Începutul anului școlar nu este însoțit numai de problema rechizitelor și a uniformelor școlare. Pe lîngă sumele exorbitante pe care părinții sunt nevoiți să le scoată din buzunar pentru ca cei mai mici sau mai mari să poată începe așa cum se cuvine școala, la începutul noului an se pune și problema fondurilor care trebuie „donate” școlii. Pentru a crea condiții de învățat mai bune elevilor, se impune părinților să plătească întreținerea și renovarea claselor, și cumpărarea unor obiecte de igienă. Am încercat să aflăm anticipat cam la ce sume se ridică fondul școlii și cel al clasei. Din primele surse ne-am putut da seama că acestea variază în funcție de școală.
Dacă la Școala Nr. 15 părinții au fost anul trrecut nevoiți să plătească 100.000 de lei pentru fondul școlii, la Școala „Mihai Drăgan” fondul școlii a ajuns la suma de 175.000, fiind suplimentat de fondul clasei, de 50.000 de lei. Liceenii sau, mai bine spus părinții acestora, care pe lîngă rechizitele obișnuite trebuie să mai facă față și inevitabilelor cheltuieli pentru manualele școlare, dau sume „frumușele” pentru fonduri. La Liceul Industrial „Anghel Saligny” s-au strîns 300.000 de lei de persoană. La Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” elevilor li s-au pretins 200.000 de lei. Pentru a înlătura suspiciunile în legătură cu aceste sume strînse de la elevi, conducerile școlilor au hotărît să lase această grijă în seama comitetelor de părinți, care stabilesc tarifele la începutul noului an școlar. Totuși, pentru mai mare siguranță, părinții ar trebui să strîngă bani la ciorap din timp. (Roxana POPA)
Lasă un răspuns