Doua fetite din satul Hirja, comuna Oituz, au ars de vii noaptea trecuta in propria casa. In momentul izbucnirii incendiului, cele doua surori, de 1,5 ani, respectiv, de 3,4 ani, erau nesupravegheate, cea in grija careia fusesera lasate copilele fiind plecata la un magazin din apropiere.
Nefericitul eveniment s-a produs in locuinta lui George Lazar, 22 ani si a concubinei acestuia, Angela Sandu, 19 ani, parintii micutelor. La ora 21.00, cind s-a produs nenorocirea, acestia erau plecati in padure sa-si aleaga un brad pentru Craciun.
Focul a pornit din pod
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau a fost anuntat telefonic prin sistemul unic pentru apeluri de urgenta 112, despre producerea incendiului. La locul interventiei s-a deplasat Garda de Interventie din cadrul Detasamentului de Pompieri Onesti cu trei autospeciale de interventie cu apa si spuma, o ambulanta SMURD si o autospeciala de prima interventie si comanda din municipiul Onesti. „Imediat dupa primirea anuntului de incendiu a fost alarmat Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta al comunei Oituz, care s-a deplasat la fata locului sub coordonarea primarului localitatii. Incendiul se manifesta la acoperisul casei pe o suprafata de aproximativ 50 mp si in interiorul a patru incaperi. Incalzirea casei era asigurata cu doua sobe fara acumulare de caldura. Evacuarea fumului se realiza prin burlane metalice in podul casei. In interiorul locuintei au fost gasiti decedati minorii D.L., 1,5 ani si G.L., 3,4 ani”, a declarat slt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice in cadrul ISU Bacau.
„Bona” plecase la magazin
Parintii celor doua fetite le-au lasat pe copile in grija unei matusi, de 15 ani. Ulterior, aceasta a plecat la magazinul din sat, lasindu-i pe copii nesupravegheati. Incendiul a fost observat de catre vecini, insa, din cauza flacarilor si fumului dens din interiorul casei, acestia nu au putut interveni pentru salvarea copiilor. Incendiul a fost lichidat la ora 22.05. In urma incendiului a ars acoperisul imobilului pe o suprafata de aproximativ 50 mp, bunurile din interiorul a doua camere de locuit si a doua anexe. „Din primele cercetari a rezultat faptul ca incendiul s-a produs in podul casei, datorita scinteilor provenite de la burlanul de evacuare a fumului. Organele de politie urmeaza sa efectueze cercetari in vederea stabilirii vinovatilor de producerea evenimentului.
gabriela a zis
copii cu copii!….. pacat de cele doua suflete nevinovate dar cu asa parinti inconstienti nici nu te poti astepta la altceva.macar de-ar fi fost primul caz. la ora 9 seara nu se merge la magazin ci la intilniri amoroase, sper ca, constiinta lor sa le aminteasca mereu ceea ce au facut , (la toti trei) Dumnezeu sa-i ierte pe micuti