Sport Club Bacău a jucat foarte bine în prima repriză a meciului cu Petrotub, reușind să înscrie două goluri spectaculoase din faze colective. Mai întâi, în min. 20, Blănaru a întors frumos de pe dreapta în 20 m, de unde Șchiopu a șutat violent, lângă bară, în stânga portarului romașcan.
După alte 20 de minute, a fost rândul lui B. Ungureanu să-i întoarcă un balon lui Costin, care a marcat din interiorul careului. Gazdele au mai avut trei-patru ocazii mari, față de doar două ale lui Petrotub, rezolvate de ieșirile oportune ale lui Știrbu. În repriza a doua, jocul a trenat, poate și din cauza terenului muiat de ploaie „în direct”. SC a conservat rezultatul, ratând două bune oportunități de majorarea a scorului. Una dintre acestea a fost monumentală, B. Ungureanu, din 6 m, cu portarul fixat pe linia porții, a dat cu stângul în dreptul. Cealaltă i-a aparținut lui Hurdubei, care din 10 m lateral dreapta a trimis cu șpițul pe lângă bara din colțul lung. Oaspeții au avut și ei două șanse: o bară, dar arbitrul Barbu anulase faza în mod eronat, pe motiv de ofsaid; un șut de la distanță, dar Știrbu a fost la post. Cu 8 minute înainte de final, Blănaru a primit un al doilea cartonaș galben pentru o simulare, implicit și cartonașul roșu, iar asta va face să nu mai joace peste două săptămâni.
Declarații după meci
– Marius Baciu (antrenor SC Bacău): „Sunt mulțumit în primul rând de rezultat, apoi și de jocul din prima repriză. În a doua, am făcut pasul înapoi, dar asta și din cauza terenului. Este o victorie importantă, în condițiile în care suntem avantajați de faptul că echipele mai au puține meciuri de disputat”.
– Gheorghe Poenaru (antrenor Petrotub): „A fost un meci greu pentru noi, cu o echipă care nu văd cum nu și-ar putea îndeplini obiectivul, adică promovarea. Sunt mulțumit de evoluția jucătorilor mei, unii dintre ei juniori de 16-17 ani, care au dominat în repriza a doua o echipă mult mai experimentată”.
Etapa XVIII: SC Bacău – Municipal Petrotub Roman 2-0, Sporting Suceava – Știința Miroslava 2-1, FCM Dorohoi – Bucovina Rădăuți 4-0, Ceahlăul II Piatra-Neamț – CSM Kosarom Pașcani 2-0; Oțelul II Galați, CSM Moinești și Aerostar Bacău stau.
CLASAMENT LIGA III, SERIA 1
1. SC BACĂU 16 11 2 3 37-19 35 (14)
2. CSM MOINEȘTI 15 9 4 2 39-28 31 (7)
3. FCM Dorohoi 15 9 2 4 32-14 29 (5)
4. Sporting Suceava 15 7 3 5 17-13 24 (0)
5. CSM Kosarom Pașcani 15 7 2 6 14-12 23 (2)
6. Oțelul II Galați 14 6 4 4 19-16 22 (-2)
7. Bucovina Rădăuți 15 7 0 8 15-25 21 (3)
8. SCM Petrotub Roman 15 6 1 8 22-22 19 (-2)
9. AEROSTAR BAC|U 15 5 2 8 15-22 17 (-7)
10. Știința Miroslava 14 3 4 7 16-19 13 (-8)
11. Ceahlăul II Piatra-Neamț 15 4 1 10 14-23 13 (-8)
12. Young Stars Panciu* 16 3 1 12 6-33 8 (-17)
* Echipă penalizată cu 2 puncte
Etapa XIX (vineri, 12 aprilie, ora 17.00): CSM Moinești – Ceahlăul II Piatra-Neamț, CSM Kosarom Pașcani – Sporting Suceava, Aerostar Bacău – FCM Dorohoi, Bucovina Rădăuți – Oțelul II Galați; SC Bacău, Știința Miroslava și Municipal Petrotub Roman stau.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns