La două decenii după ce DSA Moldova Sport își începea urcușul spre prima ligă (formația avea să se desființeze în toamna lui 1994), o altă echipă de fotbal feminin salută lumea. SCM Bacău pornește la drum cu un lot foarte tânăr și neexeperimentat, dar entuziast și dornic de afirmare.
Întoarcere la matcă
SCM este secție a clubului cu același nume, dar va fi finanțat de o fundație și de sponsori. De fapt, așa a început conferința de presă „tatăl” formației, jurnalistul Cătălin Cojocaru: „S-a lansat zvonul că echipa este finanțată din bani publici, ceea ce este neadevărat”. SCM Bacău s-a ridicat pe scheletul formației Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, participantă la finala pe țară în cadrul ONSȘ. Antrenoarea echipei este prof. Otilia Lazăr (Liceul Catolic), cea care a avut bune rezultate la cârma unei echipe de băieți. Firește, jucătoarele și antrenoarea trebuie să se pună la punct cu fotbalul pe teren mare, care este mult diferit de cel în sală sau minifotbalul de pe terenul de handbal. „Trebuie să nu vă descurajați și să mergeți tot înainte. Cu vremea, vor veni și rezultatele, dar și spectatorii”, a sfătuit prof. Leonard Popa, vechi ziarist, cel care a condus DSA Moldova Sport în urmă cu două decenii, adăugând: „Iată că fotbalul feminin se întoarce la vechea sa matcă. Eu am preluat-o atunci, în 1991, tot de la Sport Club Bacău. Tot pe Proletarul am jucat și noi”. Referitor la campionat (prima etapă acasă – Stadion „Lucrețiu Avram”, pe 7 septembrie ora 14.00, cu Olimpia Cluj, iar seria este de 7 echipe), Cătălin Cojocaru a relevat: „Sunt cheltuieli de organizare incredibil de mari, la nivelul Ligii I masculine. Ca și acolo, trebuie să avem două ambulanțe pregătite, iar baremurile de arbitraj sunt comparabile. Avem o mie și una de probleme, dar asta ne-am ales să facem”.
Pisicile Roșii
Alături de prof. Lazăr, la conferința de presă au fost prezente patru jucătoare, cu vârste între 17 și 20 de ani. După cum am fost informați, o profesoară de matematică, în vârstă de 30 de ani, va ridica un pic media de vârstă a lotului. Ne-am dat seama care este tiparul acestor fete care au ales să joace fotbal: majoritatea – din mediul rural sau din afara Bacăului, care în paralel cu fotbalul fac cursuri școlare ori au servici; cam toate au jucat în copilărie fotbal cu băieții din sat sau din cartier, iar apoi minifotbal în echipe de liceu; toate au fost sau sunt bune la sport, unele dintre ele practicând în trecut alte discipline (handbal, atletism); niciuna nu îndrăznește încă să-și proiecteze viitorul legat de fotbal. Este, poate, normal, deoarece până acum SCM Bacău a disputat pe teren mare două jocuri, ambele pierdute: 3-4 cu Știința Bacău (echipa de handbal) și 1-14 cu CF Iași (formație de prim eșalon). „Deocamdată, echipamentul nostru nu este gata. Culorile vor fi roșu și alb, așa cum cere tradiția SC Bacău. Supranumele pe care și l-au ales fetele este «Pisicile Roșii»”, a mai precizat Cătălin Cojocaru.
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns