Momentul desprinderii nu poate fi ratat
Ajungând etapa trecută în raza obiectivului propus, prin frumoasa victorie de la Suceava, SC Bacău are acum șansa desprinderii de formațiile urmăritoare. Teoretic, cel puțin, roș-galbenii ar trebui să se impună în fața lanternei roșii, în timp ce Buzăul și Farul au meciuri foarte grele cu Slobozia și Rapid. La SC Bacău atmosfera este de încredere în forțele proprii, grație meciurilor bune cu Rapid (chiar dacă a fost pierdut) și CFR Suceava. Așa cum ne-a obișnuit, antrenorul Viorel Tănase are pregătite „fișele” Dunării Galați, o echipă care în 2014 a arătat o altă față decât la sfârșitul lui 2013. Astfel, fosta echipă a lui Tănase a obținut prima victorie (2-1 cu Slobozia), după care a remizat cu Berceniu și a câștigat, etapa trecută, la Buzău. Rămâne doar ca acum să n-o lăsăm să restabilească balanța între Gloria și SC Bacău. La formația băcăuană nu va putea evolua Lozneanu, suspendat, dar va reintra ca titularu Adăscăliței, care a fost accidentat. „Avem un culoar bun pentru a ne păstra locul 6. Nu va fi un meci ușor, însă mizăm pe forța grupului nostru, pe ceea ce am acumulat acum și sperăm să ne apropiem încă puțin de obiectivul stabilit de conducere la începutul campionatului, adică la ocuparea unui loc de play-off”, a declarat antrenorul Viorel Tănase la conferința de presă de joi. „Desigur că am urmărit meciul Galațiului la Buzău și mi-am făcut o părere. Cele patru transferuri făcute de Dunărea, iar aici îl trec și pe antrenorul Costel Enache, au avut un efect foarte bun”, a mai spus antrenorul lui SC Bacău.
– Et. XXI (sâmbătă, 22 mar.): Farul – Rapid, Brăila – Suceava, SC Bacău – Galați, Tărlungeni – Berceni, Slobozia – Buzău.
CLASAMENT
1. CSMS Iași 18 12 1 5 33-15 37 (10)
2. Rapid București 18 10 5 3 27-16 35 (8)
3. CSM Unirea Slobozia 18 9 5 4 24-20 32 (8)
4. FC Clinceni 17 7 6 4 29-20 27 (0)
5. ACS Berceni 16 7 6 3 24-17 27 (3)
6. SC Bacău 16 6 3 7 22-21 21 (-3)
7. Gloria Buzău 16 4 7 5 20-18 19 (-5)
8. Farul Constanța 18 4 6 8 12-26 18 (-9)
9. Unirea Tărlungeni 16 4 5 7 10-15 17 (-7)
10. CF Brăila 16 4 3 9 21-31 15 (-9)
11. Rapid CFR Suceava 17 3 6 8 17-29 15 (-11)
12. Dunărea Galați 16 2 5 9 18-29 11 (-13)
– Et. XXII (miecuri, 26 mar.): Rapid – Slobozia, Suceava – Clinceni, Galați – Brăila, Berceni – SC Bacău, Buzău – Tărlungeni.
Peter KELMANN
Gogu a zis
Daca meciul urmator (in deplasare la Berceni) va castiga, Bacaul va face „0” in clasamentul adevarului, la fel ca Berceniul si, eventual, ca si Clinceniul (daca aceasta nu va face puncte in deplasare). Deci, poate fi pe locurile 4-6. In plus, conteaza punctele obtinute in meciurile directe cu celelalte 5 echipe din primele 6. Meciul de azi nu a fost usor pentru ca Dunarea vrea sa se salveze, iar C.Enache e antrenor de liga 1, ceea ce s-a vazut si in celelalte meciuri din retur. Peste toate, bun arbitru. Cu asa arbitri, s-ar putea promova sigur.