Inspectorii de integritate îl acuză pe un fost ales local din Consiliul Local al oraşului Buhuşi, judeţul Bacău, de conflict de interese administrativ.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) spun că Dumitru Florin Buzdugan, fost consilier local în Consiliul Local al oraşului Buhuşi în perioada 2016-2020, s-a aflat în conflict de interese administrativ.
”În perioada exercitării mandatului de consilier local, Buzdugan Dumitru Florin a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii C.L. din data de 29 ianuarie 2020 prin care s-a aprobat prelungirea contractului de închiriere încheiat la data de 16 mai 2007 între C.L. Buhuşi (în calitate de proprietar) şi societatea în cadrul căreia Buzdugan Dumitru Florin deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat (în calitate de chiriaş), contract prelungit în data de 04 februarie 2020, prin act adiţional semnat de către persoana evaluată”, precizează inspectorii de integritate.
Reprezentanţii ANI susţin că fostul consilier local a încălcat prevederile art. 228, alin. (1), lit. c) şi alin. (2) din O.U.G 57/2019.
Potrivit reglementării amintite, ”alesul local are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru o societate la care deţine calitatea de asociat unic ori funcţia de administrator sau de la care obţine venituri. În exercitarea funcţiei, consilierul local sau consilierul judeţean aflat în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) are obligaţia să anunţe la începutul şedinţei consiliului local, respectiv a consiliului judeţean interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunţ care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei”.
Lasă un răspuns