Fiecare bucățică liberă de teren din centrul Bacăului este vânată de dezvoltatorii imobiliari. După spațiul din zona clădirii Floare de Colț, unde deja s-a ridicat un bloc, iar un altul a fost aprobat de Consiliul Local, a venit rândul unor petice de teren din jurul Liceului Sportiv.
Primul teren vizat este chiar între Liceul Sportiv și Catedrala Catolică (foto 1), pe care la un moment dat proprietarul a vrut să amenajeze o parcare cu plată. Acum, firma CB Furniture SRL din Bacău, care în acte se ocupă de mobilă, a solicitat certificat de urbanism de la Primăria Bacău pentru ridicarea unui bloc de 5 etaje și cu spații comerciale la parter.
Un proiect similar există și pentru un alt petic de teren, de lângă Liceul Sportiv (foto 2), de data aceasta pe partea opusă, pe strada 9 Mai, vizavi de pizzeria Luca. Aici, firma Roimob Trust SRL, înființată în 2020, fără angajați și cu cifră de afaceri zero, conform Termene.ro, vrea să ridice un bloc similar.
Ambele proiecte sunt în faza obținerii avizelor necesare, după care urmează solicitarea autorizației de construcție de la Primărie și votarea în Consiliul Local a Planului Urbanistic Zonal.
Cetatean a zis
N-aveti decat sa construiti,dar unii din noi vom pleca pentru ca nema joburi in acest oras decazut.
DORINA a zis
Joburile in BACAUau fost intotdeauna o problema,indiferent de domeniu de activitate.Daca n-ai relatii la varf ,mori de foame.Parintii mei au rezistat in Bacau ,datorita regimului comunist ,care mai facea din cand in cand dreptate.In schimb eu a trebuit sa plec peste hotare ,pentru ca n-am avut relatii.
Piticul a zis
si conform proiectelor realizate pana acum și votate spatiile verzi sunt prevăzute pe terasa blocului…cunoaștem șmecheria…rog autoritățile sa verifice toti dezvoltatorii care au ridicat imbile in ultimii trei ani cu privire la spațiile verzi prevăzute si locurile de parcare si ve-ți constata abateri si probabil procese verbale de receptie nereale.. se mai ocupa cineva de cetățenii acestui oraș???
Marius a zis
Romania e ca un sat fara caini,unde fiecare face ce vrea si cum vrea!Romania,plina de corupti si de hoti!
John a zis
De parcă nu am ști cine sunt „oamenii de afaceri”.
Aveți c%#$ si dati-le numele, că nu e un secret. Fiți jurnaliști, nu fițuțiști!
cetatenii a zis
Consilieri locali sunt vinovati ca aproba aceste proiecte. Registrul spatiilor verzi nu exista ?
H2SO4 a zis
Tot ce se construieste astazi in Bacau se face incalcand grav legea, cu acordul Primariei si a arhitectul sef al orasului ( si nu numai ei). Asa nu trezim cu bloc intre blocuri la nici zece metri distanta intre ele, cand lergea spune clar ca distanta intre blocurii trebuie sa fie egala cu inaltimea cladirii in contructie. De asemenea ,,dezvoltatorul,, trebuie sa asigure spatii de parcare in proportie de 60% pentru a nu perturba circulatia in zona, cum tot legea spune ca nu poti contrui mai mult de 60% din terenul disponibil. Bisnitarii din constructii iti baga cu tupeu sub nas treaba cu perioda de insorire ca sa ignore toate celelalte conditii si sa iti plaseze constructii fara discernamant. Asa a aparut cladirea Luxor din spatele Policlinici vechi, dugheana lui Iacobov din spatele hotelului Moldova , sandramaua lui Benea de langa calului lui Stefan cel Mare etc. etc. Pe unde mergi vezi orase aerisite cu multe spatii verzi si o ahitectura de invidiat. In Bacau ( cel mai corupt oras din Moldova ) cei ce administreaza aceasta localitate readuc inconstient mahalalele de odinioara, cladire langa cladire, usa in usa ……de pe geamul meu pot pasi usor pe geamul vecinului. Pentru unii banul conteaza ,mai putin faptul ca noi cetatenii suntem sufocati de inconstienta si iresponsabilitatea lor.
gogu a zis
Studiul de insorire a fost introdus in legislatie ca o exceptie insa a ajuns sa fie o regula. Cu acest studiu de insorire se pot cosntrui blocuri pe terenuri foarte mici. Autoritatile locale nu au cumsa verifice aceste studii daca sunt sau nu corect facute.
topograf a zis
Inspectoratul in constructii tine de sase pentru neregulile facute de primarie la aprobarea proiectelor imobiliare. Arhitecti, primari, viceprimari, consilieri locali, inspectori sefi in constructii, de zeci de ani sunt pusi in miscare de banii dezvoltatorilor imobiliari pentru eludarea legilor din urbanism.
Palarel a zis
Chiar „merita” sa cumperi in acest oras in care cum incepe o luna noua, apare si avaria de o saptamana-doua. Ceva fantani prin fata blocurilor,nu sapa domnii dezvoltatori?
Eu a zis
Băi sulicănberg vizite cum rămâne cu spatiile verzi, spatiile pentru parcare, spatii de joaca pentru copii promise cu demolarea garajelor! Băi papagalule!
Codrin a zis
Prosteala pt hastagi. Se lauda ca spatii verzi ca oras frumos ca bla bla trotinete biciclete si ce sa vezi? 0. Nu e in stare sa tundă iarba amărâtă prin oras sau sa stropească impotriva țânțarilor. Nu e in stare de nimic. A prins la unii cu prosteala lui imensa si a ajuns primar. Tot ce a înjurat si criticat, a preluat si continuat. Vezi sspm vezi netransparenta de la primarie pana si pe necula mocheta l-a luat in echipa. E mare teapa pt hastagi si pt oras. Ju va face nimic cum nu a facut nici pana acum. Un 0 votat de hastagii dezorientati si pt asta orasul asta amărât mai pierde 4 ani si nu ca ii pierde da useristul asta il da inapoi mai ceva ca masina timpului.
Gigel a zis
Nu mai vorbim despre gandacii gigantici de culoare neagra, care ne invadeaza casele fiindca nu ia nimeni masuri. Mai toate blocurile sunt intesate cu asemenea ganganii horror. Primarul,stiu ca nu le are cu starpirea insectelor.
DORINA a zis
Unde naiba sa le mai ridice?E destul de stramtorat locul ala de langa
„LICEUL SPORTIV”,atat in fata cat si in spate.
Bună asta... a zis
Acolo n-ar fi încăput nici măcar o casa bătrânesca,d-apoi un bloc! Mai,nemernicilor!
Cristinel a zis
Oricum a ajuns o hidosenie de oras Bacaul . Saracia lucie se vede la tot pasul. Un oras devalizat de 30 de ani de niste indivizi fara niciun Dumnezeu, fara scrupule. Noroc ca le-a mai dat Dumnezeu lovituri grele unora. Dar nu la toti care ar merita sa fie pierduti fizic.
Daniel a zis
Cine a dat Autorizație de construire pentru monstruozitatea de pe Calea Bârladului, o clădire D+p+2 între case, fără locuri de parcare… Trebuie făcute plângeri penale pentru acești nemernici în funcții publice… Cum s-au construit fără Autorizație clădirile de pe str. Câmpului 1, 3, 5… s. a.
adi a zis
Alta hidosenie pe str Oituz intre Judecatorie si Palatul Copiilor…Nema spatiu verde,locuri de parcare…fiecare petic de iarba trebuie folosit sa aduca profit samsarilor de terenuri/constructii- paziti fiind de diferite autoritati locale/publice…
Halal oras,halal tara,halal locuitori…
Popovici Costel Ciprian a zis
Voi tot construiți blocuri , dar o piscină pe insula de agrement , de ce nu construiți ?Pentru că insula de agrement din Bacău , chiar nu are piscină și știți asta foarte bine !!! Dacă ar avea , noi , toți băcăuanii ne-am duce să ne bălăcim în piscina de la insula de agrement din Bacău , sincer !!!