Un derby județean onorat
A fost o remiză spectaculoasă, între cele două extreme ale clasamentului la momentul respectiv. CSM Moinești a marcat din nou mult, dar a primit la fel de mult. Este, de fapt, echipa cu cel mai bun atac și cea mai slabă apărare din serie. Conform previziunilor noastre, între cele două formații n-a părut să existe o diferență de valoare, cum sugera clasamentul. Gazdele au avut mereu inițiativa pe tabela de scor, dar după golurile marcate de Tismănaru (min. 21 și 35) și Darie (min. 74), Aerostar să egaleze prin Tofan (min. 24), Paniciuc (min. 50) și M. Munteanu (min. 80). Moineștiul își păstrează fotoliul de lider doar până ce va fi validat de către FRF scorul 0-3 al partidei YS Panciu – SC Bacău. În tot cazul, echipa lui Trofin are acum abia șansa a treia la promovare, pentru că a coborât mult în clasamentul adevărului. De partea cealaltă, lui Aerostar îi cresc aripile speranței. Într-un sfârșit, prestația bună din teren a echipei lui Fane Apostol începe să aibe un corespondent pe tabela de scor.
Etapa XI: Oțelul II Galați – Ceahlăul II Piatra-Neamț 2-1, Young Stars Panciu – Sporting Suceava 2-1, Municipal Petrotub Roman – Bucovina Rădăuți 4-0, CSM Moinești – Aerostar Bacău 3-3, Kosarom Pașcani – Știința Miroslava 1-0; SC Bacău și FCM Dorohoi au stat.
Etapa XII (vineri, 16 noiembrie, 14.00): Sporting Suceava – Ceahlăul II Piatra-Neamț, FCM Dorohoi – SC Bacău, Aerostar Bacău – Municipal Petrotub Roman, Știința Miroslava – CSM Moinești, Kosarom Pașcani – Oțelul II Galați; Young Stars Panciu și Bucovina Rădăuți stau.
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns