Oaspeții atacă locul 5
Formația ilfoveană a jucat cel mai bine pe „Aerostar”, dintre toate adversarele pe care SC Bacău le-a avut în această ediție de campionat. Este, așadar, de așteptat ca roș-galbenii să aibe un meci dificil la Berceni, chiar dacă în cele cinci luni de la disputarea partidei-tur datele s-au mai schimbat. În primul rând, AS Berceni a avut un început ezitant la reluarea campionatului, cu doar 4 puncte cucerite din 12 posibile. Astfel, SC Bacău – care a avut un parcurs bun -, a ajuns în coasta sa, putând chiar să-i ia locul, dacă va învinge la 2 goluri diferență în meciul direct. De altfel, trupa lui Viorel Tănase merge la Berceni pentru a lua cele trei puncte: „Aștept un joc bun al jucătorilor mei, care au rămas datori orașului, dar și mie personal. Mă refer la jocul slab din partida cu Dunărea Galați, nu la rezultatul final din etapa anterioară. Cunoaștem bine echipa din Berceni și avem ambiția de a ne lua punctele înapoi (a fost 1-2 la Bacău – n.r.)”, a declarat tehnicianul băcăuan. Totuși, Viorel Tănase știe că la Tărlungeni, unde a pierdut cu 1-0, AS Berceni a evoluat cu doar cinci titulari, formula de bază fiind protejată chiar pentru meciul cu SC Bacău, considerat de antrenorul Marin Dragnea crucial în tentativa de a-și păstra locul 5. „Berceniul îmbină tinerețea unor jucători cu experiența și valoarea altora, precum Epaminonda Nicu și Fâșie. În ceea ce ne privește, nu vom putea conta pe Căinari – care a suferit o entorsă cu Dunărea, dar îl vom recupera pentru meciul cu Buzăul -, pe Burcă – suspendat pentru cumul de cartonașe -, și pe Hurdubei – care a contactat o viroză respiratorie”, ne-a mai informat Viorel Tănase.
– Et. XXII (miecuri, 26 mar.): Rapid – Slobozia, Suceava – Clinceni, Galați – Brăila, Berceni – SC Bacău, Buzău – Tărlungeni.
CLASAMENT
1. Rapid București 19 11 5 3 29-16 38 (11)
2. CSMS Iași 18 12 1 5 33-15 37 (10)
3. CSM Unirea Slobozia 19 10 5 4 25-20 35 (8)
4. FC Clinceni 17 7 6 4 29-20 27 (0)
5. ACS Berceni 17 7 6 4 24-18 27 (3)
6. SC Bacău 17 7 3 7 24-22 24 (-3)
7. Unirea Tărlungeni 17 5 5 7 11-15 20 (-7)
8. Gloria Buzău 17 4 7 6 20-19 19 (-5)
9. Farul Constanța 19 4 6 9 12-28 18 (-12)
10. CF Brăila 17 4 4 9 21-31 16 (-11)
11. Rapid CFR Suceava 18 3 7 8 17-29 16 (-10)
12. Dunărea Galați 17 2 5 10 18-29 11 (-13)
– Et. XXIII (sâmbătă, 29 mar): Iași – Suceava, Clinceni – Galați, Brăila – Berceni, SC Bacău – Buzău, Slobozia – Tărlungeni.
Peter KELMANN
Gogu a zis
Daca jucau in 11, nu pierdeau ! In 11, e un fel de-a spune cand joaca Husein si Dunitriu sau cand nu joaca 1-4-4-2 (dupa eliminare, facandu-se necesare 1-4-4-1 sau 1-4-5-0).
Sistemul de desfăşurare a(l) campionatului este următorul: campionat, fiecare cu fiecare, tur-retur, în total 26 de etape, respectiv 22 de etape. La finele sezonului regulat, ocupanta locului 13 din seria cu 13 echipe va retrograda în Liga a 3-a, ediţia 2014-2015. În continuare, se va juca în sistem play-off (locurile 1-6) şi, respectiv, play-out (locurile 6-12) – adică 10 etape, pornindu-se cu punctajul realizat, în cadrul sezonului regulat, în jocurile directe între echipele respective.
De aceea era important sa nu piarda azi si la Cinceni. Sunt doar sanse matematice de promovare de pe locul 2 din play-off. Sau falimentul Rapidului si jocul rezultatelor, defavorabil(e) pentru Iasi, Slobozia. Puteti consulta clasamentul adevarului, pe Google: „clasament liga 2 2013-2014 pro sport”.