• în top se află societățile Sofert, Rafo, Termloc și CET Bacău • datoriile băcăuanilor sînt a șasea parte din totalul acumulat de Distrigaz Nord în 12 județe
Datoriile marilor consumatori industriali băcăuani de gaz natural la furnizorul Distrigaz Nord au ajuns la peste 577 de miliarde de lei. Numărul lor este redus față totalul acumulat pe listă de furnizor, adică doar 63 de consumatori, comparativ cu cele 503 de nume de pe lista întreagă. Dar în județul Bacău se află și cei mai mari consumatori de gaz natural, care au în cont, la această dată, a șasea parte din totalul celor 2.888 de miliarde de lei la nivelul filialei Distrigaz Nord, care are arondate nu mai puțin de 12 județe consumatoare. Datoriile au fost preluate, însă, de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS, care a procedat la fel și în cazul datoriilor la Electrica – filialelele abia privatizate Banat și Dobrogea, dar și pe cele la Distrigaz Sud. Întreaga datorie acumulată de clienții filialelor amintite se ridică la aproape 8.000 de miliarde de lei și nu este cu mult mai mare decît datoria pe care numai Rafo Onești o are către stat. Datoriile acestor societăți au fost notificate de Ministerul Finanțelor Publice, iar la jumătatea lunii august acesta va lansa pe piața internă de capital titluri de stat egale ca valoare cu datoriile din contul furnizorilor. Debitorii sînt deja somați să achite datoriile din dreptul lor.
Sofert se află în fruntea plutonului
În topul datornicilor din județul Bacău se află mari consumatori de gaz natural, între care și furnizorii de căldură și apă caldă din cele mai mari orașe. Cea mai mare datorie figurează în dreptul societății Sofert Bacău – combinatul de îngrășăminte chimce care consumă și cel mai mult gaz natural. Datoria acestei societăți a ajuns la aproape 180 de miliarde de lei. Sofert este urmată în top de Rafo Onești, care numai la acest capitol de cheltuieli este datoare acum cu peste 135 de miliarde de lei. Cu valori aproape egale ale datoriilor, în clasamentul întocmit de AVAS, se află Termloc Bacău, cu aproape 71 de miliarde de lei, și CET Bacău, cu aproape 70,6 miliarde de lei. Datorii mari au, însă, și alți mari consumatori, între care Chimcomplex Borzești – cu aproape 30 de miliarde de lei, Letea Bacău cu 21,7 miliarde de lei și Prest Serv Moinești – întreprinderea de gospodărie comunală din această localitate, cu 25,4 miliarde de lei. Într-un oraș mai mic, așa cum este Buhuși, consiliul local (sectorul de gospodărie comunală) figurează pe listă cu aproape 7 miliarde de lei, iar la Slănic Moldova – la numai 5.000 de locuitori, Serv Grup – de asemenea o societate de gospodărie comunală are o datorie de circa 2,1 miliarde de lei.
Puține la număr, dar încă figurînd pe listă, sunt întreprinderile sau societățile comerciale care au închis de mult porțile și sînt în conservare sau dezactivate. Astfel, la Sascut, fosta fabrică de zahăr încă mai figurează ca debitoare la Distrigaz Nord cu aproape 5 miliarde de lei. Fabrica de zahăr a fost dintotdeauna și producătoare de zahăr și produse zaharoase, dar și furnizoare de agent termic la o parte dintre locuințele din centrul comunei. La Onești, dacă o societate viabilă și de calibru, ca UTON, are o datorie de aproape 1,4 miliarde de lei, fabrica de sticlărie Sticla – consumator important de gaz natural, a trecut de 4,2 miliarde de lei. Nici Primăria din Tîrgu Ocna (prin serviciul Public de Gospodărie Comunală) nu a scăpat de datorii, numai la Distrigaz figurînd cu peste un miliard de lei. Ce spuneți, însă, de Rafinăria Dărmănești, care nu mai are în contul de datorii către Distrigaz Nord decît 40,1 milioane de lei? Dar să nu uităm că rafinăria nu mai funcționează de multă vreme. În Bacău, cel mai mare combinat de prelucrarea lemnului de altădată, Elbac, se căznește cu o datorie de 2,6 miliarde de lei la gaze.
Neplata datoriilor pate atrage falimentul
Pe lista datornicilor apar și nume cunoscute ale unor firme private, ale căror proprietari figurează în topul celor mai bogați oameni din România, precum PA & CO Internațional Oituz, a lui Costel Cășuneanu, cu aproape 1,4 miliarde de lei datorii la gaze. Mai puțin cunoscută, PAL EKC Comănești are legată de coadă o datorie de aproape două miliarde de lei, însă alături se află Uzina termică din Comănești – fosta CET, cu aproape opt miliarde în cont. La Bacău, o firmă mult cîntată prin ziare, FCM – Piața Sud, are, la dimensiunile ei, peste 150 de milioane de lei datorii la gaze.
Neplata acestor datorii, în noile condiții impuse de AVAS, poate duce la declanșarea falimentului, la cererea Distrigaz, în cazurile în care debitul trece de 5.000 de euro. Evident, ca în multe alte situații similare de datorii către stat sau firme ale statului, se vor acorda eșalonări la plata datoriilor, dar consolidate în dolari, pentru protejarea față de cursul de schimb valutar. Comentatorii fenomenului cred, însă, că cea mai sigură și simplă soluție ar putea fi executarea silită împotriva unor bunuri și active ale debitorilor. (Petru DONE)
Lasă un răspuns