric, va avea loc Festivitatea de Premiere. Sponsorul principal al evenimentului este C.A.R. – E.M Comănești. (Mădălina ROTARU)
Lasă un răspuns