Un focar de COVID-19 a izbucnit la azilul de bătrâni al Primăriei Moinești, județul Bacău. Numărul celor testați pozitiv cu noul coronavirus este ținut secret.
Conducerea primăriei Moinești a cerut efectuarea de teste în Complexul de servicii sociale situat în cartierul Lucăcești, atât în rândul personalului, cât și a persoanelor de vârsta a treia, beneficiari. În urma testării, au fost identificate cazuri de persoane infectate cu acest virus în rândul persoanelor beneficiare, dar și al personalului care asigură serviciile de îngrijire.
Numărul exact este ținut la secret de autorități, dar se face precizarea ca acestea sunt asimptomatice, fiind în atenția medicilor. „Ce vă pot spune este că la acest moment am decis ca pacienții sa fie tratați direct la centru, vor fi în evidența și tratamentul unui medic infecționist al Spitalului de Urgență Moinești. Practic, pacienții vor fi tratați direct acolo, centrul devenind o secție externă”, a declarat primarul Valentin Vieru, pentru Ziarul de Bacău.
În plus, au fost stabilite circuite stricte pentru aprovizionarea centrului, iar situația este monitorizată atent. Personalul medical și de supraveghere este izolat momentan în centru. „La acest moment nu există pericolul ca instituția de îngrijire Complexul de Servicii Sociale din municipiul Moinești să fie un focar de infecție activ – așa cum am subliniat, s-au luat toate măsurile necesare”, a mai declarat primarul Vieru.
Numărul de cazuri confirmate cu noul coronavirus în județul nostru a ajuns ieri la 1.181, fiind în creștere numărul celor internați, adică 259, față de 158 săptămâna trecută.
Lasă un răspuns