Statutul spitalului din Onesti si modul de finantare a unitatii sint din ce in ce mai neclare, iar situatia a fost si mai mult incilcita de actualul guvern. Una dintre probleme este mai veche si se refera la finantarea in functie de zona pe care o deserveste Spitalul Onesti, care cuprinde atit municipiul, cit si comunele de pe Valea Trotusului. Insa finantari directe se fac doar de la bugetul Onestiului. „Numai in anul 2008, Primaria Onesti a finantat, din bugetul local, reparatii curente la spitalul municipal in valoare de 16 miliarde de lei vechi, cu toate ca acest spital este unul zonal, care asigura asistenta pentru toti locuitorii Vaii Trotusului – ne-a precizat Nicolae Gabureanu, directorul Directiei Economice din cadrul Primariei Onesti. In aceasta situatie, ar fi necesar sa se achite sume de la bugetul de stat, cu aceasta destinatie”. Pe de alta parte, managerului Spitalului Onesti, medicul Mihail Andronic, sustine ca este necesara interventia Consiliului Judetean Bacau. „Ar trebui ca toate comunele din zona Onestiului sa contribuie cu o anumita cota-parte din finantarile pentru spital, iar acest lucru ar trebui sa fie facut prin intermediul Consiliului Judetean”, a apreciat managerul Mihail Andronic.
O alta problema se refera la modul de finantare a cheltuielilor de la compartimentul de primire a urgentelor, care, daca nu mai sint decontate de Casa de Asigurari de Sanatate, ar trebui finantate de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Sanatatii, sens in care s-au facut deja demersuri. Insa lucrurile nu sint clare nici in aceasta privinta. „Daca nu se va asigura finantarea de la bugetul de stat, atunci, ar trebui ca toti pacientii care ajung la urgente sa fie internati in spital”, ne-a spus managerul Mihail Andronic.
Lasă un răspuns