Fostul lider al primei serii din LIII își începe antrenamentele cu un un lot mai mic decât cel cu care a terminat turul de campionat. În primul rând, nu va mai fi Edi Tismănaru, atacantul care a marcat de patru ori în poarta liderului SC Bacău, chiar pe „Letea”. Golgeterul moineștean a plecat la muncă în Norvegia. De comun acord cu clubul condus de Nelu Hârlea, Tismănaru beneficiază de o întrerupere de trei luni a contractului, numai bine să vadă dacă își face un rost în Scandinavia sau ba. Dacă nu va avea noroc, Moineștiul îl așteaptă să se întoarcă.
Din ceea ce știe antrenorul principal Sorin Trofin (foto), un alt jucător al său nu va fi prezent la reunirea de la ora 14.00. Este vorba despre Petrariu, care ar fi plecat deja la o altă formație. De asemenea, sunt zvonuri conform cărora Ciuclea nu va mai juca pentru CSM, dar nici pentru o altă formație, tânărul intenționând să se lase de fotbal.
„Am primit asigurări că sunt bani pentru a duce la capăt acest campionat”, ne-a transmis Sorin Trofin. „Vrem să avem un retur cel puțin la fel de bun ca turul, iar suporterii noștri să fie mândri de noi”, a mai spus el. Primul meci al lui CSM Moinești va fi pe 19 ianuarie, „contra unei echipe de Liga V; pe 23 vom juca un amical cu Aerostar, rămâne să vedem când și unde”, a mai anunțat Trofin, care are ambiția de a juca un meci de pregătire o dată la 3-4 zile. CSM Moinești nu are bani de cantonament la munte, dar Trofin este mulțumit că la baza proprie de antrenament echipa beneficiază de toate condițiile necesare unei pregătiri foarte bune.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns