Aproximativ 360 de fete, categoriile U12 și U14, de la școlile din tot județul au fost trecute prin sita selecțiilor de către Asociația Județeană Bacău, împreună cu antrenori voluntari, pentru a propune loturilor naționale de junioare trei nume de viitor. „Am desfășurat, în cadrul acțiunii «Fotbal și feminitate” lansată de FR Fotbal, o muncă pe durata a două luni, practic o competiție în județ, împreună cu prof. Daniel Crețu, la capătul căreia șase echipe își dispută locul 1 la Stadionul Letea”, ne-a declarat Cristian Sava, președintele AJF Bacău. „Vom alcătui o selecționată a județtului, care va participa la un turneu zonal, iar apoi, posibil, la turneul final al selectionatelor regionale, ce se va desfășura la Mamaia. Trei fete, pe care le vom propune la lot, vor fi pe Litoral în acea tabără, ce se va constitui și într-o răsplată”, a mai spus președintele AJF. „Cred că avem fete talentate, care vor putea progresa rapid, iar fotbalul feminin băcăuan va crește în valoare”, ne-a declarat și prof. Daniel Crețu. Turneul final județean a fost câștigat de echipa Școlii Geoseni, antrenată de fostul fotbalișt de Liga I Sergiu Mavriche, actual arbitru, inclusiv în campionatul feminin. „Mă bucur pentru victoria fetelor mele. Pentru ele, orice meci și orice competiție și faptul că vin la Bacău, la oraș, sunt importante”. (Peter KELMANN)
Lasă un răspuns