Luni, 20 iulie 2015, a fost ultima zi de înscriere în ediţia 2015-2016 a eşalonului secund, competiţie organizată de Federaţia Română de Fotbal. Pe adresa Departamentului de Competiţii, până la expirarea termenului limită, au fost trimise 27 de cereri de înscriere pentru noul sezon.
Printre acestea se află cele cinci echipe care au promovat din Liga a III-a şi cele şase echipe care au retrogradat din Liga 1. Lipseşte FCM Dorohoi, echipa care a terminat play-out-ul seriei I a ediţiei precedente de Liga 2 pe locul 1, dar care nu îşi va mai continua activitatea şi în noul sezon.
Cluburile CF Brăila și Academica Argeș au formulat cereri în temeiul articolului 4 din ROAF, solicitând schimbarea formei juridice a cluburilor, urmând ca, în situația în care vor primi aviz pozitiv, să participe în competiții sub denumirile de ACS Dacia Unirea Brăila, respectiv FC Clinceni.
Lista echipelor înscrise este următoarea:
– ACS Berceni
– ACS Bucovina Pojorâta*
– ACS Dacia Unirea Brăila
– ACS FC Academica Argeş (FC Clinceni)
– ACS FCM Baia Mare*
– ACS Rapid CFR Suceava
– ACS Şoimii Pâncota
– ACS UTA Bătrâna Doamnă*
– ACSM Râmnicu Vâlcea
– AFC Chindia Târgovişte*
– AFC Dunărea 2005 Călăraşi*
– AS SC Bacău
– CS Baloteşti
– CS FC Bihor Oradea
– CS FC Caransebeş 1913
– CS FC Olimpia 2010 Satu Mare
– CS Gaz Metan Mediaş**
– CS Metalul Reşiţa SA
– CS Mioveni
– FC Gloria Buzău
– FC Oţelul SA**
– SC FC Braşov**
– SC FC Ceahlăul**
– SC FC Farul Constanţa
– SC FC Rapid**
– SC Universitatea Cluj SA**
– Unirea Tărlungeni
*echipe promovate din Liga 3
** echipe retrogradate din Liga 1
Mladinovici, atentie ! a zis
Meciul are 2 dileme : 1) A gresit Neagu, care, prin protestele sale, a privat echipa de 2 puncte ? 2) Sau arbitrul a exagerat cu eliminarea (dupa al doilea galben), furand 2 puncte Bacaului ?
Cartile sunt facute si in liga 2. Mafia arbitrajului, dupa cum e platita, descurajeaza anumite echipe din startul campionatului, pentru ca alte echipe de cacao sa poata promova. Problema e daca Bacaul s-a hotarat ce vrea… Daca nu, va fi ajutata de mafia arbitrajului sa nu mai spere degeaba…
Oricum, ma intrebam daca Bacaul va juca dupa Punga… S-au redus finantarile. Ma intrebam daca Bacaul va juca dupa Ureche… Se pare ca nu, cu Popovici… In final, spre sarbatori, va juca Ursu…