Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, s-a aflat în acest weekend în localitatea Ghimeș-Făget din județul Bacău, unde a participat la deschiderea oficială a unei grădinițe cu predare în limba maghiară, care a fost construită cu sprijinul Guvernului de la Budapesta.
„Am inaugurat în comuna Ghimeș-Făget o grădiniță cu predare în limba maghiară. Educația în limba maternă este cea mai importantă garanție a păstrării identității culturale și naționale. Clădirea modernă a grădiniței, care a fost construită cu sprijinul Guvernului Ungariei, oferă cele mai bune condiții pentru cei 50 de copii mici, care de câteva zile au început deja activitățile de educație,” a precizat Tánczos Barna, pe Facebook.
Péter Oltean, primarul UDMR din Ghimeș-Făget le-a transmis oamenilor prezenți și un mesaj din partea lui László Kövér, președintele parlamentului din Ungaria, prin care i-a îndemant pe românii să-și unească forțele și oportunitățile cu maghiarii ceangăi şi cei din Ungaria, pentru că toată lumea va avea de câștigat din această cooperare.
„În ultimul deceniu, sentimentul de apartenenţă naţională s-a consolidat în societatea maghiară. Astfel putem spune, după o sută de ani, că acest sentiment s-a dovedit mai puternic decât forţele care au vrut să ne înstrăineze de noi înşine, care au vrut să ne dezbine, care au vrut să îi separe pe maghiari de secui, pe secui de ceangăi şi care au vrut să ne întoarcă unii împotriva altora”, a mai transmis László Kövér.
Mihaly a zis
Dorinta Ungariei este de a-si extinde influenta in Moldova. Nu ne mai mira actiunile propagandistice permanent finantate de statul ungar.
Tanathos a zis
Este și casa maghiara is a vis de Autogara finanțată tot de la Budapesta.
istvan a zis
Si cel mai eficient model este indoctrinarea copiilor de la cele mai fragede varste. Guvernul si presedintele Romaniei fac ce trebuie ca acest lucru sa se intample.
Contribuabil a zis
Din pacate statul Roman nu reuseste de 30 de ani sa faca nimic, ne ia bani si de ei isi umplu buzunarele politicienii…vin strainii sa investeasca. Mama lor de javre!!!
Ianoș a zis
Nu vă opriți aici pentru că vă mai așteaptă copilașii și din alte comune băcăuoane sa faceți ce faceți și la Ghimeș pentru ca politicienii noștri români nu sunt capabili. Poate faceți și la Dărmănești o școală maghiară și în comunele de pe Valea Trotușului. Oare a fost si George Simion, Toma Constantin, Coșa Maricica la inaugurarea de la Ghimeș? Laurențiu Pogar este trădătorul din județ și mai sunt și primari de la alte partide care închid ochii ca UDMR să-și facă treaba. Trădătorilor!!!
Burebista a zis
Din pacate Georgica nu a putut veni la inaugurare ca se tragea de par cu Sosoaca la ceva miting in Bucuresti 🙂 Poate organizeaza un divort cu invitati si mergeti acolo sa-l vedeti.
un om a zis
Stati linistiti avem proiectul ROMANIA EDUCATA a turistului de la Cotroceni !!! Dl Johanis trezeste-te ca mai sunt doar 2 ani de mandat din 10 ,iar scoala romaneasca ca si societatea sunt la pamint !!! Oare unde mai sunt traditiile si ambitiile ca suntem romani pe pamintul nostru romanesc si ne crestem copii in spirit sanatos romanesc ?????????