De ieri, 10 februarie, Magazinul Romfilatelia din Bacau a pus in vinzare emisiunea de marci postale „Portretele Bancnotelor”. „Pe fiecare bancnota romaneasca – ne-a declarat Alina Dumitrache, seful Biroului Relatii Publice al Romfilatelia – este reprodus portretul unui reprezentant de seama al culturii nationale, iar cele sapte marci postale ale emisiunii ilustreaza, pe timbrul cu valoarea nominala de 0,80 de lei portretul lui Nicolae Iorga, pe timbrul de 1,40 lei portretul lui George Enescu, pe cel de 2,10 lei portretul lui Nicolae Grigorescu, iar pe timbrul de 2,40 lei portretul lui Aurel Vlaicu. De asemena, pe timbrul cu valoarea nominala de 3,00 lei se afla portretul lui Ion Luca Caragiale, pe cel de 3,10 lei portretul lui Lucian Blaga, iar pe cel de 6,00 lei portretul lui Mihai Eminescu”.
Din secolul al XIX-lea, bancnotele au fost tiparite pe hirtie fina multistrat, rezistenta la minuire, purtatoarea unei imagini filigranate ca mijloc de protectie impotriva falsificarii. Dupa anul 1980, multe tari au adoptat bancnotele din polimeri. Prima bancnota din polimeri emisa de Romania a fost cea de 2.000 de lei, din 1999, lansata cu ocazia Eclipsei totale de Soare din 11 august.
Un produs special al emisiuni filatelice il reprezinta albumul filatelic, realizat intr-un tiraj de 600 de exemplare, care contine blocul de 7 timbre cu 7 viniete, plicul „prima zi” al emisiunii, numerotate cu rosu de la 001 la 600 si avind aplicata, in folio, aur stampila „prima zi” a emisiunii.
Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. (Petru DONE)
Lasă un răspuns