Finalizarea Spitalului Municipal nu pare o prioritate pentru Primăria Bacău. La o lună după ce a anunțat colaborarea cu Consiliul Județean, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu își încalcă și această promisiune.
Planul Integrat de Gestionare a Asistenței Medicale în județul Bacău, propus de președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, a fost respins de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Prefectul județului, Sorin Ailenei, a fost principalul adversar al planului care ar fi permis finalizarea etajelor rămase neterminate ale Spitalului Municipal Bacău.
Valentin Ivancea a încercat să rezolve problema printr-o colaborare directă cu Primăria Bacău, deși fără aprobarea CJSU lucrările nu se pot face în regim de urgență. Inițial, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu s-a declarat de acord și a anunțat asta în urmă cu o lună. De atunci, toate demersurile s-au blocat.
Consiliul Județean a transmis la Primăria Bacău și la Prefectură o propunere de protocol de colaborare, însă nici până acum nu a primit răspuns. Ivancea crede că prefectul și primarul sunt de fapt înțeleși să blocheze propunerile de la Consiliul Județean: „Prefectura și Primăria nu ne-au răspuns, cele două instituții colaborează mai mult pe partea de a nu face, decât de a face”.
Ce se ascunde în spatele întârzierii?
Așa se face că este blocată inclusiv mutarea temporară a Urgențelor la parterul Spitalului Municipal. Operațiunea ar ajuta la derularea lucrărilor de modernizare a UPU de la SJU Bacău, unde se construiește și un heliport, cu fonduri europene. „Acum, șantierul este încetinit. Spitalul Județean de Urgență Bacău este un inamic pentru primarul și prefectul de la USR-PLUS și PNL”, a apreciat eurodeputatul Dragoș Benea, într-o conferință de presă.
Întrebat dacă nu cumva primarul Stanciu Viziteu vrea la schimb pentru deblocarea situației voturile PSD din Consiliul Local Bacău, Benea a declarat: „Niciodată nu vom accepta o condiționare. Cine crede că favorabilitatea Primăriei Bacău față de CJ depinde de votul din Consiliul Local se înșală!”.
Primăria a promis, dar încă analizează
Contactat de Ziarul de Bacău, ca să explice de ce întârzie să accepte fonduri de la CJ, în condițiile în care se plânge de lipsa banilor, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a refuzat să răspundă.
O reacție a venit de la Ciprian Piștea, managerul public al municipiului Bacău. „Încă analizăm posibilitatea mutării UPU, iar pentru asta așteptăm un calcul referitor la restul lucrărilor de efectuat în Spitalul Municipal. Oricum, modernizarea UPU se face printr-un proiect european, în care sigur este prevăzută soluția pentru derularea lucrărilor, alta decât mutarea Urgențelor la Spitalul Municipal”, a declarat Piștea. În opinia sa, pentru lămurirea situației, mai este nevoie de o întâlnire între conducerile celor două instituții.
Parterul și etajele 1, 2 și 3 ale Spitalului Municipal Bacău ar urma să fie amenajate pentru combaterea COVID-19 tot printr-un parteneriat între Primăria Bacău și Consiliul Județean, a precizat managerul public.
Andrei a zis
Foarte bine sa isi bata joc primarul asta de voi pana se satura…meritati…aveti ce ati votat. Sper ca totusi poate mai mult si asta e doar o mica parte din ce va urma.
:-) a zis
🙁
Ana a zis
Nu sunt fan Viziteu dar…v ati pus tunurile pe el vad :)) Imi e dor de articolele cu/despre Benea…sper ca e ok..? Domnul Sova fost ministru, fost deputat, care a facut pentru Bacau lucruri pe care nici el nu le stie, doar presa le promoveaza, ce mai face in prezent? Pacat de o asa valoare sa se iroseasca…
ana are mere a zis
tocmai ar trebui sa iti dea de gandit. pe zdbc de obicei sunt comentarii antipsd. acum se pare ca viziteul e campion mondial la prosteala si incalcarea promisiunilor. culmea e ca il injura aia care l-au votat ca turma de oi fara sa stie pe cine voteaza. daca primarul isi bate joc de oras si de locuitorii lui nu ar trebui sa fie criticat? am inteles ca v-au spalat pe creier sa injurati psd non stop, dar se pare ca altii sunt mai rau ca unii de la psd si atunci se intampla ce se intampla. si e abia inceputul. e abia inceputul bataii de joc useriste.
MM a zis
Un primar de doi bani,care ar trebui demis de urgenta!
:-) a zis
Cum?
badabanu a zis
Un comentariu de nici-doi-bani.
Virus a zis
Pai ministerul sănătății revine USL. Și ei sunt pt privatizarea sistemului sanitar. Altcineva s pus ochii pe noua clădire a spitalului.
avram a zis
kalamitate de primar dar trec repede 4 ani
mirelu bugetaru a zis
Vai saracii pesedezi ce se zbat ei sa faca spitale si autostrazi, dar numai atunci cand sunt altii la putere si nu ii lasa sa duca fiefurile lor rosii din Moldova si Oltenia spre bogăție si fericire. Anii trecuti ce au facut toti astia care dau acum din gura si au avut totul la dispozitia lor sa ridice zona asta, de Bacaul a ajuns la coada tarii?